Răspunde-mi, Ioana, privindu-mă drept în ochi.
Devotatul tău,
Paşa.
P.S. Am rupt plicul ca să adaug acest post-scriptum. Am aflat cum se numeştetînărul Deleanu.
Adia mi-a dat chiar acuma o scrisoare pentru România. Înţelegi emoţia! Eraadresată «domnului Dan Deleanu».
Îl cheamă Dan. E numele unui roman de Vlahuţă. Mi-aduc aminte şi de un altDan: Dan căpitan de plai. De Bolintineanu, probabil.
De acum începe altă tortură: Dan. Cine-i Dan, Ioana?
Te anunţ totodată că sînt un nemernic. Mi-am descoperit apucături de slugoi.
Am deschis scrisoarea Adiei!... Nu-i scrie nimic. Îi trimite o fotografie de-a ei îngondolă, şi atît. Nici un cuvînt.
Ce spui tu, Ioana? Cînd o femeie îţi trimite o fotografie, e mult sau puţin? Eunu mă simt în stare să dezleg această problemă. Ştiu că femeile care m-au iubit îmiscriau enorm. Nu ceteam decît primele rînduri, uneori şi ultimele, cum cetesc şicărţile autorilor conaţionali oferite cu dedicaţie. Altele îmi trimeteau buchete deflori: le retrimeteam altora. Nu ţiu minte să-mi fi trimis vreuna o simplă fotografiefără de rest. Tu nu mi-ai scris decît după ce ne-am împrietenit, adică după cem-am calmat ― dar fotografii nu mi-ai dat.
Ştiu eu! Poate că o fotografie e mai mult decît o scrisoare, e emblema daruluicomplect.
Scîrnavă invenţie şi fotografia!.
Cum am să dau ochii cu Adia! Să-i mărturisesc deschiderea scrisorii? Cespui? Dacă mă dispreţuieşte? Unele femei sînt atrase de oamenii pe care-idispreţuiesc mai mult decît de acei pe care-i admiră. Dispreţul implică o senzaţiede superioritate măgulitoare pentru cel care dispreţuieşte, şi măgulirea te leagă
într-un fel de cel care ţi-o provoacă.
Dar Adia e atît de inedită! Sau dragostea e inedită pentru mine.
Răspunde-mi urgent."
Ioana Pallă către Alexandru Pallă
Sălcii
"Bunul meu Paşa,
Întîia sultană a haremului tău recunoaşte că ultima cadînă merită să fiesultană. Acesta este ultimul cuvînt al buzelor, cărora, dacă nu le faci altă cinste,le-o faci pe aceea de-a avea încredere în cuvîntul lor.
Dan Deleanu, absolvent a şapte clase liceale, etatea optsprezece saunouăsprezece ani, nu e nici Cesar Borgia, nici Shelley. E un foarte normalreprezentant al acestei vîrste şi al acestei clase ― a opta ― în care a promovat.
Bunule Paşa, ai uitat pe prietena ta! Altminteri, din simpla lectură a scrisoriimele, ţi-ai fi dat seama că elevul Deleanu spre deosebire de foasta Manon, actualaAdia, nu este interesant nici pentru tine, nici pentru mine: prin urmare, nu va maifi dacă afost nici pentru Adia.
Mi-ai cerut fotografii. Aş prefera să-ţi expediez în colet poştal personajul încarne şi oase. Eu aş scăpa de prezenţa lui inoportună; tu, de obsesia lui,dezagreabilă desigur, cînd e însufleţită de Adia. De asta nu îndrăznesc să-ţiîndeplinesc rugămintea. Aş plăti-o prea scump. Dacă i-aş cere o fotografie, mi-araduce un album, adică o colecţie de albumuri: în fiecare pozele altei vîrste.
Cînd l-am cunoscut, i-am împrumutat o carte ― amabilitate ― şi ca să mi-o aducă mi-a făcut un număr exagerat de vizite. Preferam să-şi reţie cartea. E
complect lipsit de tact. Desigur că şi acuma mă aşteaptă în grădină.
După cum întrevezi, face parte din categoria băieţoi. Are păr buclat, fruntemare ― cred că a trecut moda frunţilor mari chiar şi în Germania ― şi o expresie blînduţă. Totuşi «zvîrle» ― mai mult catîr decît cal. Evoluează alternativ între tăcere ― îşi trece mîna prin bucle: i-am recomandat un pieptene ― şi agresivitate monosilabică: i-am recomandat o oglindă.
Se crede neapărat om superior, mai ales cînd tace. Dă din umeri dezaprobativ;ridică sprîncenele interogativ; se-ncruntă fudroaiant; răsfrînge buza blazat.
Face sporturi. Acesta e subiectulfavorit de conversaţie, laconică bineînţeles.
De la al şaselea cuvînt în sus, elocventa derapează. Să-l ascultăm.
― Patinajul e o artă, ca şi dansul. Nu e sport.
I-am mulţumit pentru noutate. Răspunsul înţepat:
― Îmi dau seama fiindcă patinez foarte bine.
― Nu te cred.
― Am luat premiul întîi la concurs.
― Nu te cred!
Tace. Îl cred.
E ferm convins că atletismul impune fără greş în faţa femeilor. E mai puţinvoinic decît luptătorii de circ, dar tot atît de plin de ifos, fanfaron şi îngîmfat. Cîndintră în casă, bombează pieptul, lărgindu-şi umerii: exactintrarea atletuluiînarenă, în timp cefanfara ţigănească intonează un «trăiască-regele» oarecare.
Cucoşel, încearcă să facă tartarinade fără sare, fără vervă, fără fantezie. Mi-aistorisit foarte înfierbîntat cum a expulzat din casa unei «prietene» de-a lui pe un
«prieten» al acesteia, necuviincios cu el şi cu prietena lui. Scenă demnă de GeorgeOhnet. Entuziasmul naratorului, de aceeaşi calitate. Îi place să se fălească,atribuindu-şi cuceriri de «femei bine» cu nume suspecte: probabil numele tuturoreroinelor literaturii româneşti, salon pe care nu-l frecventez, aşa că nu-l potcontrola. Cartea împrumutată, de care-ţi vorbeam mai sus, e Le portrait de DorianGray.
― Ţi-a plăcut?
