corvada. Vine efortul, teatrul în doi, penibil, din care se naşte prima minciună
reciprocă, deprinderea ipocriziei casnice etc.. Astfel, logodna ucide amănunţitdragostea. E primul cimitir. După aceea vine distracţia festivităţii căsătoriei, lunade miere cu logodna trupească şi restul.
Aşa e şi cu sentimentul ― sau instinctul ― maternităţii faţă de propriul copil.
Obligativitatea lui îl slăbeşte, în contrazice, jignind autonomia sufletească ―
uneori îl anulează, nu în sine, faţă de copil numai. Sentimentul rămîne disponibil,puţinursuz. Şi atunci ai spectacolul unei mame vitrege pentru copilul ei, pasionată
mamă pentru căţelul, pisica, florile sau amantul ei. Pasiunea unor gospodinepentru «interiorul» casei lor e tot o formă a acestui sentiment.
Am făcut aceste consideraţii numai casă-ţi reamintesc că orişice femeie eneapărat mamă... faţă de cineva sau ceva.
«Îl iubesc ca pe un mărţişor găsit pe stradă. E copil»...
Adia singură ţi-a dat cheia afecţiunii ei pentru tînărul Deleanu. Ai neglijat-o,cum neglijezi totdeauna evidenţa. E ― sau mai riguros ― era o afecţiune maternă. Valoarea intrinsecă a celui spre care era îndreptată n-avea importanţă.
Hîd, prost, rău, murdar ― era «copilul ei». «Mărţişor găsit pe stradă» sau copil găsit pe stradă: i l-a trimis destinul. Joacă şi superstiţia mare rol în aşa ceva.
Dar femeile nu au nevoia de expansiune asentimentului maternităţii decîtatunci cînd simt declinul dragostii (de la care smulg astfel o prelungire, căcicopilul, pentru femeie, de cele mai multe ori, e o variantă a bărbatului de lacare-l au) sau absenţa dragostii, sau nevoia dragostii.
Sînt convinsă că afecţiunea Adiei pentru tînărul Deleanu dovedeşte neîndoioscă atunci cînd l-a cunoscut ― «mărţişor găsit pe stradă»: l-a găsit la patinaj ―
simţea concomitent şi absenţa, şi nevoia dragostii.
Tînărul Deleanu n-a fost decît un regretabil, dar explicabil preludiu alsomptuosului meu Paşa.
Iată complect şi definitiv diagnosticul pe care mi-l ceri.
Acuma să-ţi dau cîteva directive practice. Vrei să desfiinţezi definitiv îndoialape care ― cine ştie ― poate că nici scrisoarea mea n-a alungat-o? Vrei să te convingi că Adia te iubeşte şi că tînărul Deleanu e o fantoşă? Vrei să fii fericit?
Foarte simplu. Vino la Sălcii împreună cu Adia. Aceasta e singura soluţie, şi eperfectă.
Iată şi explicaţia.
Adia l-a cunoscut pe tînărul Deleanu la patinaj. Conced că tînărul patinează
bine. L-a mai văzut probabil dumineca, din cînd în cînd la un cinematograf, într-ogrădină publică, la teatru: în sfîrşit, într-unul din locurile publice în care seascunde aşa-zisa taină a idilei. Nu uita că-l cunoaşte numai de cîteva luni. S-aucunoscut la patinaj, deci pe la Crăciun. Şi s-au văzut uneori numai, şi pe fugă, elfiind ocupat cu şcoala.
Apoi urmează întîlnirea din tren, între două staţii, pe care ţi-am descris-o.
Numai eu fredonam o arie din Manon; Des Grieux tăcea. De altfel, îl cunosc suficient: e un frenetic taciturn, vid.
Făcînd bilanţul acestei idile, te rog să observi că Adia l-a văzut patinînd,tăcînd şi plîngînd. Şi l-a văzut singur.
Îl cunoaşte?
