- FADIA FAQIR -

Povestaşul

În numele lui Allah cel Milos şi Milostiv, „Vă apropiaţi de bărbaţii din aceste lumi părăsindu-vă soţiile, create vouă de Domnul vostru? Sunteţi un popor călcător de legi.”

Preamăriţii mei stăpâni, rugaţi-vă pentru sufletul Celui Ales, profetul nostru Mohamed, şi pentru companionii lui cei drepţi. În seara aceasta, a cincisprezecea din Ramadan, luna postului şi a rugăciunii, am să vă istorisesc partea cea mai infamă a poveştii noastre. Cea care L-a zguduit pe Allah de pe tronul său şi L-a făcut să lovească pământul cu bastonul Său, întorcând ţinutul cu susu-n jos. Dacă vă scufundaţi în mare, pe fundul ei veţi găsi siluete din sare; stâlpi de sare, cu groaza întipărită pe chip. Gurile larg deschise, strigând după

ajutor şi iertare. Da, oamenii lui Lot în ţinutul acesta mânjit, cel mai malefic dintre popoare. Mâna Atotputernicului a lovit cu toată puterea şi a frânt faţa pământului. Prăpastia începe în Damasc şi se termină în Africa întunecată. Loviţi-vă

tamburina de şold şi haideţi să dansăm. Să-L preamărim pe Allah, Regele Judecăţii de Apoi.

Allah, Allah, e generos Allah,

Allah, e milostiv Allah,

Allah e puternic.

Maha, da, Maha, a început să urle şi să latre când văzu umărul rănit al bărbatului ei. Oamenii povestesc cum corpuri din fier au traversat centura albastră ce înconjoară

pământul şi l-au bombardat pe soţul ei şi ceata lui. Stăpânii mei, cei care i-au rănit soţul erau jinnii înaripaţi, care o avertizau. Prea se jucase cu codurile soldaţilor stăpânului nostru Solomon. Raai, paznicul, mi-a spus că ea şi-a desfăcut cosiţele, şi-a sfâşiat rochia şi apoi, chiar în faţa lui, picioarele-i au început să i se sucească spre spate. Un ghul.

Fiica unui ghul. Allah să ne apere şi să ne împrejmuiască.

Ea-l zări pe Raai şi-şi deschise gura uriaşă, scoţând la iveală

103

- STÂLPI DE SARE -

nişte colţi lungi şi ascuţiţi. Vântul ce a ieşit din gura ei s-a învolburat în sat timp de trei zile. Aerul fierbinte trecea printre deschizături şi crăpături, făcând copiii să plângă şi clopoţeii să sune. Pielea ei se transformă în solzi de peşte, ochii i se rotunjiră, iar genele şi pleoapele îi dispărură cu totul. Raai mi-a povestit zâmbind nervos:

— Când am văzut-o, frate, am făcut pe mine.

Spaima i-a uscat sucurile lui Raai şi a rămas steril până în ziua de azi.

Fiecare fereastră micuţă, fiece picătură de apă, fiecare suflet adormit – toate auziră urletul hienei atunci când soţul plecă din sat şi porni călare spre munţi. Ea-i invocă pe Gog şi Magog, pe Harut şi Marut, diavolii vrăjitoriei. Avertiză

spiritele malefice că avea de gând să treacă prin ritualul de iniţiere, ca să capete puteri noi pentru a-şi proteja bărbatul şi pe ea însăşi. Ea strigă, iar vântul purtă ţipetele ei lungi până-n adâncurile Mării Moarte şi până în munţii Ierusalimului.

Fiica Malihăi, sunt eu.

Fiica Sabhei, sunt eu.

Dacă vă apropiaţi doar de bărbatul meu, Am să vă ard, să vă transform în lut.

Femeia neînfricată ameninţa şi rostea incantaţii neîncetat.

Allah i-a creat pe jinni din foc, iar dacă ar arde până s-ar transforma în lut, ar deveni fiinţe umane ca noi. Şi-ar pierde puterile, ar îmbătrâni şi-ar muri.

Cei doi corbi ai plecării, Tamam şi Nasra, merseră la dolmen pentru iniţierea Mahăi. Ea credea că dobândind puteri noi şi bucurându-se de ajutorul celorlalţi magicieni, Allah să ne apere, nicio creatură, jinn sau om, nu s-ar mai fi putut apropia de ea sau de soţul ei. Mergeau pe uliţele murdare de bălegar şi nu salutau în drum pe nimeni.

Încruntare pe fruntea fiecăreia, ca o cruce, şi în ochiul stâng câte o pată de sânge. În calea lor se auzeau uşile închise 104

- FADIA FAQIR -

repede şi geamurile trântite imediat. Oamenii din Hamia, care nu aveau demnitate deloc, încercau să nu lase răul să le intre în case. Aziza mea se cutremură şi începu să ragă.

