Primul pas spre a înghiţi acea bucată de pământ era căsătoria. Îl văzuse pentru o clipă pe Harb într-o după-amiază rece, pe când ea freca portocalele cu mâneca de la rochie. Bun, îşi spusese ea. Călăreţul acela înalt trebuie să
fie fertil, sănătos şi puternic. Un protector pentru lăcomia mea. Ce altceva i-ar mai fi trebuit? Ce altceva îi mai trebuie oricărei femei? Întinse covorul mamei ei şi începu să toarcă şi să facă vrăji, torcând şi ţesând până ce călăreţul se opri şi coborî de pe cal. Ea începu să cânte invocându-i pe Gog şi Magog, stăpânii răului şi ai vrăjilor.
13 Petra, oraş construit de nabateeni drept capitală a regatului lor (n. tr.).
73
- STÂLPI DE SARE -
Gog şi Magog, aduceţi-l la mine.
Gog şi Magog, legaţi-l de mine.
Faceţi-l al meu. Daţi-mi-l.
Fata îl privi cu ochii ei mari, iar băiatul cel necopt se îndrăgosti. Oamenii din sat puteau să jure că stătea zile întregi fără mâncare, peste drum de fereastra ei, doar ca să-i adulmece prezenţa. Se prăbuşi şi nimeni nu spuse „În numele lui Allah”. Vai, cel mai bun dintre călăreţi fusese vrăjit, iar lupii întunericului tot urlau consimţind. Se întorcea acasă atât de palid şi de bolnav de dragoste, încât Tamam, mama lui, izbucnea în plâns şi spunea că fiica Malihăi îi luase minţile.
După zile nesfârşite de suferinţă şi lungi nopţi nedormite, Harb era slab şi fragil ca o rămurică de busuioc. Mama lui îşi dădu seama că era îndrăgostit nebuneşte şi cât de puternică
era vraja în care fusese prins. Două săptămâni mai târziu tobele răsunau pentru nuntă şi începea procesiunea. Am pus-o pe Maymoon în poală şi m-am aşezat sub palmier ca să privesc şirul şerpuitor al beduinilor. Călăreţii purtau lămpi, oferind puţină vedere privirii mele. Păstoriţa mergea în spatele miresei, asemenea unui paznic vigilent, şi nu lăsa nicio altă femeie să se apropie de ea. Lumina puternică
învăluia chipul miresei, înveşmântată într-un văl negru. În acel moment al păcatului, maimuţa îmi sări pe umăr. Voia să-i vadă faţa, să-i ţină minte trăsăturile, să-şi imagineze plăcerile pe care le destinase soţului ei. Faţa lui Maymoon era scăldată în dragoste, pasiune, adoraţie neiertătoare. Şi el fusese vrăjit. Lacrimile îi udau faţa păroasă. Prietene, iubitul meu Maymoon, nu plânge pentru trecut. Fii înţelept, fii fericit, loveşte-ţi tamburina de şold, scutur-o, scutur-o, scutur-o,
Maymoon, dulce Maymoon,
Mergi către lună.
74
- FADIA FAQIR -
Renunţă la trup.
Vei muri în curând.
Hihi-haha-hun.
Allah să mă ierte şi să-mi accepte căinţa. Când sunetul tobelor se linişti şi chiuiturile femeilor se stinseră, se apropie vântul rece din ţinuturile îndepărtate. Aroma de caprifoi îmi învălui nările. Mi-am îndreptat spatele şi m-am aşezat pe o stâncă de unde se vedeau corturile. Focurile şi lămpile din corturi păreau nişte stele, ridicând chemări în întuneric.
Orizontul sclipea în cenuşa soarelui mistuit. Vântul rece al nopţii stârnea praful pământului lipsit de speranţă, ridicând nori ameţitori. Orizontul se întindea generos, promiţând mai multe câmpii acoperite cu şofran. Mi-am aşezat pântecele fierbinte pe stânca cea rece, privind norul de praf ce părea o aură în jurul vârfurilor corturilor. În acel moment păcătos, mi s-a întâmplat ceva cu adevărat ciudat. Trupul mi-a fost cuprins de o oboseală nesfârşită, iar o parte din mine s-a desprins şi mă privea de deasupra. Mi-am dat seama cât de lipsite de importanţă erau eforturile mele şi cât de inutil era să vorbesc singur în întuneric.
Uralele sălbatice, galopul şi hărmălaia bărbaţilor şi a cailor mă smulseră din nefericirea mea. Maha fusese virgină.
