— Au trecut doar şase luni! am strigat şi l-am tras pe Harb spre podea.
M-am aşezat deasupra lui şi i-am azvârlit eşarfa cât colo, i-am scos cureaua cu muniţie şi i-am deschis cămaşa de bumbac. Am început să-i sărut şi să-i muşc uşor pieptul, ca un ghul ce jinduia după carne de om. Când mi-am trecut limba şi buzele peste genele lui, s-a cutremurat. Trebuie să-l fi durut sărutările şi muşcăturile mele, a vrut să mă împingă
la o parte. Mi-am înfipt genunchii în şoldurile lui şi am gâfâit:
— Nu sunt stearpă! Nu sunt stearpă, mă auzi?
— Eşti o iapă puternică. Iapa mea.
Apoi, încercând să-şi recapete suflarea, soţul meu îmi mai spuse:
— Nu asculta ce vorbesc bătrânele.
Mi-am culcat capul pe coapsa lui şi am început să plâng.
Lacrimile mi se scurgeau peste lacrimi, peste supărare, peste umilinţă. Harb m-a mângâiat pe păr şi mi-a sărutat lacrimile până m-am oprit din plâns.
— Mătuşa Tamam vrea să merg cu ea la Hajjeh Hulala, i-am spus lui Harb.
— Allah ştie că vreau sute de fii. Fiii tăi.
Mi-am şters lacrimile şi am spus:
— Atunci am să merg.
— Încrede-te în Allah, spuse el şi-şi trecu degetele peste pântecele meu gol.
Atingerea degetelor lui aspre m-a făcut să-mi dau seama cât de obosit, de epuizat era soţul meu.
— Aţi făcut iarăşi raiduri la alte triburi?
— Nu, nu la alte triburi. Ai ceva de mâncare pentru mine?
Am dezvelit pâinea şi am pus câteva bucăţi pe o tavă din pai. Când am ieşit din cameră aerul era răcoros şi primitor.
Am auzit câinii lătrând şi un foc de puşcă în depărtare.
Strigătele lui Raai, paznicul, dădeau o notă familiară
zgomotelor nopţii. Am aprins focul, am fiert ceai şi am prăjit două ouă în tigaie. Harb n-avea să mă părăsească dacă
85
- STÂLPI DE SARE -
aveam să-l hrănesc cum trebuie şi să am grijă de el. Eram stearpă, aşa că trebuia să fiu o gospodină şi o iubită
desăvârşită. Am purtat cu greu tava încărcată şi am strecurat-o prin uşa întredeschisă. Bietul meu soţ dormea dus. L-am acoperit cu pelerina şi cu o cuvertură din piele de oaie. Oare unde mergea atunci când pleca de-acasă? Ce făcea de era atât de slab şi de obosit?
Harb se urcă pe cal şi plecă înapoi în munţi. Am spus mătuşii Tamam că voi merge cu ea la Hajjeh Hulala. Pufăi din pipă şi-mi spuse că era şi vremea să fiu înţeleaptă. Gata.
Acceptând să merg la Hajjeh Hulala mă înfieram singură ca fiind stearpă. Toată lumea avea să afle despre vizita mea, să
ţeasă poveşti şi să găsească motive pentru sterilitatea mea.
Teama trebuie să fie de vină, pentru că atunci când era mică
a văzut trupul mamei ei pe podeaua sanctuarului. Încă de mică a trebuit să aibă grijă de tatăl ei. A cărat doi saci cu orz care i-au rupt spatele, răpindu-i orice şansă. Când nu a putut să se roage pentru sufletul profetului, a fost deochiată.
Oamenii spun că şi-a petrecut noaptea nunţii în mare, mineralele şi sărurile i-au intrat în pântece şi l-au distrus.
Auzeam sunetul şuierător al frunzelor lovite de o briză
uşoară. Sunetul şuierător ce acoperea întreaga vale şi urca spre Muntele Latroun, lovindu-se de ferestrele pictate ale mănăstirii; sunetele şuierătoare ce urcau pe Muntele Mukaber din Ierusalim şi ajungeau în moscheea Aqsa, ce striga de cinci ori pe zi; sunetele ajunseră chiar şi în Munţii de Sare, unde trăiau soţul meu şi fraţii lui, spunându-le povestea scandalului stârnit de mine. Însoţitorii lui Harb râdeau şi îi spuneau:
— Dacă ai cumpăra o puşcă englezească şi ai descoperi că
nu funcţionează, ce-ai face? Ai arunca-o şi ai cumpăra alta.
86
- FADIA FAQIR -
Um Saad
Încă ţineam în braţe perna şi mă gândeam la puştile englezeşti când Um Saad, companioana mea din spitalul înceţoşat, îmi strigă numele.
— Maha, soră.