Imaginea celor trei corbi ai plecării, mirosul de ierburi arse şi soarele galben, bolnav, prevesteau că toţi jinnii din lume aveau să se întâlnească în valea blestemată de diavol.

Prea generoşii mei stăpâni, numele lui Allah să ne fie scut, am auzit şuieratul îndepărtat al unor obiecte uriaşe, apoi o explozie teribilă. Deasupra muntelui pluteau picături de sânge. Sângele mustea, acoperea cerul albastru şi picura până în vale. Cât am clipit, întreaga roşeaţă a orizontului dispăru. M-am pălmuit peste faţă, ca să-mi dau seama dacă

dormeam sau eram treaz, târându-mi picioarele prin nisipul fierbinte al acelei văi sterpe. M-am aşezat pe o stâncă ce ieşea din povârnişul muntelui, asemenea unui dinte, şi am privit cum cei trei corbi deveneau tot mai mici în depărtare, până când au ajuns ca nişte gândaci. M-am scărpinat în capul acoperit cu grăsime şi am coborât de pe munte, ca să

trag cu ochiul prin crăpăturile dolmenului. Când eram nu departe de vizuina magicienilor, le-am văzut pe Tamam şi pe păstoriţa cea nebună plecând în mare grabă. Inima-mi începu să bată tare, ştiam că aveam să văd ceva important, ceva de neuitat care avea să mă marcheze pentru totdeauna, lăsând urme în inima mea, în inima lui Maymonn şi-n inima obosită a Azizei.

I-am legat pe Aziza, măgăriţa, şi pe Maymoon, maimuţa, de trunchiul unui copac uscat şi m-am strecurat uşor printre tufişurile pârjolite. Ţinând în mână o creangă arcuită de zaqqum, am privit prin deschizătura dintre dalele de piatră

ce fuseseră ridicate de păgâni cu atâtea mii de ani în urmă.

Necredincioşi locuind în casele necredincioşilor. Stăpâni şi stăpâne, cine sunt eu? Robul vostru Sami al-Adjnabi. Cine sunt eu?

Eu sunt povestaşul,

Tolba mi-e plină cu istorii.

105

- STÂLPI DE SARE -

Eu sunt depănătorul-ţesătorul,

Tot ţes şi ţes poveşti.

Am privit pe furiş prin deschizătura dintre dalele mari de piatră şi ce am văzut? Am văzut o siluetă albă, goală, aşezată

pe podea, iar – Allah să ne ierte pe toţi! – deasupra ei o siluetă neagră aplecându-se către ea. Fum negru, sărutări şi gemete. Oftaturi şi linsuri şi fum negru. Am început să asud ca un catâr muncit din greu şi l-am invocat pe Allah. Dacă ai fi tăiat cele două făpturi în două cu o sabie chiar atunci, nu ai fi ştiut al cui sânge l-ai vărsat. Ţinutul Sodomei şi Gomorei tremura de plăcere şi dezgust. Marea Moartă urla a aprobare, iar satul neştiutor habar nu avea ce se petrecea chiar în bătătura sa.

Hulala, fiica unui vrăjitor marocan vestit ce sosise în Arabia în căutare de comori, îşi băgase capul între coapsele subţiri ale miresei sterpe. Sunetele pe care le scotea mireasa erau precum torsul unei pisici întinsă la soare şi mângâiată

pe burtă. Rrrrrr. Sfidător şi tulburător sunet. Rrrrrr. Mi-am strâns mai bine cureaua sub pântecele ce mi se revărsa şi am făcut două mătănii, rugându-l pe Allah să mă ierte.

Stăteam sub un zaqqum, numărând mărgelele mătăniilor, când am văzut-o. Da, am văzut-o pe Maha. Şchiopăta afară

din vizuină; privi apoi soarele fierbinte – înota în plăcere şi în sudoare. Se trânti la pământ, îşi întinse mâinile şi picioarele, apoi se ridică cu greu şi porni spre sat. Nu i-am zărit faţa, dar i-am văzut pata de sânge din ochi şi cheagul negru din inimă.

În clipa aceea m-am întrebat ce căutam în valea aceea nebună. Allah ar fi putut lovi din nou ţinutul, îngropându-ne pe toţi sub ţărână. Am luat-o pe Aziza de căpăstru, mi l-am aşezat pe Maymoon pe umăr şi am pornit spre munţi. Mizeria nu mă putea ajunge acolo, dar m-aş fi putut transforma întrun stâlp de sare. Apusul roşiatic ardea deasupra stâncilor muntelui, aruncând flăcări peste pietrele ascuţite. Peisajul îmi limpezi mintea şi îmi scăpă sufletul de tensiune şi 106

- FADIA FAQIR -