Călăreţii traseră focuri în aer, izbucniră în strigăte şi începură să descrie cercuri în jurul corturilor. Vocile groase ale bărbaţilor ce cântau „Hee-dehhya, hee-dehhya”, ajunseră
până la urechile mele obosite. Maymoon, care privea tot timpul spre uşa închisă a încăperii miresei, începu să ţopăie când văzu că bărbaţii îşi fluturau poalele pelerinelor. Steagul castităţii Mahăi flutura în întunericul din vale. Dacă Daffash ar fi fost acolo ar fi simţit cum îi creşte inima. Dar Samir Paşa îl convinsese să uite de formalismul ritualurilor de nuntă şi să meargă cu el să viziteze noua fermă pe care o cumpărase în partea de sus a Hamiei. Tot ce voia să
construiască era o căsuţă din pietre de prin zonă. Raai îmi spusese că Samir Paşa voia să-l angajeze pe Daffash ca 75
- STÂLPI DE SARE -
paznic şi administrator al plantaţiei. Femeia cu părul închis la culoare era dansatoare egipteană, iar cea blondă era Rose, fata capului tribului de luptători englezi.
Rose era asemenea unei lumânări albe, era precum porţelanul. Ori de câte ori se apropia de ea Daffash, îşi întorcea capul. Ha, Ha, Ha, He, He, He. Ca să se apropie de omul alb şi de toptanele lui de bani, Daffash voia să se căsătorească cu Rose Bell. După cum povestea paznicul, englezoaica se purta cu beduinul la fel de rece pe cât era ţara ei de baştină. Pentru Maha şi pentru toate femeile din trib, eu, Sami al-Adjnabi, leul deşertului, nu existam. Eu, maimuţa, măgăriţa şi poveştile mele eram invizibili chiar şi pentru Nasra, proasta satului.
În vreme ce stăteam pe stâncă, gândindu-mă la perne din mătase, la draperii tremurătoare, la femei împodobite cu bijuterii şi la dansatoare din buric, am văzut două siluete strecurându-se afară din casă. Întunericul rece îmbrăca totul, toate creaturile. Nu-mi venea să cred. Erau mireasa şi mirele. I-am legat repede pe Aziza şi pe Maymoon de o stâncă
mare, mi-am aruncat bocceaua în spatele pietrei, apoi am urmărit pe furiş cele două siluete. Se îndreptau spre Iordan.
Când s-au oprit pe mal, pentru a privi luminile de pe partea cealaltă, mi-am strâns cureaua în jurul taliei. Pregătiţi-vă de distracţie. Harb o sărută şi o trase mai aproape de el. Sub lumina palidă a lunii, se plimbară spre Marea Moartă. Am găsit nişte tufişuri scunde şi m-am aruncat la pământ în spatele lor. Dacă m-ar fi văzut, Harb m-ar fi împuşcat. Ha Ha Ha.
Bărbatul îşi scoase hainele şi începu să o dezbrace şi pe ea. Am reuşit să disting o siluetă albă, strălucitoare, cu sâni rotunzi. Goală, nu mai arată ca o beduină. Era albă şi sclipitoare precum porţelanul, precum lumânările, precum Rose. Sau poate că nu era? Ţinându-se de mână, cei doi şi-au cufundat trupurile în apă. Toţi jinnii şi demonii zburau liberi deasupra acelui ţinut blestemat de diavol. Maha începu să-l împingă sub apă, ca şi cum ar fi vrut să-l înece sau să-l 76
- FADIA FAQIR -
boteze, aşa cum fac infidelii creştini, dar el tot mai plutea. O
luptă teribilă se porni între ei. Mâinile şi picioarele li se încleştau, li se amestecau. El se împotrivea vrăjii ei scoţând mereu capul la suprafaţa apei, iar ea încerca să-i fure sufletul cufundându-l în acea mare a demonilor. Un ţipăt teribil m-a cutremurat când, în sfârşit, ea reuşi să-i posede trupul. Bărbatul plângea. Tot corpul mi-era supărător de ud.
Mi-am ridicat privirea spre cer şi l-am invocat pe Allah.
Când soarele răsări deasupra câmpiei acoperite cu tufişuri, îşi începură lunga plimbare spre casă. Picioarele şi spatele mă dureau atunci când m-am îndreptat. Femeia vorbea despre cineva pe nume Hakim. Arăta cu mâna spre munţii învăluiţi în ceaţă. Nimic! Mi-am propus să-l întreb pe Raai atunci când aveam să-l văd. Minaretele din Ierusalim răsunau de chemarea la rugăciune. Nu am mai urmărit perechea şi m-am întors spre izvoarele minerale de la mal, ca să-mi spăl trupul pătat de păcate cu apă proaspătă. În timp ce mă frecam să mă curăţ, un verset din Coran mi-a venit în gând. „Cei care îşi iau oblăduitori în locul lui Allah sunt asemenea păianjenului care şi-a luat o casă, însă cea mai fragilă casă este cea a păianjenului. O, dacă ei ar şti!” El este cel Măreţ şi înţelept. Preacinstiţii mei stăpâni, povestea ce v-am ţesut-o până acum este fragilă precum casa unui păianjen. O suflare de vânt, picături micuţe de ploaie pot îndepărta păianjenul şi distruge adăpostul lui firav. Cu toţii vom pieri curând.
77
- STÂLPI DE SARE -
Maha
