sau
Tînărul şi mai pervers
sau
Palatul de la Sălcii
sau
Tiranul de la Medeleni
sau
Din dramele geloziei
sau
Nu vă încredeţi în bărbaţi!
Apărea către sfîrşitul romanului un personaj cu numele Rodica. Oricum, e măgulitor să te vezi figurînd într-o operă literară!
― Vai, e aşa de interesant! De ce nu-l scrii? Aşa femeie! Cînd ceteşti, nici nu-ţi vine să crezi! Îţi pare că-i invenţie!
A! Dar Rodica nu cunoştea alte "romane trăite"!
Titlul simetric al tuturora ar putea fi:
Atît de tînăr şi atît de precoce
sau
Un singur băiat şi atîtea femei
sau
El atît de crud, ele atît de lejere
sau
Două dintr-o dată
sau
. ..chiar trei
sau
Cine le mai ştie
sau
Nu vă încredeţi în bărbaţi!
― Vai, ce bine-i să fii băiat!
Ceea ce dovedeşte că Rodica participa, trup şi suflet, la aventurile unicului erou al "romanelor trăite".
Aceste romane, avînd ca subiect predilect amorul, conţineau şi pasagii pe care o fată nu le poate "asculta". Ajungînd la aceste inevitabile pasagii, naratorul se oprea, avînd aerul că filele cărţii din care ceteşte nu-s tăiate. Binevoitoare, Rodica servea de coupe-papier.
Unele momente ― de pildă scena în care eroul o seduce pe eroină cu o singură
sărutare, dar o sărutare între sărutări, o indescriptibilă sărutare ― aveau nevoie de lămuriri, căci Rodica nu suporta vagul decît în învăţătură. Atunci se întîmpla acea sublimă înfrăţire, acea intimă colaborare dintre lector şi autor ― frecventă chiar cînd autorul e absent ― constînd dintr-o plasticizare imaginativă a lectorului, care compensează puncte-punctele sau clarobscurul lăsat înadins de autor. Cînd era Rodica sadea, Rodica nu accepta fără lupte sărutarea pe gură. Dar cînd Rodica încarna o eroină ― adică o suplinea lămuritor în ordinea concretă ― şi cînd Dănuţ
nu mai era Dan, ci eroul Dan, Rodica încuviinţa să fie sedusă şi eroul autor profita pentru a-i dovedi că buzele care ştiu să cuvinte ştiu tot atît de bine şi să sărute. Nu regreta nici eroina, nu păgubea nici autorul. Buzele Rodicăi aveau profesiunea
sărutării nutritive; nici dinţii lui Dănuţ nu era diletanţi.
Un nou "roman trăit" se compunea de la sine, noapte cu noapte, în muzica învăluitoare a celor povestite. Ciudat! Toate "romanele trăite" de pînă atunci, după
ce aduceau eroinei dezastrul biblic, de la primele foi, îi aduceau pe rînd toate dezastrele, datorită eroului seducător şi eroinei fără apărare. Romanul cel mai recent ― Rodica-Dan ― le contrazicea pe celelalte tocmai prin absenţa dezastrelor, începînd cu primul, cel liminar. Poate fiindcă autorul devenise mai cumsecade evoluînd sau poate, mai degrabă, fiindcă eroina ultimă ― Rodica ―
instruită prin lecturi recente de ticăloşia eroului ― Dan ― dovedea autorului ―
Dănuţ ― fructul experienţelor de la el căpătate, neacceptîndu-l pe celălalt.
Cine-a spus că romanele de dragoste conrup?
Rodica, zilnic primită în odaia ispitelor şi aşezată pe rugul lor ― cea mai comodă poziţie cînd asculţi e să stai culcat ― se dovedise mai sfîntă decît cea din Orléans, căci Ioana d'Arc arsese, pe cîtă vreme Rodica, incombustibilă, exclama ca şi înainte:
― Jeux de mains, jeux de vilain!
E drept că mai era şi Sevastiţa! Încetul cu încetul, prietenii Rodicăi, seara, nu mai găseau ,,apă de băut" în odaia de culcare. Lui Dănuţ ar fi urmat să i-o aducă
Gheorghiţă. Dar Sevastiţa îl servea din toată inima pe "conaşu Dănuţ".
Acest capitol, însă, nu fusese intercalat în nici un "roman trăit" din acele povestite Rodicăi. Avea şi Sevastiţa dreptul să cunoască, fragmentar măcar, capitole inedite pentru Rodica şi pentru toţi lectorii prezenţi şi viitori ai stăpînului său.
Fiorosul Barbă-Albastră din cunoscuta poveste avea o încăpere încuiată, în care soţia actuală, deţinătoarea cheii, n-avea voie să intre. Natural, intra, făcînd loc soţiilor viitoare.
Cercase şi Rodica să intre în camera interzisă. Într-o seară, raporturile dintre narator şi auditoare fiind aceleaşi, Rodica, tocmai cînd vibra finalul unei proaspete aventuri, exclamase:
― Ia spune-mi, ce-a fost cu Monica?
― Eşti o gîscă!
Rodica era atît de convinsă că nu era, încît după două nopţi de meditare în singurătate, alături de camera Monicăi, venise la fereastra lui Dănuţ să-l anunţe că
nu mai vorbeşte cu el. Consimţămîntul tăcerii o jignise mai mult decît epitetul ireverenţios. Dar şi jignirile Rodicăi aveau darul să se repare de la sine. Aşa că
