— Nu, nu am, dar în faţa ta am să mă plec.

Sunetul melodios al fluierului Nasrei îmi ajunse la urechi.

Părea mai nostalgic şi mai deznădăjduit ca oricând.

— Biata Nasra, am oftat.

— Fratele tău este vinovat, spuse Harb pe un ton de condamnare.

— Deci tribul ştie.

— Toată lumea. Tinerii o batjocoresc.

70

- FADIA FAQIR -

Nu era destul că Nasra fusese jupuită până la os, voiau să

devoreze şi ce mai rămăsese. Mi-o imaginam mergând în urma oilor spre păşune. O siluetă întunecată în depărtare. În lumina dimineţii, mâinile mele semănau cu două păsări captive. Harb mă îmbrăţişă. Ţinându-mi bărbatul de mână, am continuat să mă îndrept spre satul de lut.

71

- STÂLPI DE SARE -

Povestaşul

În numele lui Allah cel Milos şi Milostiv, „Şi poeţii! Ei sunt urmaţi doar de cei care se rătăcesc. Nu-i vezi oare? Ei aiurează în fiece vale spunând ceea ce nu fac.”

O, stăpâni prealuminaţi, rostiţi o rugăciune pentru sufletul lunii pline, al Profetului nostru Mohamed şi al companionilor lui cei drepţi. În seara aceasta, a şasea noapte a Ramadanului, luna iertării şi a milei, am să adaug încă o pată de culoare poveştii mele, ce este preţioasă şi felurită

precum un covor persan. Deşi am călătorit în Persia, nu-mi pot aminti nimic în afara magicianului ce îngenunchea în faţa unor flăcări învăpăiate. Cei slabi de minte venerau un foc tăcut pe care o cană cu apă rece l-ar fi putut stinge.

Lăsaţi-mă să mai adaug o umbră mirajelor din deşertul minţii. Greşelile îi urmăresc pe povestaşi pană în abisul sufletelor lor. Pentru a aduce fărâmele laolaltă şi a vă dărui o lună perfectă, m-am preumblat din vale în vale.

Cel mai impresionant peisaj se află în sudul acestui locaş

al vânturilor. Petra. Măreţia, durerea, sculptura! Nu am văzut nimic asemenea ei, în nicio altă vale. Nici chiar în valea uitată a minţii mele. Stânci trandafirii, locaşuri în munte şi temple. Cu două mii de ani în urmă, când Pământul era doar un deşert pustiu şi plat, nabateenii12 au descoperit o junglă

de stânci trandafirii şi au început să sculpteze şi să tot sculpteze. I-am cerut Azizei să urce până la palat, să coboare la tezaur şi să se îndrepte spre mormintele regale, unde erau sculptate şase monumente pentru şase regi. După ce m-am apropiat de fiecare perete, am atins fiecare tavan şi am privit fiecare stâlp, mi-am dat seama că vraja acestui loc nu avea să se spulbere niciodată, în ciuda eforturilor mele. Asemenea vulturilor, oamenii trăiseră în locaşurile săpate în munte.

12 Nabateenii, populaţie antică arabă din sudul Iordaniei, Canaan şi nordul Arabiei. Regatul nabateean a fost cucerit de Imperiul Roman sub împăratul Traian (n. tr.).

72

- FADIA FAQIR -

Pietrele scrâşneau amintindu-mi insignifianţa oamenilor care gravează, sapă, sculptează şi apoi mor, supravieţuindu-le întotdeauna stâncile dure şi cerul albastru. Stâncile trandafirii îmi aminteau de roşeaţa din obrajii Mahăi. Chiar dacă te aşezi cu măgăriţa şi cu maimuţa ta exact în mijlocul ei, Petra13 rămâne misterioasă, de necucerit. Asemenea Petrei, şi Iordanul. Amândoi sunt precum o cutie de bijuterii încuiată, căptuşită cu catifea şi plină cu aur, peruzele şi perle pe care ţi le poţi imagina, dar nu le poţi atinge niciodată

cu mâinile tale tremurătoare şi avide.

Maha – „smochină indiană amară”, îi spuneau oamenii din Hamia – începu să muncească cu un entuziasm proaspăt în gospodărie. Îşi petrecea aproape tot timpul udând, smulgând buruienile, afânând pământul şi chiar frecând portocalele până ce străluceau în soare. De ce credeţi că o făcea? Îmi poate spune cineva de ce? Nu, nu pentru că era o ţărancă

harnică. Motivul faptelor ei era mai profund de-atât.

