Am petrecut noaptea aceea privind luna prin fereastra noastră îngustă. Părea să-şi întoarcă faţa, ba încolo, ba încoace. Harb aiura, iar gemetele lui umpleau valea întreagă.
„Ah”-ul zbura de pe buzele lui şi se lăsa uşor pe piepturile 99
- STÂLPI DE SARE -
tuturor celor din Hamia. Ar fi trebuit să pun muşeţel în lapte, să-i fi uşurat puţin durerea.
După un somn scurt, Harb se trezi şi mă văzu stând în genunchi lângă el, ca şi cum m-aş fi rugat.
— Tu eşti, Maha?
— Da.
L-am luat de mână. Faţa îi părea mai întunecată, iar ochii mai strălucitori în lumina lunii. Bărbaţii noştri trebuie că au luptat zile întregi.
Mă privi în ochi şi-mi spuse:
— A fost o bătălie mare.
I-am şters sudoarea de pe frunte şi l-am întrebat, deşi nu mă aşteptam să-mi răspundă:
— Împotriva cui?
— A turcilor şi a englezilor. Şi unii şi alţii vor mai mulţi bani.
— Impozite?
— Da, şi pe cele din urmă. Un regim străin a fost înlocuit de altul. Întâi turcii, acum englezii.
— Suntem beduini liberi. N-am acceptat niciodată stăpâni străini, i-am răspuns.
— Am atacat una dintre bazele lor la vremea răsăritului. Ei ne-au atacat cu ceva ce semăna a vulturi de fier. Am pierdut mulţi oameni, îmi spuse Harb cu ochii înlăcrimaţi.
M-am aplecat şi l-am sărutat. Şi-a îngropat faţa la pieptul meu şi a mai rostit:
— A trebuit să ne retragem. A trebuit să ne retragem.
I-am apăsat capul pe pieptul meu. Mă simţeam neputincioasă. Satul nu m-ar fi lăsat să-l însoţesc pe Harb pe câmpul de luptă, iar el avea nevoie de sprijinul meu. Cum aş fi putut să lupt împotriva englezilor? Trebuia să fac tot ce-mi stătea în putinţă ca să rămân gravidă.
Două raze de lumină îi zburară de pe buze dimineaţa, când îmi rosti numele:
— Maha.
— Harb, vreau să ştii că te sprijin.
100
- FADIA FAQIR -
— Aşază-te lângă mine, ochi-de-căprioară.
Mă strânse puternic de talie cu braţul stâng. I-am atins cu buzele ochii obosiţi, i-am sorbit oboseala de pe gene. M-a sărutat pe gât şi am simţit că avea nevoie de mine, că tânjea după mine, după linişte. L-am ajutat să-şi scoată hainele, m-am dezbrăcat şi eu; am făcut dragoste cu gingăşie, uşor precum zborul unui fulg ce pluteşte, pluteşte şi se aşază pe o pernă din catifea, un fulg purtat de adierea leneşă a nopţilor fierbinţi de vară. M-am înfăşurat în jurul lui ca să-i ţin de cald, să-l apăr şi să-l salvez de rafalele de vânt ce schimbă
forma dunelor.
— Dragostea-mi pentru tine e înspăimântătore, Maha. Ca Antar Ibn Shadad, mă reped spre vulturii de metal pentru că
întrezăresc acolo chipul tău, al copiilor noştri şi frunţile înalte ale arabilor.
Lacrimile îmi asaltară ochii şi-ncepură să mi se prelingă
necugetate pe faţă.
— Pe sufletul bunicii mele Sabha, am să-ţi fac un fiu.
— Nu plânge. Lupt tocmai ca să nu te văd plângând. Iepele arabe nu plâng niciodată.
I-am povestit despre tata. Mi-a zis că pot merge la el în fiecare după-amiază.
Deodată mă întrebă:
— Dacă mor, o să ai tu grijă de mama?
Inima-mi îndurerată se scufundă-n Iordan.
— De ce vorbeşti despre moarte?
— Nu ştiu, mi-a răspuns el şi începu să se îmbrace de plecare.
— Nu poţi să lupţi cu umărul rănit.
— Dă-mi doar binecuvântarea ta, ochi-de-căprioară.
Am strigat din toate puterile în dimineaţa aceea.
— Du-te! Fie ca ochiul lui Allah să te apere. Du-te! Fie ca Allah să frângă lăncile duşmanilor tăi.
Mi-am despletit părul.
— Du-te! Ochii mei nu au să cunoască odihna până ce n-ai să te întorci.
101
- STÂLPI DE SARE -
Cu mâinile întinse către cerul uituc, am alergat în spatele armăsarului lui Harb, invocându-l pe Allah, îngerii Lui, cărţile Lui şi profeţii Săi, ca să-mi apere bărbatul şi să-l aducă înapoi cu bine, să trăiască pentru a-şi vedea copiii jucându-se în jurul lui. Speram ca urechile cerului să nu fie surde şi ca vântul învolburat să-mi asculte ruga, în loc de a-şi asculta propriile urlete. Soarele s-a întors cu spatele către noi la apus, iar eu mi-am împletit părul în două cozi.
102
