ah! ce! ― din partea adversarului. O tăcere încordată, în care s-auzeau: ritmul respiraţiilor, tactul picioarelor şi clinchetul lamelor inteligente şi sprintene ca ironia, perfide ca sarcasmul, viclene ca surîsul...

Ochii Olguţei erau atenţi ca la un joc de şah accelerat. Floreta colonelului era bilingvă: cunoştea şi dialectul lamelor italiene şi al celor franceze. Olguţa trebuia să rezolve mereu alte probleme. Mintea lucra în ritmul braţului spontan. Toţi muşchii erau la pîndă. Şi cînd destinderea fandării nimerea pieptul adversarului cu delicatul vîrf al floretei, brusc îndoit, muşchii găseau în scurta biruinţă o sintetică

odihnă şi noua elasticitate a elanurilor apropiate.

Uşa dinspre odaia de bridge se deschise lent, dezvăluind feţe congestionate în fumul ţigărilor şi un răsad multicolor de cărţi de joc, grădinărit ― meditativ sau violent ― de mîni nervoase.

― Ah! Bonsoooir, d'Artagnanette!

― Touché.

― Repos et merci.

Olguţa îşi smulse masca, de subt care capul răsări zburlit, rumenit şi impertinent, întregind silueta de paj războinic.

― Bonsoir, oncle universel!

― Ha-ha!

Nalt, dar puţin adus, cum sînt domnitorii în clipa cînd, din strană, abia îşi apleacă fruntea în faţa Mitropolitului; cu frunte naltă, pietroasă şi de gală, şi păr rar, pieptănat pe spate; cu musteaţa căruntă şi fină, dar lipsită de galanterie, deprinsă să fie dezmierdată meditativ în faţa ideilor, nu răsucită în faţa femeilor; cu sprîncene stufoase, de subt care ochii afunzi aveau cochetăria să pară prezbiţi, din care pricină capul se răsturna pe spate în faţa unui om ca în faţa unui munte; cu guler drept şi rigid de moda veche, ca şi manşetele rotunde de o albeaţă

reacţionară, cu zîmbet afabil de bătrîn care dispreţuieşte mînia, încruntarea şi gesticularea, socotindu-le prea juvenile şi necuviincios democratice faţă de sobrietatea ironiei; cu mîni înguste şi degete lungi şi subţiri de ctitor, deprinse parcă să înşire onctuosul chilimbar al mătăniilor; şi cu gest ocrotitor şi ospitalier de boier cînd primeşte oaspeţi la conac, întîmpinîndu-i în capul scărilor ― oncle Michel contempla silueta Olguţei, d'Artagnanette, cum o saluta el zilnic intrînd în sala de scrimă cu evantaiul în mînă, aşa cum intra şi la Universitate.

La Bucureşti i se spunea domnule ministru sau excelenţă ― era mobilizat oarecum, ministru de justiţie ― ceea ce-l făcea să răspundă:

"Tiens! J'avais oublié. Comme c'est aimable de votre part, cher monsieur, deme l'avoir rappelé!"26

La Iaşi i se spunea domnule profesor ― era singurul dintre profesorii Facultăţii de drept fără titlu de doctor.

"Oh? Non, merci! Je n'ai pas besoin de cela pour l'être ― n'est-ce pas, monchercollègue? "27

La Jokey, intimii îi spuneau oncle Michel. Pe la spate toţi îi spuneau oncle Michel, familiaritate pe care şi-o însuşiseră, bineînţeles, ziarele.

Vorbea răspicat, aruncînd vorbele de sus, ca un bacşiş din balcon. Şi vorbea moldoveneşte cu un uşor accent franţuzesc, păstrat din tinereţă, accent care învăluia cu un fel de pudoare arhaismul neaoş al cuvintelor îmbinate în fraze de o cronicărească puritate.

Olguţa îl poreclise " l'oncle universel" .

"En effet, je m'aperçois que ma famille onclesque grandit drôlement! Mais, enéchange, j'ai le plaisir de recevoir une nièce très simpathique par cette voieprofondément dégoûtante!"28

Colonelul Barbă-Roşie privea cu o părintească admiraţie neastîmpărul Olguţei, care, deşi în repaos, frămînta floreta fără urmă de osteneală.

― Pur sînge, onche Michel.

― Tais-toi, Barbaroza! îl alungă oncle Michel cu un gest extenuat al evantaiului. Tu vezi numai cai. Ai halucinaţia grajdului profesional! Mai sînt şi măgari pe lumea asta, nu numai cai; n'est-ce pas, d'Artagnanette? Je viens justement d'en quitter un...29

― Qui est-ce, monsieur La Fontaine?30

― C'est un politicien ― naturellement31i Cum îl cheamă? Ah!...

În faţa numelor colegilor universitari şi luceferilor politici oncle Michel avea un recul voit ― de memorie ― care punea o distanţă sanitară între el şi ei.

Uşa se deschise, făcînd loc unui domn cu obrajii atît de grăsuni, rumeori şi zîmbitori, că păreau dospiţi din pasta dolofană a feselor îngeraşilor lui Rubens.

Văzîndu-l, oncle Michel se lumină.

― Tiens! Cum îţi dzîci, tachistule? Nu pot să-ţi reţin numele ilustru!

― Ei, coane Michel! Costea Babic.

― Ah! Cest cela! Costea Babic, oui! Le voila, d'Artagnanette! Il a une 26 Ia te uită! Uitasem. Ce amabil din partea dumneavoastră, dragă domnule, că

mi-aţi adus aminte! (Fr.)

27 O! Nu, mulţumesc! Nu am nevoie de asta ca să exist ― nu-i aşa, scumpul meu coleg? (Fr.)

28 De fapt, îmi dau seama că familia mea de unchi se măreşte în chip amuzant! Însă, în schimb, am plăcerea de a primi o nepoată foarte simpatică, pe această cale neplăcută! (Fr.)

29 Taci, Barbaroza! (...) nu-i aşa, d' Artagnanette? Abia m-am despărţit de unul (fr.).

30 Cine e, domnule La Fontaine? (Fr.)

31 E un politician ― desigur (fr.).

manière, pommadée d'être takiste; tout à fait fabrication Take! Il me remplit dejoie!32

Costea Babic zîmbea ca un buchet de trandafiri în cărţile poştale ilustrate.

― Tare-i glumeţ conu Michel!

― Comme la politique développe l'esprit d'observation!...33

― ...L'esprit en général34, adăugă Olguţa.

― Domnişoară Deleanu, m-a însărcinat conu Iorgu să te anunţ că plecaţi îndată.

― Cum asta? Nu-s încă opt jumătate! se încruntă colonelul. Ce-a păţit Iorgu de se grăbeşte? Cîştigă?

― Vai de mine! Conu Iorgu are nobleţă de-a pierde constant!

Olguţa se încruntă: o cută între sprîncene, cu răsfrîngeri adînci. Ştia că tatăl ei pierde nebuneşte şi că-şi făcuse o celebritate din aceasta. Dar mai presus de toate o supărau glumele pe socoteala acestei celebrităţi mănoase pentru o bună parte dintre cei care-o satirizau.

Zvîrli floreta pe canapea.

― Mă iertaţi, trebuie să mă îmbrac. Oncle Michel, ai dreptate. Colonelul vede numai cai arăbeşti şi lame de Toledo; mai sînt şi copitele fabulei. Bună sara.

Dispăru în odaia de baie, unde o aşteptau ogarii, racheta şi duşul rece.

Oncle Michel îşi freca palmele.