Jarbwa, cel mai bun păstor din tribul nostru, îl vizita în mod regulat pe tata, purtând mesaje între noi. Allah să-i dea o viaţă lungă lui Jarbwa, îmi potolea focul din inimă de câte ori venea să mă vadă. Odată, tata l-a trimis cu firele de urzeală şi cu roata de tors, rugându-l să-mi spună că încă o iubeşte pe Maliha. Iar eu îl iubeam pe tata. Cele mai noi veşti de la gospodăria noastră spuneau povestea bolii tatălui meu.

Daffash, fratele meu, cărase târnăcopul şi săpase pământul doar două săptămâni, după care se răstise la bătrân şi lăsase livada pe mâna furnicilor şi a buruienilor. Lui Daffash îi plăcea la oraş şi-şi petrecea cea mai mare parte din timp cu Samir Paşa şi cu englezii. Am hotărât să-mi vizitez tatăl.

Tamam mă privi şi-mi spuse:

— Eşti o tânără mireasă. Nu trebuie să-ţi vizitezi tatăl.

Oamenii au să spună că Maha n-a putut să stea locului în casa soţului ei.

Nu mă interesa gura lumii. Dacă Harb ar fi fost acolo, m-ar fi lăsat să merg.

În dimineaţa următoare, când udam stratul de busuioc şi mă gândeam la vizita la tata, am văzut-o pe Nasra alergând 80

- FADIA FAQIR -

spre mine. Se opri să-şi tragă răsuflarea. Femeia asta era urmărită de dezastre oriunde mergea.

— Salvează-ţi fratele, gâfâi ea.

— Poftim?

— A dus-o în peşteră pe soţia lui Salih, fratele tău. O caută

cu ochii însângeraţi soţul ei.

Am aruncat stropitoarea la pământ, am alergat în casă, am dărâmat mormanul de saltele şi am înşfăcat puşca lui Harb. Am ascuns-o în faldurile pantalonilor mei largi.

— Mătuşă Tamam, am să merg cu Nasra.

— La ora asta? întrebă ea pufăind.

— Nu stau mult.

Când nu ne mai putea vedea Tamam, am început să

urcăm spre munte. Tălpile picioarelor ne frigeau. Mâinile lacome ale lui Daffash ajunseseră chiar şi la soţia lui Salih.

Iar ea era o proastă. Am urcat cărăruia ce ducea spre peştera semnelor rele. Nasra îmi arătă un punct negru, greu de distins, ce urca prin vale, şi strigă:

— Vai, soartă rea, soţul ei.

Cu puşca în mână şi cu degetul pe trăgaci, am intrat încet în peşteră. Eşarfa lui Daffash era aruncată pe o piatră. Când ochii mi s-au obişnuit cu întunericul, am distins două siluete una peste cealaltă.

— Destul! am strigat din toate puterile.

Daffash îşi întoarse capul şi latră:

— Căţea ce eşti, ce cauţi aici?

Scuipă, dar saliva căzu pe faţa înspăimântată a soţiei lui Salih.

Nasra o apucă de mână şi-i spuse:

— Îmbracă-te, repede.

Soţia lui Salih se încurcă în partea din faţă a rochiei. Faţa îi era albă ca brânza.

— Te caută soţul tău.

Soţia lui Salih începu să se lovească peste faţă cu ambele mâini şi să ţipe:

— Faţa mi-e neagră, e acoperită cu mizerie.

81

- STÂLPI DE SARE -

Nasra o apucă de încheieturi şi îi spuse:

— Trage-ţi rochia asta peste cap. Dezbrăcată, te măcelăreşte ca pe o găină, soţul tău.

I-am arătat lui Daffash ţeava puştii şi i-am poruncit să se îmbrace.

— Aducătoare de nenorociri, mârâi el. Într-una din zilele astea am să-ţi mănânc rinichii şi am să-ţi beau sângele din ţeastă.

— Dacă nu-ţi pui cămaşa aia, sângele tău o să fie băut.

Ţinându-ne de mâini, Nasra, soţia lui Salih şi cu mine am ţâşnit afară din peşteră, stând în lumina soarelui şi tremurând. Am vârât puşca în pantaloni, ţinând-o cu braţul drept ca să nu alunece. Salih nu era departe de noi.

— Şterge-ţi lacrimile şi taci din gură.

— Pacea fie cu voi, rosti Salih apropiindu-se şi adăugă, privindu-şi soţia: blestemaţi fie-ţi părinţii. Ce cauţi aici?

Ţipetele copilului tău au umplut valea.

M-am aşezat în faţa lui, împiedicându-l să-şi bată soţia.

— Frate, am luat-o cu mine să mă ajute să caut nişte limba-boului. Frate, mă doare tare rău spatele şi mătuşa Tamam mi-a zis că fiertura de limba-boului ar putea fi bună.

— Nu mi-a cerut voie.

— Allah ne va ierta pe toţi.

— Hai, femeie! spuse Salih şi o lovi în spate.

Femeia se prăbuşi, se ridică, îşi lăsă capul în jos şi începu să coboare muntele în spatele soţului ei.

— Allah să-l pedepsească pe fratele meu Daffash pentru faptele lui ruşinoase. Amin.