— îi cunoşti bine? îl întrebă târziu.
MIRCEA ELIADE
220
221
NOAPTEA DE SÂNZIENE
— Doar pe profesorul Antim. E un colecţionar. Şi ştiu că au venit aici în misiune.
— Nu-mi dau bine seama ce e cu ei. Au venit amândoi cu paşapoarte de serviciu. Au primit, la început, şi o sumă de bani. Dar n-am avut nici o indicaţie precisă asupra misiunii lor. Vădastra mi-a dat a înţelege că e trimis de Serviciul Secret, dar parcă nu-mi vine a crede. Mi-a lăsat impresia unui exaltat. Dar, oricum, fii prudent...
Venea de-atunci în fiecare zi la Legaţie.
— Nici o veste, îi spunea uneori ataşatul militar. Nu s-au întors.
Şi zâmbea cu tâlc, fără ca Ştefan să poată înţelege dacă glumeşte sau e într-adevăr vorba de un secret.
— încă puţină răbdare, îi spunea ministrul. Mai sunt unele dificultăţi. Nu s-au restabilit complet cursele de avion. Până la Cairo se mai găsesc locuri; dar între Cairo şi Barcelona, şi mai ales în avionul Lisabona-Londra, imposibil de găsit, pentru moment...
într-o dimineaţă cumpărase ziarul şi, deschizându-l, încremeni în mijlocul trotuarului; Sovietele cereau prin ultimatum cedarea Basarabiei. Cineva îl apucă de braţ şi Ştefan îşi ridică speriat privirile din ziar. Era Vădastra.
Părea neobişnuit de surescitat.
— Aţi auzit? întrebă el.
Se apropie, privindu-l aspru, aproape ameninţător.
— Mâine are să ne vină rândul la toţi, continuă ridicând tonul. Aşa se întâmplă dacă nimeni n-are grijă de noi, dacă suntem lăsaţi, în plin război, fără cea mai elementară protecţie!
— Dar ce s-a întâmplat?!
— L-au arestat azi-noapte pe profesorul Antim!... Dar am să fac un scandal! adăugă el ridicând ameninţător degetul. Am să telegrafiez primului-ministru. Am să protestez prin ziare!... Şi am să cer rechemarea ministrului, dacă nu se intervine imediat pentru eliberarea unchiului meu!...
— E război, spuse Ştefan. S-o fi făcut vreo confuzie. Poate la ora aceasta domnul profesor a fost deja eliberat...
— în orice caz eu am să protestez! îl întrerupse Vădastra. Am venit aici în misiune oficială... Am să cer ministrului să protesteze în termenii cei mai energici...
— Nu ştiu dacă are să vă primească, spuse Ştefan. Nici măcar nu ştiu dacă este la Legaţie. în urma ultimatumului sovietic...
— Ce ultimatum? întrebă Vădastra încruntându-se.
— Ne cer să ne retragem din Basarabia în trei zile.
— A! făcu Spiridon. Era de aşteptat. Eu prevăzusem de mult asta... Tăcu, puţin încurcat, frecându-şi mâinile.
— Credeţi că o să-l elibereze? întrebă el după o lungă pauză, cu un glas mai potolit. Credeţi că e la mijloc confuzie?
— Probabil. Vorbiţi cu consulul general. Are să intervină dânsul... Dar, adăugă, nu bănuiţi motivul arestării?
— Vă dau cuvântul meu de onoare că nu bănuiesc nimic, vorbi solemn Vădastra. Am sosit acum câteva zile la Londra. Am fost mereu plecaţi...
— Poate tocmai din cauza asta...
— Dar de ce? exclamă el indignat. Dacă Anglia e în război, nu mai e voie să circuli cu trenul?... Noi n-am fost în plimbare! Am avut treburi!...
Şi apoi, după ce-şi roti privirile în jurul lui, se apropie de Ştefan şi-i luă braţul.
— Ştiu că sunteţi şi dumneavoastră în secret, spuse foarte încet. E vorba de Rubensul nostru. Am căutat un expert. Cel de la National Gallery e în America. Şi a trebuit să fim foarte prudenţi, foarte discreţi, înţelegeţi dumneavoastră de ce... Din fericire, adăugă ştergându-şi fruntea, afacerea e ca şi încheiată. Tabloul a fost autentificat şi am găsit şi cumpărător. Nu vom încasa suma la care ne gândeam la început dar, în orice caz, am făcut o afacere excelentă. Problema e, acum, ce facem cu banii! De aceea nici n-am încheiat încă târgul. Mai aşteptăm. N-avem nici un motiv să ne grăbim. Cu cât trece timpul, cu atât preţurile tablourilor clasice se vor urca...
Ştefan nu izbutise să asculte tot timpul. îşi amintise brusc de un fost coleg de Universitate, Chelariu, profesor la Chişinău. Aflase, anul trecut, că soţia îi mai născuse un copil; al cincilea. îşi cumpărase o mică vie, lângă
Chişinău, şi îşi instalase acolo o parte din bibliotecă. îi spusese odată că se ocupă de acelaşi subiect pe care şi-l alesese ca teză de Licenţă: vechiul drept românesc... în trei zile, preciza ultimatumul, trupele se vor retrage din Basarabia, lăsând intacte toate instalaţiile militare, industriale şi administrative...
— ... Şi acum, continuă Vădastra, să vă dau şi o veste bună. Am primit-o mai de mult, dar am ţinut-o secretă. în curînd voi fi tată...
— Felicitările mele!
— Mulţumesc. Dar, ştiţi, eu eram de mult informat asupra acestui eveniment fericit!... Voiam să vă facem o surpriză, dumneavoastră, tuturor românilor din Londra. Dar cum nu sunt şanse să plecăm curând, m-am gândit că
vă pot spune... Sper că va fi un băiat, adăugă el încruntându-şi uşor sprâncenele.
„O să cedăm, auzea Ştefan în jurul lui. Ce putem face? suntem o ţară mică..." Chelariu se ocupa de vechiul drept românesc. Drept românesc... „Nu cred că au să-l ţină mult, vorbea cineva. A fost doar o confuzie; are să-i dea drumul." — Dar soţia dumitale? îl întreba. Ridica din umeri; încă nu s-au restabilit liniile aeriene. Ioana îi telegrafiase prin cifrul ministerului: „Imposibil
MIRCEA ELIADE
222
