Etc.

Monica ieşise pe balcon, aplecîndu-se pe balustradă ca un crai-nou.

― ...

― ...

Mînile şi ochii Monicăi se închinau lui Neculai şi sergentului de zi, din care nu zărea decît baletul cenuşiu şi galonat al braţelor.

Între timp, în grădină apăruse Minodor Stratulativ înaintînd cu paşi de somnambul.

Monica intră în odaie. Clipele erau lungi ca insomniile; odaia strîmtă, apăsătoare şi provizorie ca o anticameră; Leila, indiferentă ca ostilitatea zeilor somnoroşi; Neculai, un calău; sergentul, o fatalitate.

― Intră, Neculai.

Neculai era un mucenic. Năduşise urcînd scările. Gîfîia serviabil.

― Duduie Monica, începu el cu mîna stîngă pe inimă şi cea dreaptă ― cu pachetul ― la spate: pot spune că Neculai al nostru a făcut o tractorie ca la Plevna!

Poftiţi.

Monica primi pachetul.

― Zic: să trăiască Neculai cel cu membre de ghizelă (gazelă).

"Domnişoarei

Monica.. ."

Recunoscu scrisul lui Dănuţ. Neculai gesticula în depărtări telescopice.

― ...Şi cum spun, vra să zică zic: avem rest două patace.

― Îţi mulţumesc... Îţi mulţumesc din inimă, Neculai. Te rog opreşte-ţi tot.

― Vai de mine! Mă onoraţi exclusiv. Ştiţi....

Zărind pe masă o monedă de cinci lei o luă, impunînd-o mînei ― de altminteri benevole ― a lui Neculai.

― Duduie Monica, Neculai a spus, Neculai repetă bis: Domnişoară Monica, sînteţi un caracter nobil.

Bătu din călcîie ca din pinteni şi ieşi perpendicular pe musteţi, cu demnitatea unică a celor care ştiu să primească bacşişuri avînd aerul că ei le-au dat.

Monica încuie amîndouă uşile, lăsînd-o deschisă numai pe cea dinspre balcon.

Odaia se umplu deodată de mătăsoase scînteieri. Nu numai odaia: întreg Iaşul transfigurat. Soarele îngenunchease deasupra dealului Galatei. Şi de-acolo se revărsa în bogat şi blond tumult aurul zilei, ca părul unei domniţe călugărite în vremea teilor înfloriţi.

― Samain!

Numele cu silabe pline ca un final de vers, de pe coperta galbenă, numele cu vaier limpede de clopot ieşan, era o amintire pentru Monica, legată de nucul bătrîn din livada Medelenilor, şi de Dănuţ, ca toate amintirile.

"Lesrosés du couchant s'effeuillent sur le fleuveEt, dans l'émotion pâle du soir tombant

S'évoque un parc d'automne ou rêve sur un banc

Ma jeunesse déjà grave comme une veuve..."14

"De cine, Dănuţ?" întrebase Monica, întorcînd capul de pe banca din livadă

unde şedea singură cu frunzele nucului.

"Albert Samain."

"Albert Samain... «ma jeunesse déjà grave comme une veuve...»"

Acum scotea volumele netăiate din pachetul trimis de Dănuţ. Volumele galbene în care visa "ma jeunesse déjà grave comme une veuve". Mînile Monicăi păreau că dezgroapă aurul arheologic al legendelor eline.

Aux flancs du vase15.

14 Pe fluviu, trandafirii amurgului sînt lavă, / Iar pala-n-fiorare a serii ce se lasă /

Evocă-un parc de toamnă cu-o bancă-n cari visează I De-acuma tinereţa-mi ca o vădană gravă (fr.).

Le chariot d'or16.

Contes17.

Au jardin de l'Infante18...

―...?

Luă volumele cu acelaşi titlu. Unul era al ei. Poate că celălalt era pentru Olguţa... Întoarse coperta: "Monica".

Dănuţ semna cu numele ei cărţile pe cari i le trimetea, pe întăia pagină, în colţul de sus, pieziş, cu o liniuţă dedesubt. Monica cetea şi recitea numele ei, literă cu literă, ca pe-o scrisoare de la Dănuţ.

Scrisul lui Dănuţ nu era încă format. Dar numele Monicăi era scris cu un fel de energică autoritate care dădea numelui ei ― scris de Dănuţ ― farmecul întîiului fruct copt într-un pom crud.

Întoarse coperta celuilalt volum: "Adina".

― Adina!...

Au jardin de l'Infante; Monica.

Au jardin de l'Infante; Adina.

― Adina!...

Numele creştea uriaş în noaptea lui necunoscută, ca un castel cu turnuri negre.