— Întunericul este milos. Lumina e crudă.

— Ce vrei să spui, soră?

— Nimic, felinarele, găurile în formă de stea şi Tatăl Luminii. Când închid ochii, când pleoapele alunecă deasupra pupilelor, văd stele plutitoare. Asta era lumea mea…

88

- FADIA FAQIR -

Maha

Mi-am acoperit urechile cu mâinile şi am pornit tăcută în spatele mătuşii Tamam, care îşi târşâia picioarele bătrâne peste pământul sterp. Îmi priveam vârfurile degetelor de la picioare şi vedeam faţa zâmbitoare a mamei mele şi ochii strălucitori ai tatălui. Dring-drang-dring-drang – se auzeau mojarul şi pisălogul din mine. Hajjeh Hulala locuia într-una din vechile dolmene de la periferia Hamiei.

Erau doar două blocuri de piatră, acoperite cu un al treilea mai mare. Dolmenul părăginit era înconjurat de zaqqum-i15

meniţi să ţină la distanţă diavolii tineri. Când am intrat în camera spaţioasă mi-am dat seama cât de frig era înăuntru.

Probabil o parte din acoperiş se prăbuşise, iar Hulala acoperise locul cu un covor gros.

— Hajjeh Hulala! exclamă mătuşa Tamam.

— Bine aţi venit, oaspeţi ai Celui Milostiv, spuse ea, şi scoase capul printr-o mică deschizătură din perete. Se apropie printre copaci şi spuse cu o voce aspră:

— Aşadar ai reuşit să o convingi pe tânăra mireasă.

Am recunoscut în cameră mirosul sângelui proaspăt de gazelă.

— Um Harb, ai adus pacienta. Acum poţi pleca.

— Nu, mătuşă, nu pleca.

— Fă tot ce spune Hajjeh Hulala. Pacea fie cu tine, spuse ea.

Pufăi încă o dată din pipă şi dispăru.

Hulala mă apucă de mână, o strânse apoi îmi ceru să stau jos. În aer plutea mirosul de tămâie şi de tăciuni încinşi.

Ochii mi se umplură de lacrimi. Era un nor de fum suspendat între zaqqum-i. Imaginea înceţoşată a vasului cu jeratic pluti în stânga, în dreapta, apoi se opri. Cu degetele-i osoase, Hulala mă apucă de umeri şi mă împinse cu blândeţe 15 Zaqqum, copac care, potrivit credinţei musulmanilor, creşte în iad (n.

tr.).

89

- STÂLPI DE SARE -

spre saltea. Bucăţi de muselină gri, grăunţe, ierburi uscate, beţe metalice şi talismanul contra deochiului atârnau pe perete. O grămadă de prostii.

— Aşază-te, fiica mea, rosti ea şi descrise în aer, cu degetele, un cerc.

Oala micuţă, neagră, aşezată deasupra jarului adăuga abur aerului deja greu din cameră. Mirosul înţepător de ierburi îmi umplu nările, însă sunetul şuierător al frunzelor era liniştitor.

— Scoate-ţi hainele, Maha, şopti ea.

— Nu.

— Fă ce-ţi spun. Vrem să scăpăm de spiritul rău din pântecele tău.

Luând o bucată de muselină ce atârna pe perete, strigă:

— Oooh, Allah!

Hajjeh Hulala mă privi straniu şi aruncă în apa ce fierbea doi pumni de ierburi uscate. Cu degete tremurătoare mi-am scos rochia. Degetul osos arătă spre pantalonii şi juponul meu. Am scuturat din cap.

— Trebuie.

Întinsă goală puşcă pe salteaua murdară, învăluită de un fum sufocant şi de abur, simţeam că murisem şi că eram pe cale să ard în iad.

Hulala îşi trecu cu blândeţe degetele peste fiecare parte a trupului meu, apoi începu să-mi mângâie sânii. Am împietrit.

— Destinde-te. Trebuie să te destinzi pentru ca acest leac să funcţioneze.

Am închis ochii şi am încercat să-mi imaginez că degetele-i osoase erau cele acoperite cu păr ale lui Harb. Că el îmi mângâia părul, frecându-mi sfârcurile şi pântecele. Mişcări uşoare, circulare pe tot trupul meu. Când s-a oprit din masaj, am deschis ochii şi am văzut că scurgea ierburile fierte şi le punea într-o bucată de muselină. Muie din nou bocceluţa în apa ce fierbea, îşi puse mâinile calde pe pântecele meu şi începu să îl frece. Degetele-i coborau tot mai jos şi mai jos.

90

- FADIA FAQIR -

— Hajjeh! m-am împotrivit eu.

— Trupul tău are să absoarbă sucurile ierburilor.

Destinde-te.

Simţeam că mă ridic mai sus şi mai sus, ca un porumbel ţinut prizonier ce fusese dintr-odată eliberat. Când Hulala vârî în mine bocceluţa, am explodat. Sucul se răspândi, înţepându-mă peste tot, asemenea ardeiului iute. Am început să plâng.

— Nu plânge. Trebuie să fie fierbinte. Păstrează-l acolo timp de trei zile şi când bărbatul tău se întoarce, lasă-l să se urce pe tine.

Sucurile îmi urcaseră până la creier şi îl înfierbântau.

Trebuia să ţin lucrul ăla înăuntru timp de trei zile. În vreme ce şchiopătam înapoi spre casă, simţeam că soarele se juca cu mine. Poposea asupra capului meu, apoi mă părăsea.

Trupul îmi era scăldat în sudoare, iar picioarele erau prea slabe pentru a mă mai purta. Când pipa pufăitoare mă văzu împleticindu-mă spre casă, mă luă de mână. M-am aşezat pe podeaua rece şi mi-am pus obrajii direct pe suprafaţa răcoroasă. Degeaba. Mi-am îngropat capul sub perne şi am încercat să mă gândesc la ferma noastră răcoroasă. Degeaba.

Flăcările teribile se urcară repede spre capul meu ce luă foc asemenea frunzelor uscate de palmier. Focul era prea intens pentru a-l suporta, aşa că am implorat-o pe Tamam să

acopere fereastra cu un sac. Voci. Doar voci.

— Ce ţi-a făcut?