după alte două nopţi reparatorii, venise cu replica:
― Să-ţi fie ruşine! Eşti un măgar!
Numitul nu zvîrle totdeauna, şi numele său nu-l irită. Dănuţ acceptase epitetul
― convins că-l merită ― Rodica îl obligase să retracteze "gîscă", sigură că nu-i.
Şi, ca să i-o dovedească, de atunci niciodată nu mai confundase iazul gîştelor cu lacul lebedelor.
*
O zi de august, aromată şi toropită ca o femeie goală întinsă pe plajă la soare, cu ochii negri ai umbrelor subt părul întunecat al livezilor. Prea leneş ca să
iubească, trupul tolănit se cocea. Zările erau argintii ca braţele, mai albe cînd mînile înnodate la ceafă fac pernă capului lăsat pe spate.
Ierburile ţîrîiau; găinele cotcodăceau gutural.
Hulubii! Hulubii! Dulcele gemăt al hulubilor între cer şi pămînt, ca sînii între umeri şi pîntece.
Dănuţ fuma la el în odaie, cu storurile lăsate. Scrumul cădea, cînd îi era să
cadă, oriunde: pe pat, pe covor, pe pieptul lui Dănuţ. În penumbră, fumul albăstriu suspenda fine hamace, rotunjite parcă de un trup întins în ele, apoi se destrămau lent.
"«Visul» reprezentat pe o carte poştală ilustrată!" constată Dănuţ şi căscă.
Cînd te-ai deprins cu ea, plictiseala devine un fel de distracţie comodă, cum e somnul pentru cei care nu-şi pot plăti alte distracţii.
Dănuţ îşi descheiase pijamaua din pricina amiezei grele. Meditaţiile fugeau de căldură, îndreptîndu-se spre limonade, oranjade, mazagranuri, harbuji de la gheţărie, îngheţate de fructe reci ca o clanţă în ger; băi în rîuri de munte, din care răsări roş şi înviorat ca dintr-o sanie cu zurgălăi; duşuri urzicătoare care te fac să
oftezi femeieşte şi să nechezi; ţurţuri de gheaţă de pe uluce, pe care-i fumezi, îi sugi şi-i ronţăi; pivniţe cu masca de umbră pe faţă, pîndind după uşă, pe ale căror prime trepte stă oala cu smîntînă acoperită cu foi de brustur şi cofiţa cu fragi rămaşi de la dejun, şi-n fundul cărora, într-aşa răcoare că-ţi vine să strănuţi, ştergi cu degetul colbul unei sticle de vin îngropate sau mănînci un morcov ales din grămada cepurilor cărămizii cu codiţă verde...
În pivniţă, Sevastiţa era ca o legumă păstrată pe nisipul din fund.
Zîmbi. Nu era de loc scîrbit, nici umilit de pietroasa Sevastiţa. Dimpotrivă, scurtele întîlniri cu ea îi lăsau parcă impresia nouă că a păscut iarbă verde. Nu schimbau nici un cuvînt. După o viguroasă tăcere, Sevastiţa pleca oijînd cu tot pieptul ei de o atletică feminitate. Şi zdup-zdupul paşilor ei pe treptele pivniţei sau pe duşamelele odăii răsuna alegru ca o bătaie de inimă după victorioasă fugă. Ce sunet franc şi sănătos avea trupul lovit de-al Sevastiţei! Nimic lubric, nimic echivoc, nimic întristător. Parcă trecuse un copac prin odaie sau prin pivniţă!
Nu pricepea de loc de ce plîngea atît de jalnic literatura în faţa Sevastiţelor!
Cînd muşti dintr-un măr cam acrişor dar rumen bine şi lucios la faţă, desprins de pe o creangă benevolă, îţi vine să plîngi de mila mărului sau să te crezi antropofag? Nu! Dimpotrivă, simţi că fraternizezi cu livada. Ea îţi dă mere, tu i le muşti; ea te aşteaptă, tu o găseşti. De ce vedea literatura altceva în Sevastiţe decît mere acrişoare de livadă? Mănîncă-le sau muşcă-le pe rînd: dau poftă de mîncare şi veselie gurii. Desprinde-le şi scutură-le: dau farmec plimbării şi voioşie braţelor.
Şi dacă literatura se uită urît, ca popii, răspunde-i: "Mortăciune, livezile-s făcute pentru oameni teferi. Dacă ţi-e frică şi nu cutezi, cumpără-ţi fructele din piaţă cu kilogramul, zăvoreşte-ţi uşile, ferecă-ţi obloanele, acoperă-ţi icoanele, şi-n întuneric mănîncă şi suspină, mestecă şi boceşte-te. Obrazul tău nu-i vrednic să
rîdă în livezi!"
Pentru întîia oară de la începutul vacanţei, simţise nevoia să-şi pulseze trupul într-un poem. Nici vers, nici proză.
Ca un joc de muşchi cînd eşti gol în faţa tinereţii sau a oglinzii:
Sînt fratele motanilor!
Pe-acoperişuri nalte, prinierburi, prin copaci,Pe garduri sau pe turle,
Cuochi lucioşi pîndesc.
Ascult cum sună sîngele, şi vînt, ca vîntul sînt,
La pîndă: salt, cădere sau scurtă tresărire.
Am blană moale, coadă şi ochi de soare.
Ghem sau şarpe, umbră sau jăratec,
Trupul mi-e lung, miaun prelung
Spre dragostea care m-aşteaptă,
Ghem sau şarpe, umbră sau jăratec.
Vioarele, vîntul şi carnea
Mi-au dat suspinul şi stridenţa
Gem: scîncetul copiilor din leagăn.
Gem: gemătul femeilor din braţe.
Gem: plînsetul cocorilor din cer.
Gem: osia pămîntului cînd hăţurile-s iureş în mîna lui Satan.