Pământul. Da, stăpânii mei, PĂMÂNTUL. Sursa lăcomiei şi a tuturor conflictelor.

Ea începu să lucreze cu hotărâre, de parcă livada i-ar fi aparţinut ei, nu bietului ei frate Daffash. Vicleşugul femeilor nu cunoştea limite. Era o comoară, credea ea, pe care avea s-o moştenească în curând. Dacă aţi fi împărţit lăcomia din ea ar fi fost destulă pentru toate inimile noastre. Vicleşugul lui Allah îl devorează pe cel al credincioşilor.

Primul pas spre a înghiţi acea bucată de pământ era căsătoria. Îl văzuse pentru o clipă pe Harb într-o după-amiază rece, pe când ea freca portocalele cu mâneca de la rochie. Bun, îşi spusese ea. Călăreţul acela înalt trebuie să

fie fertil, sănătos şi puternic. Un protector pentru lăcomia mea. Ce altceva i-ar mai fi trebuit? Ce altceva îi mai trebuie oricărei femei? Întinse covorul mamei ei şi începu să toarcă şi să facă vrăji, torcând şi ţesând până ce călăreţul se opri şi coborî de pe cal. Ea începu să cânte invocându-i pe Gog şi Magog, stăpânii răului şi ai vrăjilor.

13 Petra, oraş construit de nabateeni drept capitală a regatului lor (n. tr.).

73

- STÂLPI DE SARE -

Gog şi Magog, aduceţi-l la mine.

Gog şi Magog, legaţi-l de mine.

Faceţi-l al meu. Daţi-mi-l.

Fata îl privi cu ochii ei mari, iar băiatul cel necopt se îndrăgosti. Oamenii din sat puteau să jure că stătea zile întregi fără mâncare, peste drum de fereastra ei, doar ca să-i adulmece prezenţa. Se prăbuşi şi nimeni nu spuse „În numele lui Allah”. Vai, cel mai bun dintre călăreţi fusese vrăjit, iar lupii întunericului tot urlau consimţind. Se întorcea acasă atât de palid şi de bolnav de dragoste, încât Tamam, mama lui, izbucnea în plâns şi spunea că fiica Malihăi îi luase minţile.

După zile nesfârşite de suferinţă şi lungi nopţi nedormite, Harb era slab şi fragil ca o rămurică de busuioc. Mama lui îşi dădu seama că era îndrăgostit nebuneşte şi cât de puternică

era vraja în care fusese prins. Două săptămâni mai târziu tobele răsunau pentru nuntă şi începea procesiunea. Am pus-o pe Maymoon în poală şi m-am aşezat sub palmier ca să privesc şirul şerpuitor al beduinilor. Călăreţii purtau lămpi, oferind puţină vedere privirii mele. Păstoriţa mergea în spatele miresei, asemenea unui paznic vigilent, şi nu lăsa nicio altă femeie să se apropie de ea. Lumina puternică

învăluia chipul miresei, înveşmântată într-un văl negru. În acel moment al păcatului, maimuţa îmi sări pe umăr. Voia să-i vadă faţa, să-i ţină minte trăsăturile, să-şi imagineze plăcerile pe care le destinase soţului ei. Faţa lui Maymoon era scăldată în dragoste, pasiune, adoraţie neiertătoare. Şi el fusese vrăjit. Lacrimile îi udau faţa păroasă. Prietene, iubitul meu Maymoon, nu plânge pentru trecut. Fii înţelept, fii fericit, loveşte-ţi tamburina de şold, scutur-o, scutur-o, scutur-o,

Maymoon, dulce Maymoon,

Mergi către lună.

74

- FADIA FAQIR -

Renunţă la trup.

Vei muri în curând.

Hihi-haha-hun.

Allah să mă ierte şi să-mi accepte căinţa. Când sunetul tobelor se linişti şi chiuiturile femeilor se stinseră, se apropie vântul rece din ţinuturile îndepărtate. Aroma de caprifoi îmi învălui nările. Mi-am îndreptat spatele şi m-am aşezat pe o stâncă de unde se vedeau corturile. Focurile şi lămpile din corturi păreau nişte stele, ridicând chemări în întuneric.