― O papară bună!
Dănuţ îşi stăpîni şi iritarea, şi zîmbetul. Iar îl ispitea rolul de licean, impus a doua oară.
― Nu mă vede nimeni!
― Aa! Eşti meşter la escapade?
― Nu. Da ajung la vreme.
― De unde ştii?
― ...Ştiu eu! Spun aşa!...
Sorbiră ceaiul. N-avea multe inele: alianţa şi un smaragd halucinant. Mîni mici, care desigur nu s-ar fi putut opri să nu mîngîie şi să strîngă o piersică plină, chiar dacă buzele n-ar fi dorit-o. Mîni care "apucau" nu ca să "aibă", ci ca să alinte.
Înţelegeai, privindu-le mişcările, plăcerea anticilor de-a ţine în mînă o bulă de fildeş. După ce sorbea ceaiul, nu tamburina cu degetele pe masă, nici nu le răsfira gimnastic sau pianistic: pipăia cu vîrfurile rotunda ceaşcă, netedă, cu păreţii translucizi şi luciu oval.
Îi plăceau într-adevăr covrigii aduşi de la Iaşi. Îi ronţăia cu poftă, adunînd cu vîrful limbei susanul rămas pe buze.
N-avea nasul în sus. Ciudat! Întîia impresie era că-i în sus. În realitate era aproape curb: dar nările scurt arcuite îl făceau să pară în sus. Uneori părea că
priveşte cu nările.
Avea ochi mari, negri, din aceia care dau feţii un fel de decoltaj negru, atrăgînd atenţia asupra lor ca toate gătelile de gală.
Îşi oxigena părul? Poate! Negru, avea un reflex roşu, ca dîra unor asfinţituri de toamnă în desişul negru al brazilor. Nu era oxigenat! Dar îi venea mereu să-i atribuie artificii pentru orişice seducţiune descoperită.
Se pieptăna cu cărare la mijloc. Părul, strîns meşteşugit pe tîmple şi la ceafă, părea că-i scurt şi că buclează numai jos, ca să încadreze figura.
― Cîţi ani ai?
― Optsprezece.
― Parcă spuneai că nouăsprezece!
― Daa?... Sînt cam distrat!
― S-au cam uituc!
― Poate!
― Se vede că fugi des de la şcoală...
― ...! De ce?
― N-ai semnul gulerului tunicei pe gît!
Îi veni să zîmbească. Se stăpîni. Ştia că are gît frumos. Nici urme de brici, nici omuşor trepidant, nici guşă... şi Adina avea un ochi!
― Umblu cu gulerul descheiat.
― De cochetărie?
― Nu. Mă supără. Îmi place să-mi simt gîtul gol.
― E voie la şcoală?
― Cum nu, dacă nu te vede directorul!
― La ce liceu urmezi?
― Lazăr.
― Liceul Lazăr? Cînd l-ai inventat? Nu cunosc nici un liceu Lazăr la Iaşi!
― Nu la Iaşi: la Bucureşti!
― Aa! Stai la Bucureşti!
― Da.
― Şi părinţii dumitale?
― La Iaşi.
― Eşti intern?
― Nu, extern.