Te asigur, Paşa, că-l cunosc mult mai bine. Mi-a fost de ajuns să-l văd de două
ori ca să-l evaluez. Dar eu l-am privit cu ochi limpezi, de asta l-am văzut imediat.
Totul e să-l «vadă» şi Adia. Pînă acuma nu l-a văzut. L-a revăzut în închipuire,ceea ce-i cu totul altceva. E exact concluzia pe care-o produc unele vacanţepetrecute în ţinuturi sălbatece: la munte sau la ţară. Te plictiseşti. Tonele de
«natură» te apasă. Cauţi pe cineva. Îl găseşti totdeauna. E medicinistul obligatorcinic şi sceptic, care dintîi intimidează şi apoi se converteşte la credulitate şi celmai plat sentimentalism. E ofiţerul zvelt şi elegant, cu care faci cîtevaceasuri decălărie poetică pezi şi care-ţipune scrisori în coburi şi flori în coamacalului. E
tînărul vecin de moşie, care zilnic galopează pe ogorul semănat, înfruntîndinjuriile ţăranilor, şi căruia, la sfîrşitul vacanţei, îi strîngi mîna pe furiş. E palidulşi nehrănitul poet al stelelor şi lunii, care-ţi dedică versuri pastişate numai după
autori demodaţi. E pletosul violonist care nu mai face exerciţii, ca să-ţi fure inimacu ajutorul suspinelor celebre etc. ...
Aşa îi judeci astăzi. Dar ieri, şi acolo, ai crezut că-i iubeşti. Ai oftat la plecareşi ai privit cu gol în inimă, florile şi stelele care rămîn. Acea persoană care acolote-a fermecat, dacă n-o mai vezi niciodată, devine dragostea cea mai «curată»,cea mai «poetică» a vieţii: fie student la Medicină, ofiţer de cavalerie, elev laconservator ― indiferent.
În schimb, dacă vine să-ţi facă vizită la oraş, devine imediat cea mai anostă şimai ambarasantă cunoştinţă, de care te jenezi faţă de prieteniidela oraş, pe careo renegi, pe care o urăşti, ca tot ce te umileşte profund.
Motivul? Schimbarea mediului. Ce-ai iubit la Varatec ― la Bucureşti, după
vacanţă, devine: «Uf! Să mă-nvăţ minte să mai fac cunoştinţe la mănăstiri!» Veniţila Sălcii amîndoi. O singură dată să-l vadă Adia pe tînărul Deleanu în mediulnostru, evoluînd printre noi doi, subt privirea ei, şi te asigur, bunul meu Paşa, că
tînărul Deleanu nu va mai pune piciorul la Sălcii nu din cauza mea ― eu îl ţin în grădină, cum l-aş ţine la bucătărie ― ci din cauza Adiei, care se va jena să-l vadă
şi să-l vezi, şi să te vadă văzîndu-l.
Smulge-te deci din Veneţia. Nu ezita o clipă. Pleacă imediat. Adia va plecaîmpreună cu tine, sînt sigură. Spune-i în treacăt că Sălcii e o moşie nu departe deMedelenii tînărului Deleanu. Vei compensa prin acest gest imprudenţa pe care aifăcut-o mărturisindu-i că ai desfăcut scrisoarea adresată tînărului Deleanu. Spunimprudenţă nu fiindcă te va dispreţul. Nu! Va fi însă prea măgulită. Şi conştiinţaunei prea mari puteri e primejdioasă mai ales cînd tinerii tirani guvernează
singuri, fără regenţa unei Ioane, de pildă. Gestul cu Sălciile din vecinătateaMedelenilor va compensa pe celălalt. Îşi va da seamă că, dacă te-ai îndoit de ea,nu te îndoieşti de tine. Procedează cum îţi spun: sînt sfetnic lucid şi femeie pedeasupra.
Voi lua măsuri, trimeţîndu-l pe Sake la Bucureşti, să nu vi se facă dificultăţi laîntoarcere. Telegrafiază-mi numai ziua plecării.
Am făcut o mică pauză, ca să recapitulez întrebările din scrisoarea ta.
