― Lasă, lasă! Am să-ţi arăt eu ţie!
― Marş în ietac, Dănuţ. Are să-ţi arate papucul!
― Iartă-l, tante Alice, izbucni Olguţa cu tremurul Monicăi în glas, întinzînd mînile în semn de implorare.
Dănuţ rîdea cu hohote... Dar mai lipsea cineva? Avu o tresărire.
― Olguţa, a venit şi Monica! Unde-i?
Dănuţ se ridică.
― Monica!
"De ce n-am adus-o?" medită Olguţa.
― Nu te ambala! Măria-sa Monica se deplasează mai greu decît mine.
― Gheorghiţă, a venit duduia Monica?
― Eii, sî fi vinit, era aici!...
Bucuria, aprinsă întru întîmpinarea Monicăi, se stinse , şi ca pe o torţă stinsă
gîndurile o trecură din mînă în mînă pînă în fundurile unde e noaptea şi unde fumegă înnăduşit melancolia.
Dar faţa lui Dănuţ şi faţa sufletului său, întinerite, rîdeau Olguţei.
― A venit Olguţa! Ce surpriză! Ce bucurie!
Cu proaspete puteri, o luă în braţe. Un dans nebun înlocui bătaia cu perne.
Căzură ameţiţi pe pat.
― Ia să te văd, Olguţa.
― Ne te gêne pas! '40
Se îndepărtă de-a-ndaratele, o privi, o măsură.
― Bine, Olguţa, nici nu ne-am sărutat!
― Pupă-mă, frate.
― Te-ai făcut frumoasă, Olguţa!
― Stop!
― ...Ai crescut. Hai să ne măsurăm.
Trecură în odaia de baie, în faţa oglinzii, umăr lîngă umăr.
― Olguţa, nu trişa! Ai tocuri.
― N-am călcîie, munteanule!
― Cum? Moldova-i egală cu Muntenia?
― Sigur. Moldova are papuci de tenis.
― Ei! Ai venit la Bucureşti în papuci de tenis?
― Tot bagajul meu e pe mine! N-am nimic. Omnia mecum porto 41, cum s-ar exprima Hardtmuth.
― Ei, Olguţa!
― Aşa-i, Gheorghiţă?
― Nica n-are, conaşule! N-o ştii mata pi duduia noastră?!
― Te-a lăsat mama să pleci aşa?
― Am fugit de-acasă...
― Eii!
― ...Cu..., şovăi Olguţa, plecîndu-şi capul cu împovărare.
― Cu? se alarmă Dănuţ, serios, cu o mişcare ocrotitoare şi ameninţătoare.
