"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » » "La Medeleni" de Ionel Teodoreanu🌏 🌏

Add to favorite "La Medeleni" de Ionel Teodoreanu🌏 🌏

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

― Duduiţa moşului, toate le ştie!... clătină din cap moşneagul. Ba trag eu, cînd am vreme! Toate cu rînduiala lor.

― Da acuma de ce nu tragi?

Moşneagul ridică din umeri. Cum să tragă? Palmele lui negre şi bătătorite învăluiau, ocrotitoare, pumnişorii albi încleştaţi pe hăţuri, ca două coji de nucă

miezurile fragede.

― Da caii cine să-i mîie, duduiţa moşului?

― Cine?!... Eu.

― Bată-te norocul să te bată!

― N-ai titiun? îl cercetă Olguţa, imitîndu-l.

― Cumpără moşù!

― Moş Gheorghe, începu Olguţa cu sfială, întorcînd spre el coada ochilor negri ca două capete de rîndunici ieşite din cuib, ţi-am adus un pac di titiun...

Vezi că m-am ţinut de cuvînt, moş Gheorghe! îl dojeni ea cu seriozitate.

De astă-vară făgăduise Olguţa moşului un pac di titiun, şi nu uitase! Pacul era o cutie de tablă, cu tutun de lux cumpărată de Olguţa din banii ei, de cu toamnă, şi păstrată în dulăpiorul ei un an întreg.

Olguţa n-avea bunici.

Chipul vioi şi ghiduş al moşneagului se încruntă de înduioşare. Ochii mici se micşorară sclipitori; musteţile-mproşcate-a neastîmpăr, tremurară zburlite.

Cuprinzînd c-o mînă hăţurile încrustate cu mînile Olguţei, scotoci cu cealaltă în buzunarul de la piept, scoase o garofiţă sălbatecă şi, binişor, înfipse în pletele întunecate ale fetiţei roşul luceafăr al dedeochiului.

Dănuţ n-auzea decît tictacul mat al copitelor, bătînd în tact cu inima lui, pînă-n inima pămîntului. Subt roţile bihuncei, şoseaua viscolea-ndărăt... Dănuţ

închise ochii.

"...Se făcuse noaptea neagră ca iadul, cînd zmeul se năpusti năprasnic în urma fugarilor. Fugea calul lui Făt-Frumos ca vîntul, dar zmeul s-apropia ca gîndul şi Făt-Frumos simţea în spate..."

Dănuţ deschise ochii, c-un fior în spate. Se prefăcuse el în zmeu, dar simţise numai spaima lui Făt-Frumos!... Ş-apoi, dacă Făt-Frumos ar fi tăiat capul zmeului, cine-ar mai fi urmărit-o pe Olguţa?... Dănuţ porni din nou la drum, călare pe bihuncă...

Domnul Deleanu ţinea hăţurile, dar nu i-ar fi trecut prin minte că nu mîna el calul... Şi cum să-l fi mînat! Şi bihunca şi calul şi hăţurile, şi Ion, care-l ţinea pe Dănuţ să nu cadă, de la spate, nu erau decît Dănuţ prefăcut în ei toţi. Cu dinţii strînşi, cu ochii închişi, cu fruntea încordată, Dănuţ se iuţea după Olguţa, în rostogolul roţilor, în tictacul mat al copitelor.

Dănuţ se putea preface-n oricine, şi-n orice; putea fi oricînd, oriunde. N-avea decît să-nchidă ochii... Să fi vrut el, cît rău n-ar fi putut face! Noroc că era milos!

Dănuţ era mîndru cu spaimă de puterile ascunse-n el... Odată se mîniase pe mama lui, fiindcă-l luase de urechi şi-l pusese la colţ. Închizînd ochii Dănuţ o omorîse... suferise... şi, grăbit, o înviase la loc, căci dacă murea mama cine l-ar fi iertat! Nimeni nu bănuia tainele lui Dănuţ, nici doctorul care-l ştia pe de rost înlăuntru şi-n afară. Subt pleoapele lui Dănuţ, în adîncul lor, de acolo de unde vin lacrimile, se ascundea ceva, ca un somn cu visuri; cum închidea ochii era mai mare peste toţi, chiar peste tata şi mama. Pe mama o făcea împărăteasă, pe tata ori general, ori mare sfetnic, pe Olguţa ori copil de casă, ori o trimetea la bucătărie.

Cînd le povestise moş Gheorghe povestea lui Ivan Turbincă, Olguţa ceruse moşului o turbincă la fel cu a lui Ivan.

― Dac-aş fi Sîn-Petru, matale ţi-aş da-o, duduiţa moşului!

― Dă-mi-o, moş Gheorghe!

― De unde s-o iau?

― Dă-mi-o, moş Gheorghe!

Olguţa se înroşise de necaz. Dănuţ tăcuse, c-un zîmbet pentru el, în ochi...

Mai tîrziu, la lumina lumînării, Dănuţ îşi pipăise fruntea, privind-o în înecul ciudat al oglinzii. O dezmierdase chiar, ca pe un dar. Acolo era turbinca lui Ivan, în care încăpea tot iadul şi tot pămîntul. Mult se bucurase Dănuţ, fiindcă nimeni

― nici Olguţa ― n-avea turbincă. Şi nimeni nu ştia că numai el o are, cînd închide ochii...

Dănuţ simţi deodată vîntul şi soarele în părul lui.

― Ce-i?

― Opriţi, boierule, opriţi... a căzut pălăria conaşului.

Fluturîndu-şi panglicele, bereta se rostogolea pe jos. Ion sări după ea.

― Papa, nu pornim? întrebă Dănuţ, alarmat de presimţirea unui nou popas.

― Ţine hăţul, Ioane... Iar te grăbeşti? Măi, măi! Stai să-nvîrt o ţigară. Uite şi pentru tine.

Zîmbind copilăreşte, domnul Deleanu îi înfundă panamaua în capul lui Dănuţ, lăsîndu-l fără cap, ca un cuier ocupat.

― Hoăăă! căscă el zgomotos, întinzînd braţele alene.

Dănuţ ridică panamaua, posomorît, şi se uită la tatăl lui, care-şi răsucea ţigara, cu ochii femeilor neînţelese de bărbaţii lor.

― Uu-uu! uu-uu! uu-uu!...

― Cine face-aşa, moş Gheorghe?! întrebă Olguţa făcînd întocmai.

― Caii, duduiţa moşului; au băut multă apă.

― Aşa! au broaşte-n burtă.

Monica dezmierdă mîna doamnei Deleanu.

Tante Alice!

― Ce-i Monica?

― Nimic, tante Alice, zîmbi Monica, respirînd adînc.

― Vrei să-mi spui ceva, Monica?

― Nu... E frumos, tante Alice!

― Pui mic!... Scoate-ţi pălăria, să te rumenească soarele...

Are sens