— De data aceasta a început bombardamentul serios! spuse cineva. A început bătălia Londrei...
Tăcură toţi.
— Atacă în valuri, vorbi un englez între două vârste, care ieşise şi el să vadă. Acum se aud din nou avioanele.
Sunt din nou deasupra noastră...
într-adevăr, casa se cutremură din nou câteva clipe în urmă şi exploziile se înteţiră. în adăpost nu se mai auzea decât respiraţia grea a unei bătrâne astmatice.
— Se apropie, şopti femeia privind speriată către Ştefan. De data aceasta nu mai scăpăm!...
Ştefan plecă fruntea, aşteptând. „Un om trăieşte autentic câteva ceasuri la fiecare zece, cincisprezece ani", îi spunea Ioanei. Ieşiseră amândoi în balcon. Era la Predeal. O dimineaţă clară de august, la Predeal, de mult, în alt timp, înainte. 1934? Era înainte; o dimineaţă de vară; urcaseră de mai multe ori pe munte şi acum se aflau la Predeal. Vacanţa de vară; nu se întâmpla nimic. „Un om trăieşte autentic... Un credincios nu are mai mult de două, trei experienţe religioase în toată viaţa lui, adăugase. Restul e rutină. Ca şi viaţa noastră: o M1RCEA ELIADE
238
serie nesfârşită de automatisme. Doar câteva ceasuri autentice la zece, cincisprezece ani. Şi când vrei să ieşi din rutină, faci istorie..."
— La ce te gândeşti? întrebă femeia. Exploziile se îndepărtaseră.
— La ce te gândeai adineauri? stărui ea. Ştefan ridică din umeri zâmbind.
— Mi s-a făcut foame, dar nu mai am curajul să urc până sus, spuse doamna Fotescu. Dacă vin din nou? Mi-e groază să rămân singură, acolo, sus...
— Mă urc eu şi aduc nişte pesmeţi şi poate câteva sandviciuri, spuse Fotescu.
Dar când se apropie de uşă, casa se cutremură din nou. Explozia care se auzi o clipă în urmă îi sperie pe toţi.
— Nu cumva a căzut pe casa noastră? întrebă cineva.
Domnul între două vârste ieşi din subsol ca să verifice. Se întoarse cu un bătrân înalt şi voinic, cu cască metalică; era home-guardul din cartier.
— Bomba a căzut la colţul străzii, spuse el cu un glas jovial. A dărâmat doar o aripă a casei doctorului Elwin.
Dar au căzut şi bombe incendiare. Câteva chiar aici, pe trotuar. Le-am stins eu. Trebuie să controlăm acoperişul.
Cine vine cu mine?
Câţiva bărbaţi se îndreptară spre uşă. Home-guardul se întoarse spre Ştefan.
— Eşti căsătorit? Ai copii?
— Nu, răspunse.
— Cunoşti bine scara? Ştii pe unde se iese pe acoperiş?
— Aproximativ.
— Eu ştiu mai bine, spuse domnul între două vârste. Locuiesc la al patrulea. Dumneata, se adresă el lui Ştefan, verifică încă o dată trotuarul. Ştii să stingi o bombă incendiară?
— Da, răspunse Ştefan.
în clipa aceea simţi cum începe să tremure de emoţie, poate de frică şi se îndreptă umilit, furios, spre uşă. Auzi câţiva paşi, sfioşi, în spatele lui, dar nu se întoarse să privească. Abia în stradă văzu că-l urmează Gherghel.
— Eu n-am nici nevastă, nici copii, spuse el încercând să glumească, dar nu ştiu nici să sting bombele incendiare...
— Nu cred că e greu. Le înăbuşim cu nisip. E un sac cu nisip aproape de uşă... După câte îmi dau seama, adăugă
Ştefan, după ce privi în jurul lui, nu mai sunt şi alte bombe. Şi, câtva timp, nu cred că o să mai cadă. Avioanele au trecut pe deasupra noastră. S-au îndepărtat spre City. Acolo e focul ăl mare...
Ar mai fi vrut să vorbească; se simţea mai în siguranţă vorbind. „Vorbeşte-mi despre Vădastra, vorbeşte-mi despre amorul lui, doamna Zissu, vorbeşte-mi despre orice altceva..." Panica îl cuprinsese din nou câteva minute după ce
239
NOAPTEA DE SÂNZIENE
ajunsese în stradă. Incendiul parcă se întinsese. întreg cerul era înroşit şi vâlvătăile se înteţeau. „La ce te gândeai?" „Uitaţi, doamnă: Sonetele lui Shakespeare..."
La capătul străzii, în dreptul casei lovite, se adunase un grup de bărbaţi care se agitau ca nişte umbre în bătaia focului. în partea opusă se aprinsese acoperişul unei vile; flăcările, galbene, se prelingeau ca nişte limbi ascuţite pe streaşină, încercând parcă să muşte cât mai departe. Zări la o fereastră o bătrână care se apăra cu o măturică
de scuturat. Poate face semne către stradă. „Un om trăieşte autentic câteva ceasuri la zece, cincispreze ani." în clipa următoare femeia se pierdu în întunericul camerei. „Dumneata cum te-ai aranjat? îmi apăr..."
— Eu zic să intrăm, spuse Gherghel. Cum suntem cu capul descoperit, riscăm să ne atingă vreo schijă de obuz antiaeriană.
De-abia când se apropie de el, Ştefan îşi dădu seama că îi clănţăneau dinţii.
— Să intrăm, şopti Gherghel, cu un glas straniu, parcă ar fi şuierat.
O nouă serie de explozii şi salve antiaeriene îi întovărăşiră când intrară în adăpost. îi găsiră pe toţi nervoşi, agitaţi.
