Deleanu Dan
Daniil Deleanu
Daniel Deleanu
Dan
Dan
Deledan
Ledaned
Nadunaled".
Iscălituri cu tot soiul de caligrafii: unele obscure ca ale doctorilor pe reţete sau ale portăreilor pe notificări; altele supreme, testamentare; altele enervate ca iscălitura domnişoarelor subt primii crini pictaţi; altele fără majuscule, ca versurile lui Francis Jammes; altele cu majuscule monumentale ca doi elefanţi dădace la copii. În sfîrşit, făcea treabă.
Apoi, blazat de efortul literar, aborda desemnul. Spre deosebire de Victor Hugo şi alţi literaţi celebri, Dănuţ avea o totală inaptitudine pentru desemn. Ştia să
silueteze case. Un pătrat mare, casa. Două pătrate mai mici cu zăbrele, lateral situate: ferestrele. Un dreptunghi ca o măsuţă de noapte: uşa. Două tuburi din care se încovrigau două spirale: hogegile cu fumul. Încerca să facă şi profiluri. Toate aveau frunţi colosale, nasuri romane, guri de babă ştirbă şi bărbii wagneriene.
Urechea, aşezată cam înspre frunte, era reprezentată printr-un 3 lălîu. Ochii nu-l interesau. Punea şi musteţi cîteodată, pentru variaţie. După ce crea vreo patruzeci de profiluri, avea senzaţia celui care-a fumat patruzeci de ţigări în şir, cu scrumelniţa plină la nas. Manuscrisele nu le păstra.
După ce lucra în birou, se odihnea în ietac.
Şi iar venea noaptea. Şi iar după-amiaza.
Vacanţa trecea ca o duminică provincială cu dimensiuni de anotimp, cu deosebirea că după duminică vine luni ― saşie zi, dar zi ― pe cîtă vreme după
vacanţă începe întreg anul şcolar, cu vacanţe, dar an.
De la o vreme, graţie Rodicăi, Dănuţ îşi descoperise aptitudini pentru un gen literar nefrecventat pînă atunci: romanul.
Iată pe scurt biografia acestei aptitudini.
Rodica n-avea nici o pretenţie de-a pătrunde în sufletul cuiva, nici curiozitatea.
Se împiedica de trup, în primul rînd, şi în al doilea rînd, vorba românului: "Ce-i în mînă nu-i minciună". Sufletului ― acest gen de minciună ― Rodica prefera trupul: acest gen de adevăr.
În schimb ― tot de meleagurile trupeşti e vorba ― Rodica vroia să cunoască
"trecutul" flirturilor ei: adică pe toate Rodicele de înaintea ei, pînă la ea.
Curiozitate istorică, pe care-i bine să o aibă toţi cei ce guvernează.
Cum "istoria" lui Dănuţ nu-şi găsise cronicarul, Rodica îl persuadase să se autocronicărească. Înt]iul roman povestit s-ar putea intitula: Adina Stephano
sau
Sedusa de la patinaj
sau
Femeia, cu cei mai frumoşi sîni
sau
Fetiţa cu trup de Salomee
sau
Soţul înşelat
sau
Donjuanul de la "Lazăr"
sau
Nu vă încredeţi în bărbaţi
Roman palpitant, se înţelege.
Deşi avea o recentă experienţă a acestui gen şi a modului cum reacţionează
lectorul la desfăşurarea evenimentelor ― sărind descripţiile, făcînd viteză cu acţiunea ― Dănuţ nu trăsese foloase literare de pe urma ei.
Avea şi el acţiune ― cînd vine soţul înşelat; cînd eroina doarme, şi eroii, temerari ca toţi eroii, îi fac bezele din uşa ietacului, degustîndu-le între ei; cînd eroina convinge pe soţul înşelat că eroul licean e nepotul proprietarului, trimis de acesta după chirie; etc. ... dar avea năravul digresiunii psihologice: de ce soţul nu vedea? De ce eroul nu se temea? De ce eroii îl bravau pe soţ? De ce soţul se temea de erou?.... Rodica proceda întocmai ca Dănuţ pe cînd era lector de romane senzaţionale. Sărea digresiile psihologice, adică între timp se preocupa să găsească
raportul cel mai avantajos dintre fustă şi pulpe: pulpele să se vadă fără ca fusta să
pară dinadins ridicată. Şi palpita:
― Vai, ce obraznici! Vai, ce ipocriţi! Fi, les vilains! '...
Aceste exclamaţii se refereau la eroii romanului, cînd înfruntau bănuiala sau certitudinea soţului, adică firau "în acţiune".
Al doilea roman s-ar f: putut intitula:
O cursă pe bihuncă
sau
Parfumul de violete
sau
Milionara perversă
