Buna trăsură cu poclitpentru sulfină; nechezatul cailor pentru care ai aduszahăr; biciul cumsecade, acoperit de cer; semnul prietenos al cozilor cailor;urmele tălpilor colbăite, pe pluşul podelei; scăunaşul din faţă, pe care-ţi puipălăria; cînele de tunătoare pe care-l iei în trăsură fiindcă-i bătrîn şi cînii satuluisînt răi... şi vizitiul...
Cesfînt cu spate frînţ a coborît pe capră, cu numele de moş Gheorghe?
― Dănuţ, de ce nu-i arăţi Olguţei?
― Metaforel?
― Ţţ! Olguţa...
― Olguţa?
― Olguţa... Ştiu eu! Cine-o cunoaşte!... Am să-ţi spun ceva, un secret, Dănuţ.
Să-l păstrezi. Olguţa a făcut parastas pentru moş Gheorghe.
― Olguţa?
― Da. Nu ştie nimeni.
― E credincioasă?
― Ştiu eu?!... Mi se pare că a plîns...
― Olguţa!
― Să nu spui, Dănuţ. Numai preotul şi Oţeleanca ştiu, afară de mine. Am fost împreună la cimitir... E aşa de curioasă Olguţa! Ştii ce i-a adus în loc de flori? O
cutie de tutun. E aşa de copilăroasă uneori! I-am spus că nu se face! Ce-are să
spună preotul? Oţeleanca? S-a supărat. După ce-au plecat toţi, i-a presărat tutun pe mormînt.
― Olguţa?!
― Nici nu ştii, Dănuţ, cîte ciudăţenii are Olguţa!... Dănuţ, am să-ţi spun ceva, dar...
― Sigur, Monica!
― ...Mi se pare că Olguţa a fost îndrăgostită... Mi se pare! Nu ştiu nimic. O
impresie!
― Ei! De cine?
― E aşa de neprevăzut!
― Cine?
― Moşu Vania.
― Cine??!
― Da. Moşu Vania.
― Moşu Vania! Vărul mamei?
― Da.
― Nu-i în America?
― S-a întors astă iarnă şi a plecat în Rusia.
― A fost pe la noi?
― Da. În treacăt: o săptămînă... Ştii, tante Alice nu-l vede cu ochi buni, nici moşu Iorgu.
― Moşu Vania! Olguţa! Extraordinar!... L-am uitat cu totul... adică... e nalt, cu nas proeminent, voce puternică... Nu? Nu l-am văzut din copilărie! Cum e, Monica? Miliardar?
― Nuuu! E foarte-foarte simpatic... Noi eram la dejun. Auzim deodată în antret o voce bărbătească, timbru de bas: "Nicolas, Nicolas mon ami, salut!" Tante Alice s-a încruntat, privindu-l pe moşu Iorgu. Atunci a intrat un domn înalt, cîntînd: "Salut demeure chaste et pure..." Tante Alice şi moşu Iorgu l-au salutat din cap de-ajuns de rece.. E curios, Dănuţ, cum în atmosfera ceea de jenă... ostilă, nu ştiu cum, a ştiut să se impuie. Seamănă cu Olguţa!
― Vra să zică, papa şi mama nu s-au bucurat?
― De loc!
― Da, da! Mi-aduc aminte din copilărie! Un scandal teribil! Era student la matematici... socialist probabil. Scria articole sarcastice. Critica tot şi pe toţi. Da, da, da!... Nu ştiu bine: a lovit pe un profesor de la facultate... Nu ştiu bine ce-a făcut!... Se vorbea la noi acasă cu mare indignare. Parcă era şi o femeie la mijloc!
Ioana Pallă! Asta am aflat mai tîrziu... Ţin minte, tot aşa, la dejun ― Olguţa şi cu mine mîncam la masă mică ― mama i-a făcut morală, şi papa... A trîntit o dată cu pumnul în masă... şi a plecat în America... Un om interesant!...
― Stai să vezi, Dănuţ. Nici tante Alice, nici moşu Iorgu nu l-au poftit la dejun.
