Ciolane iuţi şi gheare
În spumele de puf,
Corniţe sau urechi,
Vedenie sau fiară...
Pe-acoperişuri albe de lună ― diamant ―
Ascultă pasul umbrei cu şi mai lungă umbra
Cum suie, se întinde, undoaie, salt... şi cade...
Ciolane iuţi şi gheare
În spumele de puf,
Corniţe sau urechi,
Vedenie sau fiară...
Sînt fratele motanilor!
Scrisese acest poem cu cîteva zile mai înainte, nu în caietele căpătate de la Monica, ci pe o carte poştală. Scris în ietac, poemul rămase acolo în saltarul măsuţei de noapte. Evident, nu-l arătase Rodicăi, deşi îl rugase de nenumărate ori să-i arate o poezie de-a lui. Singura literatură destinată Rodicăi erau romanele verbale pentru ea ticluite. În ziua cînd îl scrisese, prompt ca o partidă de tenis cîştigat "sec", se înfierbîntase. Înjghebase un plan. Întîlnise un titlu frumos ca un zeu păgîn:
GOL
Proiectase un ciclu de poeme trupeşti. Părăsit de suflet, îi rămînea trupul. Să-l cînte fără sfială. "Gol" avea două semnificaţii: fără suflet, întîia; cu trupul gol, a doua.
Băuse cafele, fumase ţigări, se plimbase prin ietac: fapt nou. Clipe de sărbătoare în ietacul romanelor senzaţionale şi al Rodicăi. Aterizase deodată
soarele şi aerul. Ziua trecuse repede. O dată cu noaptea venise şi Rodica... A doua zi se deşteptase pe la douăsprezece. Se îmbrăcase, mîncase, venise în ietac, se culcase, fumase, căscase. Titlul Gol răsuna a pustiu ca un căscat de pensionar.
Renunţase, fără de nici o supărare. Sîcîit puţin, totuşi, de el însuşi, ca de cineva care ţi-ar oferi un ananas proaspăt de pildă, sau stridii, şi după ce le-ai accepta încîntat, ţi-ar răspunde că nu are. Glumă de prost gust.
...Aprinse o nouă ţigare, lăsînd-o pe cealaltă să fumeze nestinsă alături de scrumelniţă.
Cineva bătu la uşă.
― Intră... Ce vrei, Gheorghiţă?
― O venit o fetişcană. Zîci cî-i di la Sălcii. Faci pi cucoana, da-i de-a noastră!
― Cum?
― O vinit o fată di la Sălcii.
― Unde-i?
― În docar.
― Ce vrea?
― Are un belet, da nu-l slăbeşte din mînî! zîmbi Gheorghiţă.
― De la Sălcii... un bilet, medită Dănuţ cu glas tare. Pe cine caută?
― Pi mata, conaştule.
― Spune-i că nu-s acasă... Adică spune-i să dea biletul.
― Nu vrè, conaşule. Îi îndrăcită rău!
― Spune-i să vie.
Ce mai vroia cu el?... Poate că-i cerea înapoi nişte cărţi împrumutate. Of!
Lichidarea...
― Ce vrei, fetiţo?
"Fetiţa" era una din subretele Ioanei, impecabil îmbrăcată.
― V-a trimis doamna o scrisoare... V-aşteaptă amîndouă doamnele, adăugă ea privindu-l lung. Aveţi şi un pachet.
― Care doamne?
― Doamna Ioana şi duduia Adia.
