Vai! Chipuri curioase, văzute ca prin ceaţă, urmate de un întuneric de nepătruns.

Să mănânce bălegar. Toţi. Voiau viţei de la vaca de lapte.

Să mănânce rahat de câine. M-au târât în pat şi m-au băgat sub o pătură. Am aruncat păturile cu toată puterea care îmi rămăsese şi am scuipat pe podea. Trebuia să scot săculeţul din mine. Cu cât durea mai mult, cu atât mai bine. Mi-am băgat degetele în pantaloni, însă două mâini slabe mă opriră

din a smulge ierburile şi a le arunca în faţa femeilor.

— Răbdare, fiica mea.

91

- STÂLPI DE SARE -

Era vorba doar de trei zile. Ah. Nu voiam copii. Eram stearpă. Stearpă. Mă auziţi?

— Tamam, ia-i fiului tău altă soţie! am exclamat cât am putut de tare şi am început să mă legăn.

Aminteşte-ţi de Allah, aminteşte-ţi de Allah.

— Ah, surorile mele. Un foc ce nu-l cunoaşte pe Allah mi-a cuprins pântecele.

Nasra năvăli în cameră şi aerul deveni dintr-odată mai uşor de respirat. Ea înmuie o bucată de cârpă într-un vas cu apă pe care îl purta la ea şi îmi curăţă faţa.

— De la Puţul Adânc, şopti ea.

Cercelul îi tremura. Era tare frig. Nasra îmi frecă pieptul, mâinile şi picioarele.

— E mai bine, sora mea.

Am apucat-o pe Nasra de mânecă şi i-am spus:

— Spune-le să plece.

Bătu din palme şi spuse:

— Vecinelor, vrea să doarmă puţin, Maha.

Allah să-i dea Nasrei o viaţă lungă. Şi mătuşa Tamam era acolo, simţeam, fiindcă fumul ei umplea camera.

— Vreau ca Tamam să mă lase singură.

— Pleacă, Tamam. Fumul.

Am auzit plescăitul buzelor bătrâne şi am zâmbit.

Ştergându-mi fruntea, Nasra mă întrebă direct:

— Vrei copii, Maha?

Am dat din cap.

— Posibil niciodată să am copii eu, spuse ea.

Ochii verzi ai Nasrei păreau mai luminoşi decât de obicei.

Am luat-o de mână.

— Fratele tău, Maha.

I-am strâns mâna şi mai tare.

Îmi zâmbi şi spuse:

— Dacă vrei copii, singurul leac, ardei iute.

— Au trecut doar şase luni.

— Deloc milă în vale.

92

- FADIA FAQIR -

Se scărpină în cap şi îmi promise că avea să mă viziteze des şi să-mi cânte din fluier. Când cânta la instrumentul ei din trestie, camera se umplea cu melodii calme, melodii ce te linişteau şi te conduceau spre uitare. În noaptea aceea am visat pajişti verzi, oi ce se adăpau şi un cer albastru strălucitor, cu raze calde de soare. Cârpa răcoroasă a Nasrei şi melodiile din flaut mă ajutară să rămân în viaţă acele trei zile. Am scos săculeţul şi am oftat. Tamam îmi spuse că

aveam să fiu unul dintre oamenii deosebiţi, ce aveau să

meargă în paradis datorită visului pe care îl avusesem.

Braţele lui Harb erau paradisul meu. Am zâmbit şi mi-am întors capul spre fereastră, urmărind cu privirea raza de soare ce se opri asupra covorului neterminat.

Când l-am văzut pe Harb în dimineaţa aceea inima mi-a tresăltat în piept asemenea unei rândunele. Când m-a îmbrăţişat am început să plâng ca un copil. Geamănul sufletului meu era mai slab ca niciodată. M-am aşezat lângă

el şi i-am povestit despre leacurile pe care le puseseră în mine ca să-i pot da un fiu.

— Vrei să mă căsătoresc cu altă femeie?

Bătrâna pipă poftitoare trebuie să-i fi spus despre izbucnirea mea. Allah să-i rupă lui Tamam pipa!

— Nu, i-am răspuns lui Harb.

— Nici nu vreau altă femeie. Maha, iapa mea, nobilă din născare n-are să lase pe nimeni s-o umilească.

L-am îmbrăţişat strâns. În curând avea să se urce pe armăsar, să pornească la galop spre munte şi să dispară

într-un nor de praf. L-am îmbrăţişat strâns. Era slab, obosit şi gata să plece din nou.

Era încă devreme, iar lumina soarelui nu colora încă