Reciti: ..."degetele cu fosete, făcînd dîră în apa veneţiană..."
Şi în sufletul ei făceau dîră... Să nu fi fost războiul, ar fi plecat şi ea, corsar, după o gondolă...
"Pauvre Paşa!"
Cînd îşi da osteneala să compătimească verbal pe fratele pictorului Pallă, cu aceeaşi intonaţie spunea:
"Pauvre Sake!"
În faţa femeii erau fraţi întru credulitate, deşi Sake, senatorul, era mediocru, ignar, politician şi de o "ministeriabilă ramoleală", pe cîtă vreme fratele lui, pictorul Alexandru Pallă, era unul dintre marii şi rarii pictori români preţuit şi dincolo de hotarele ţării, de artişti şi de femei.
"Pauvre Paşa!"
Îl vedea brun, cu paloare de brun somptuos în barbă şi arcuit în sprîncene; cu nasul vulturesc, dezminţit de buzele de cadînă; pîntecos cu fast ― paşă cu iataganul pieziş pe curba de mătăsuri a pîntecului; cu ochi de un negru onctuos ca părul lins al spaniolelor: parfumat cu ambre, mirosind a maryland; cu mîni grase şi albe de femeie orientală; boem la îmbrăcăminte, dar cochet ca o curtizană română; impunător şi decorativ cînd intra în salon, precedat de numele său ilustru, cu vastă
pălărie de pluş negru, subt care tîmplele sure sunau lumini de argint.
Cinic ca liceenii la nouăsprezece ani, după întîia lectură a lui Baudelaire, pasionat după femei ca un motan vara, şi leneş ca motanii iarna ― era bun, şi bun de dezmierdat ca un cap gros de "saint-bernard".
Glorios! Patruzeci şi şapte de ani! Bogat! Astmatic! Adina Stephano!..
"Pauvre Paşa!"
"...făcînd dîră în apa veneţiană..."
Continuă lectura.
"...Întîia mea îndrăzneală, după ce am cunoscut-o mai bine, a fost schimbareanumelui.
Din Adina am făcut Adia.
Mi-a dat voie. A repetat:
― Adia...
Cu sărutările primite în lunga mea carieră de pictor gustat de femei ― din nenorocire pentru pictură ― aş putea face un şal persan cu toate nuanţele roşului.
Aş da o sută de colecţii de astfel de şaluri, pentru aceste simple silabe spuse deAdia:
― Adia..."
"Pauvre Paşa!"
"... Sînt încîntat, mîndru, fericit de această unică frază muzicală scrisă în viaţa mea.
Adina era prea românesc, prea vulgarizat, prea craiovean. «Adia» ― auzi? ―
Adia...
Darnumai Adia ştie să spună numele compus de mine. Ridicăpuţinsprîncenele şi spune.
Gest de Watteau; muzică de Lulli.
E delicioasă! Aş da o săptămînă din viată ca acest cuvînt «delicios», pe carel-am întrebuinţat şi pentru stridii, şi pentru crăvăţi şipentrualtele, să nu fi existatpînă astăzi: să-l fi descoperit o dată cu Adia.
Darn-am isprăvit încă!
Ceteşte cu atenţie cele de mai jos:
«Cînd vezi un piersic înflorit îţi bate inima, fiindcă ai în faţă imagina întîii sărutări: buzele care-au zîmbit, obrajii care s-au înroşit... Un piersic înflorit te întristează, fiindcă în faţa lui, oricît ai fi de tînăr, eşti bătrîn.»
Ce spui, Ioana? Crezi că-i un hai-kai japonez? Nu! E o reflecţie făcută de Adia, pe cînd o pictam.
Alta:
«Nu-ţi pare rău cînd vezi un om care se tîrguieşte pentru un kilogram de cireşe cu olteanul, şi alături, în coşuri, toate cireşele care roşesc ca dragostea în faţa dragostii?...»
Alta:
«Cînd auzi o ţigancă strigînd: ― Fragi! Fragi! şi cînd vezi cofiţa plină, dacă nu simţi că eşti tu singur o cofiţă de fragi, n-o cumpăra».
Ioana, în numele meu şi pentru mine, dă foc întregii literaturi româneştiîncepînd cu faimoasa «Mioriţă bucălaie, laie...»
Îţi aduci aminte, Ioana, de începutul lui Dorian Gray. Sînt fermecat şi îngrozit ca pictorul Basil Hall ward în faţa tînărului Dorian Gray. Nu-mi dau seama cum România, Oltenia, Craiova, au putut face aşa ceva! Şi nu-mi vine să cred că Adia a stat în Bucureşti fără ca să nu fie cunoscută de întreaga lume venită în procesiuni să o vadă, cum vin japonezii, lăsînd totul, să vadă şi să sărbătorească întâiul cireş
înflorit.
Impresia ta din tren că e fetiţă ca figură şi expresie, şi prea femeie în toateamănuntele îmbrăcăminţii ― deci lagună ― este falsă.
