La întretăierea stradei Pitar-Moşu cu strada Mercur, în dreptul şcolii de călugăriţe, se întîlni cu Herr Direktor.

― Bon giorno!

― Bună dimineaţa, papa.

Monoclul lui Herr Direktor scînteia ca o vitrină. Pălăria de pai era pusă pe ceafă, nasturii de jos ai vestei descheiaţi. Buzele umede zîmbeau.

Purta întipărirea veseliei acelora pentru care casele încep să se strîmbe umoristic ― făcînd din ochi, mişcîndu-şi hogegile ca nişte urechi ―, felinarele, subit elastice, să facă reverenţe, şi pămîntul să curgă.

― La culcare, fiule. Mi se pare că ne-am cam făcut de cap! Ce zi îi azi?

― Duminică, papa.

― Eşti beat, fiule?

― Dumincă, papa.

― Dacă zici tu, sfînt! S-a isprăvit!... "Embrasse moi, Binette, embrasse moi39...

ta-ta-ta-ta-ta..." Cum îi, frate, mai departe ?

― Nu ştiu, papa.

― Răăău, domnule! Învaţă, fiule, învaţă!

― Cocoricooo! Cocoricooo! intonă Coco cucurigul cucoşilor galici.

― Bravo ţie, Coco! Face pe cucoşul! Să-l facem stareţ la poiată!

― Noapte bună, papa.

― Ce noapte? Eşti turtă! Ziuă mare, fiule! Paaa!... Auzi, domnule, face pe cucoşu!

Gheorghiţă adormise pe un fotoliu. Auzind paşi pe scară, sări în picioare, frecîndu-şi ochii.

― Sî-ţi fac un ceai, conaşule?

― Nu. Mă culc, Gheorghiţă. Să mă scoli la dejun.

Se dezbrăcă repede, lepădîndu-şi hainele cu dezgust. Trase obloanele. Se sui în pat, cufundîndu-se în întuneric.

*

II

Aşteptă somnul, chinuit de aceleaşi amintiri, de aceleaşi îndoieli.

Şi încet-încet, treptat-treptat ― cum se topesc în viteza neagră rîndurile unei scrisori de dragoste, arsă în mînă ― sufletul lui Dănuţ se-ntunecă de somn, pînă

cînd trupul, cu o delicată destindere, se despărţi de suflet, rămînînd singur, ca mîna din care a picat în flăcări o cenuşă.

*

Cucoana Catinca Balmuş nu era grasă cum îşi închipuie cetitorul. Asta nu înseamnă că nu era robustă, falnică oarecum în ţinuta de gospodină.

În alte vremi, capul care purta tulpanul ar fi putut purta casca războinică, trupul înfăşurat în şorţ alb, armura cavalerească şi mînile în care zăngăneau cheile tuturor dulapurilor, spada sau buzduganul.

Olguţa coborî din taximetru după domnul Deleanu cu Au jardin de l'Infante în mînă.

Auzind trompa automobilului oprit la poartă, cucoana Catinca ieşi din grădiniţă ― unde supraveghea cafeaua cu lapte a lui Mircea şi-a lui conu Mihăiţă

― şi văzîndu-l pe domnul Deleanu alungă încruntarea cu un zîmbet, se-ncruntă iar la cînele care lătra şi înaintă spre poartă cu braţele deschise prin panica albă a hulubilor. .

― Maiestoasă ca Marseilleza! şopti Olguţa la urechea tatălui ei, insinuîndu-i un zîmbet.

― Sărut mîna, cucoană Catincă.

― Vînt din Moldova!... Ce-mi văd ochii? Sora diavolului. Ce cauţi aici?

39 Sărută-mă, Ninette, sărută-mă (fr.).

― Pe Hardmuth! şopti Olguţa, strînsă în braţele afectuoase ale cucoanei Catinca.

― Ia dă-i pace băiatului! Uite la ea! Ca o ţigancă! De unde mi-ai furat ochi codaţi?

Din bucătărie se repezi Măndiţa gătită de duminică, de Dumnezeu ― cu ochi de romaniţă şi obraji ca oule de Paşti; de ea ― cu haină de horă şi tulpan cu mărgele albastre.

― Sărut mîna, duduiţă. Iaca dau jos bagaju.

Era deprinsă ca toţi musafirii din Moldova să fie găzduiţi la stăpîna ei.

― Stai, fetiţo, o opri domnul Deleanu, că plecăm îndată.

― Cum să plecaţi? Ce vorbă-i asta? se scandaliză cucoana Catinca.

Între domnul Deleanu şi cucoana Catinca începu o tîrguială însufleţită ca în bazarurile orientale. Cucoana Catinca vroia să-i găzduiască la ea pe toţi ― "cu diavol cu tot". Domnul Deleanu invocă gradul de rudenie cu Herr Direktor, deranjul... Amîndoi vorbeau repede, cu bucuria de-a vorbi, de-a născoci, de-a replica, de-a gesticula.

Pe stradă răsunau, viguroase, glasurile vînzătorilor ambulanţi, îmbinîndu-şi discordant strigările.

― Iaurt caimacel, iaurt caimacel...

― Puia-gaia, gaia-puia... Pui-puiiii...

― Chiop-chiop cărbuuu, chiop-chiop cărbuuu...

― Hai la gaz-gaz-gaz...

Era în toi arlechinada de zgomote a Capitalei: tramvaie, automobile, camioane, căruţi, sonerii de biciclete... Lumina soarelui cîntă parcă din mii de talgere.