Monica se înroşi. Olguţa, atentă cu coada ochiului, zîmbi.

― Vrei să mă duc la tenis?

― Eu...

― Tu. Garde au Pelléas, Mélisande!

― ...?

Monica se aprinse mai tare cu obrajii coloraţi ca merele în toamna părului.

Olguţa scria. Deodată, bufni de rîs.

― Îi dau o telegramă... ghici cui?

― N-ai ghicit! Lui Haralamb Scrobohaci.

Acest Haralamb era administratorul moşiei Medeleni.

― Ascultă: "Atenţie teren tenis. Stop, Puneţi să se pască iarba. Stop."

Monica schiţă un gest de protestare. Olguţa urmă:

― Asta-i o aluzie la nevasta lui care-i vegetariană. El e prin atavism...

― Ce ai cu ei, Olguţa?

― Ce am? Î1 fură destul pe papa!... "Astupaţi găuri, turnaţi nisip, trasaţi careuri, văruiţi-le. Stop. Atenţie. Stop. Alteţa-sa principele Carol va juca tenis Medeleni. Stop. Stop. Stop..." Asta înseamnă puncte-puncte. E o inovaţie în punctuaţia telegrafică... " Dacă alteţa-sa satisfăcută teren speraţi decoraţie, invitaţie soţie bal palat. Olga Deleanu."

Olguţa-şi frecă degetul pătat de cerneală de sugătoare, de învelitoarea măsuţei şi de covor.

― Să vezi tu ce loc de tenis ne face domnul Scrobohaci! O pune pe "ţăţica Raluca" să stropească nisipul cu "odicolon" pentru nasul august. Filetul îl asezonează cu brad. Copacii îi decorează cu trandafiri de hîrtie şi lampioane tricolore. În faţa băncii aşterne covorul din salon şi în dosul băncii improvizează o coroană regală din pansele şi nu-mă-uita.

Monica zîmbea aplecată, dezmierdînd spinarea Leilei, care-o urma prin casă ca un început de trenă. Leila era o pisică de Angora, ondulată şi ireală, ca o lumină de lună în rochia ei de abur cenuşiu cu irizări albăstrui. Dar de la Dănuţ.

Olguţa ridică un deget spre Monica.

― Iar Melizanda va plăti această telegramă din punga ei, cu titlul de amendă, pentru că n-a spus Olguţei vestea bună că aşteaptă un pachet de la... Bucureşti.

Îngenunchind cu o vioiciune nebănuită ― cu pisica în braţe ― Monica sărută

obrajii Olguţei.

― Cîţţ, cîţţţ, cîţţţ!

Un salt cenuşiu. Cu bucuria ei, Monica fugi după Leila ei.

Ogarii Olguţei zgrepţănau uşa, schelălăind surd.

― Hop!

Prin odăi, coridoare, antrete şi pe scări, şi prin ogradă o întreită goană se dezlănţui. Uşi pocniră, podele duduiră. Din pod şi pînă-n atenanse, toţi ştiură că

Olguţa pleacă de acasă la tenis.

De aceea, o bicicletă pedalată frenetic de două picioare de licean ― cu pantaloni scurţi şi şosete ― despică în două grupul clienţilor: Puiu, cu vijelie-n inimă şi-n roţi, se ducea după Olguţa, să-i dovedească ― săgetînd prin faţa tramvaielor, înfruntînd trăsurile, sergenţii şi chiar ochelarii profesorilor pietoni ―

că nu-i Cuţulachi.

De aceea, Sevastiţa sau "Sevasta", ţărăncuţă cu trup pietros şi obrajii rumeni, ca după un cules de cireşe, intră în odaia prin care stăpîna ei trecuse o clipă numai, dar ca un vînt năprasnic în odăi, semănînd pe divan, pe scaune şi pe covor geantă, cărţi, beretă, ghete, rochie de şcoală şi dezordine ― în odaia în care o singură

icoană era calmă şi melancolică: o veche fotografie de amator, tremurată şi decolorată, aşezată în medalion oval pe măsuţa de scris a Olguţei, reprezentînd siluetele duble ― aureolate parcă ― ale cailor, trăsurii, biciului, şi profilul unui moş bătrîn cu o copilită în braţe şi-un surîs pe buze, în lumina unei dimineţi de vară

demult împăienjenite cu acel moş Gheorghe, cu acea "duduiţa moşului" şi cu acele vremi...

