Blumm"
Arţăgoasă, peniţa alerga de-a latul colii de hîrtie. Madam Blumm, vehement izgonită din birou, aştepta în salon, cu umbrela şi sacoşa în mînă, cu pălăria în cap, trăgînd cu urechea şi oftînd pe nas de durere şi gutunar.
Domnul Deleanu aprinse mînios o ţigară, aruncă o privire piezişă pe motivarea stereotipă a mandatului de arestare... şi oratoria întemniţată în peniţă
izbucni:
"E revoltătoare"...
Şterse... Zîmbi, închipuindu-şi spasmul clopoţelului justiţiei statuare şi irascibile ca toate femeile care fac puţină mişcare.
"...E ciudată şi jignitoare uşurinţa cu care se răpeşte libertatea unui om într-osocietate civilizată care ştie să respecte averea şi nu ştie să respecte omul. O
arestare preventivă, în definitiv, e un sechestru asigurător asupra persoanei.,."
Cînd lucra, nimeni nu intra în biroul domnului Deleanu, afară de Olguţa, fireşte.
― Îţi aduc cafeaua, papa... O vărs sau n-o vărs? întrebă ea, apropiindu-se cumpănitoare cu ceaşca în mînă.
― Ce verşi e pentru tine!
― Ei! Papa! Vrei să nu vărs de loc?
― De ce?
― Ai să crezi că fac dinadins.
Domnul Deleanu sorbi din ceaşcă; Olguţa din farfurioară.
― Tare-i frig şi urît, papa! Îţi vine să fii bolnav!
― Mi se pare că n-ai ce face, Olguţa?
Olguţa îl privi pe sub sprîncene, stăpînindu-şi un căscat din senin venit ca un strănut.
― Am! oftă ea. Mă plimb prin casă... da mi-i ciudă că nu-i frumos!
― Ce să facem noi oare? se întrebă domnul Deleanu c-un ochi la Olguţa şi altul la memoriu.
― Lasă papa. Te deranjez. Văd eu că ai de lucrat.
― Cînd ai să fii tu mare, Olguţa?
― De ce, papa?
― Să lucrăm noi doi împreună.
― Ce bine-ar fi, papa! am rîde tot timpul şi-am bea la cafele!
― Da... Ne-am face de cap!
― Da am face şi treabă, adăugă Olguţa ridicînd sprîncenele.
― Mai încape vorbă?!
― Tu mi-ai dicta, papa, şi eu aş scrie... şi după ce-aş obosi, eu ţi-aş dicta şi tu ai scrie..: Şi n-ai mai avea nevoie de secretar!
― Pe tine te-aş pune să primeşti clienţii.
― Clientele, papa. Le-aş arăta eu!
― Ai dreptate! Clientele-s teribile! Ar trebui să plătească dublu.
― Papa, femeia ceea din salon divorţează?
― De unde şi pînă unde?
― Oftează, papa! Nu pot s-o sufăr: a vrut să mă sărute!
― I-auzi!
― Da, papa! Da ce-s eu?... Ce au, papa, cucoanele că sărută tot timpul?
― Asta-i ocupaţia lor!
― Eu n-am să sărut niciodată!
― Nici pe tata?
