― Cu aşa profesoară ajung departe!
― Ştii ce, papa? Hai să te-nvăţ acompaniamentul!
― Vrei să mor?
― Hai, papa... c-un deget măcar.
Vrînd-nevrînd, domnul Deleanu se aşeză la pian.
Olguţa începu să-i călăuzească degetele nedibace printre clapele uniforme.
Uşa salonului se deschise încetişor. Anica-şi vîrî numai capul, aşteptînd.
Monica ieşi afară.
― A venit doctorul?
― Da, duduie, înghiţi Anica ştergîndu-şi ochii cu pestelca... Cere coniţa spirtul din dulap şi un prosop curat.
Cu prosopul şi sticla în mînă, Anica o luă la goană pe scări. Monica intră în salon cu fruntea încreţită şi ochii grei.
La tante Julie,
La tante Sophie,
La tante Melanie
Et l'oncle Leon...
Doamna Deleanu ieşi cu doctorul în tindă.
― ...?
― Dă, doamnă... azi... mîne: e o chestie de ore.
― Să-l transportăm la Iaşi, la spital...
― Păcat de cheltuială! Nu rezistă.
― ...Anica, du-l pe domnul doctor la curte... Domnule doctor, vorbi doamna Deleanu trecîndu-şi mîna peste frunte, fetiţa mea îl iubeşte pe moş Gheorghe...
Aş vrea să nu ştie... O lăsăm să creadă că eşti un client al bărbatului meu, venit pentru afaceri.
― Voyons! N-aveţi nici o închietudine, zîmbi doctorul ridicînd mîna. În cinci minute sîntem cei mai buni amici. J'en fais mon afjaire (1).
1 Ia te uită!... Mă descurc eu (fr.).
Văzîndu-l pe doctor, ţăranii aşezaţi pe prispă se ridicară în picioare, salutîndu-l adînc.
― Scapă, domnule doftor? întrebă unul.
― Ceva moştenire? glumi doctorul ascuţindu-şi privirea. N-aveţi nici o grijă.
Mult nu mai are.
Urmat de Anica, doctorul trecu înainte; trăsura-l aştepta la poartă cu Ion pe capră.
― Spurcăciune! scuipă printre dinţi Oţăleanca, urmîndu-l c-o privire duşmănoasă pornită din ochii uzi de lacrimi curate.
Moş Gheorghe cercă să închege un zîmbet mucalit cu colţul buzei şi coada ochiului; zîmbetul răsări trist pe faţa topită în jurul ochilor amari de suferinţă.
Doamna Deleanu se aşeză pe marginea laviţei, binişor.
― Vrei ceva, moş Gheorghe?
― Duduie, şopti el rar, frămîntîndu-şi degetele subţiate, di ci m-o mai împuns?
― Fiindcă aşa trebuie, moş Gheorghe. Asta-ţi dă sănătate.
― Sărut mîna... da eu aş zice să vie părintele. Ochii lui moş Gheorghe stăruiră umili subt privirea doamnei Deleanu care, încet, întoarse capul.
― Bine, moş Gheorghe, are să vină şi părintele... dacă vrei.
Un oftat greu curmă tăcerea.
― Te doare, moş Gheorghe?
― ...