*

..."sărut mîna Cuconiţi o căzut bele pi capu meu şam sîm eu Iniman dinţ săţ

spun matali. Zîci eri Cuconaşu Dănuţ măi Gheorghiţ ie tu cărţîli şî Beletu di piPat, făli pachet cum ştii tu, leagîli bini cu şfarî, şi cînd îi fi gata sî vii la mini sî punadresa cam sî li trimăt acasă cî Dumnealui ave mosafiri la ceai pi cuconaşuMircea pi cuconaşu Tonel şî pi cela tot uit cum îi zîci ista Siranău cela cu nasumari del rîd Dumnealor, eu mapuc iutiiuti şî fac cum mio poroncit da sî vedi că

Dracu şo băgat coada cî mă ispiteşti sî pun în pachet şî o Cârti di pi măsuţa dinoapti căm zic las să fii mai mult çî tot acasî sî duci, şo eşît Bocluc. Măntorc eudila Poştie cu Ţîdula şî iaca Cuconaşu Dănuţ foc, undii Cartea Gheorghiţ, zic ciCarti Conaşule cî mata ai cît iarba şi năsipu zici ceia di pi măsuţî eu făceam piprostu da undi lam văzut aşa di mîniet nani avut Coraj sî zic cavi bagato în Pachetci sîş mai facă Inimi ră, cî mortu di la groapă nusîntoarci.

Zîc so căutăm Cuconaşule poati nai avuto poati ai zăhăito pacatili meiiCuconiţi sî faci moarti di om şî gata!!!! di cînd ăl slujăsc aşa di mîniet nu lamvăzut sî nu fii Didiochi parcî era Duduia. Olguţa cînd vedi bătînd gita la noi laMedeleni, şî la tătî urma daco văzut că eu o ţin morţiş cî nam puso şî nara puso somai liniştit şî niam pus diam răscolit tătî casa da nam găsito so scot din Pămînt

gheorghiţ cî ochii cu mini nu mai dai zîci, da dacîmio găsăşti om tiam făcut!!!

şî eu zîc aşa Cuconiţă că mam sfătuit cu Cuconaşu Mircea Dumnezău săi ţîi că

tarii bun la Inimă milostiveştiti mata Cuconiţi şi cum vini Pachetu cu Bocluc la Ieş

trimeţ mata cartea cu Trinu careţ şti cîi mai răpidi cî sî duci Domnu Neculai piAdresa lui Cuconaşu Mircea cî ari sî zîcî dumnealui cî o luato din greşalî în Taşcî.

Şî iaca uitam, mo învăţat Cuconaşu Mircea căi zîci Cărţii cu Bocluc Ojardindilifant da mai pi Franţozăşti..."

Doamna Deleanu îşi scoase ochelarii de lectură ― îi purta de un an ―

aşezîndu-i dimpreună cu scrisoarea pe claviatura pianului.

De doi ani, odată pe săptămînă, Gheorghiţă a Marandei comenta cu devotament întîmplările care i se păreau lui mai evenimente, din Pitar-Moşu 20, aşa cum făgăduise la plecare mamei lui Danuţ.

Pînă la Crăciun, o dată pe săptămînă, alteori mai rar, veneau scrisori de la Dănuţ, care făceau aproape inutilă lectura celorlalte cu slovă încîlcită şi cuvintele naiv împărechete.

De la Crăciun, însă, Dănuţ amuţise. Rareori trimetea cîte-o carte poştală ―

"Sînt sănătos. Sărutări la toţi, Dănuţ" ― cumpărată de la un debit de tutun, desigur, şi scrisă în goană cu creionul, pe marginea tarabei.

Doamna Deleanu zîmbi cu un fel de umilă mîndrie. Cetind scrisorile lui Gheorghiţă avea impresia că priveşte prin uşa abia întredeschisă a unei odăi de servitori ― curată şi simpatică, dar de servitori ― decorul şi viaţa fragmentară a unui băiat frumos, voinic, mare şi neatîrnat, care totuşi era băieţelul ei.