tr.).
89
- STÂLPI DE SARE -
spre saltea. Bucăţi de muselină gri, grăunţe, ierburi uscate, beţe metalice şi talismanul contra deochiului atârnau pe perete. O grămadă de prostii.
— Aşază-te, fiica mea, rosti ea şi descrise în aer, cu degetele, un cerc.
Oala micuţă, neagră, aşezată deasupra jarului adăuga abur aerului deja greu din cameră. Mirosul înţepător de ierburi îmi umplu nările, însă sunetul şuierător al frunzelor era liniştitor.
— Scoate-ţi hainele, Maha, şopti ea.
— Nu.
— Fă ce-ţi spun. Vrem să scăpăm de spiritul rău din pântecele tău.
Luând o bucată de muselină ce atârna pe perete, strigă:
— Oooh, Allah!
Hajjeh Hulala mă privi straniu şi aruncă în apa ce fierbea doi pumni de ierburi uscate. Cu degete tremurătoare mi-am scos rochia. Degetul osos arătă spre pantalonii şi juponul meu. Am scuturat din cap.
— Trebuie.
Întinsă goală puşcă pe salteaua murdară, învăluită de un fum sufocant şi de abur, simţeam că murisem şi că eram pe cale să ard în iad.
Hulala îşi trecu cu blândeţe degetele peste fiecare parte a trupului meu, apoi începu să-mi mângâie sânii. Am împietrit.
— Destinde-te. Trebuie să te destinzi pentru ca acest leac să funcţioneze.
Am închis ochii şi am încercat să-mi imaginez că degetele-i osoase erau cele acoperite cu păr ale lui Harb. Că el îmi mângâia părul, frecându-mi sfârcurile şi pântecele. Mişcări uşoare, circulare pe tot trupul meu. Când s-a oprit din masaj, am deschis ochii şi am văzut că scurgea ierburile fierte şi le punea într-o bucată de muselină. Muie din nou bocceluţa în apa ce fierbea, îşi puse mâinile calde pe pântecele meu şi începu să îl frece. Degetele-i coborau tot mai jos şi mai jos.
90
- FADIA FAQIR -
— Hajjeh! m-am împotrivit eu.
— Trupul tău are să absoarbă sucurile ierburilor.
Destinde-te.
Simţeam că mă ridic mai sus şi mai sus, ca un porumbel ţinut prizonier ce fusese dintr-odată eliberat. Când Hulala vârî în mine bocceluţa, am explodat. Sucul se răspândi, înţepându-mă peste tot, asemenea ardeiului iute. Am început să plâng.
— Nu plânge. Trebuie să fie fierbinte. Păstrează-l acolo timp de trei zile şi când bărbatul tău se întoarce, lasă-l să se urce pe tine.
Sucurile îmi urcaseră până la creier şi îl înfierbântau.
Trebuia să ţin lucrul ăla înăuntru timp de trei zile. În vreme ce şchiopătam înapoi spre casă, simţeam că soarele se juca cu mine. Poposea asupra capului meu, apoi mă părăsea.
Trupul îmi era scăldat în sudoare, iar picioarele erau prea slabe pentru a mă mai purta. Când pipa pufăitoare mă văzu împleticindu-mă spre casă, mă luă de mână. M-am aşezat pe podeaua rece şi mi-am pus obrajii direct pe suprafaţa răcoroasă. Degeaba. Mi-am îngropat capul sub perne şi am încercat să mă gândesc la ferma noastră răcoroasă. Degeaba.
Flăcările teribile se urcară repede spre capul meu ce luă foc asemenea frunzelor uscate de palmier. Focul era prea intens pentru a-l suporta, aşa că am implorat-o pe Tamam să
acopere fereastra cu un sac. Voci. Doar voci.
— Ce ţi-a făcut?
Vai! Chipuri curioase, văzute ca prin ceaţă, urmate de un întuneric de nepătruns.
Să mănânce bălegar. Toţi. Voiau viţei de la vaca de lapte.
Să mănânce rahat de câine. M-au târât în pat şi m-au băgat sub o pătură. Am aruncat păturile cu toată puterea care îmi rămăsese şi am scuipat pe podea. Trebuia să scot săculeţul din mine. Cu cât durea mai mult, cu atât mai bine. Mi-am băgat degetele în pantaloni, însă două mâini slabe mă opriră
din a smulge ierburile şi a le arunca în faţa femeilor.
— Răbdare, fiica mea.
91
- STÂLPI DE SARE -
Era vorba doar de trei zile. Ah. Nu voiam copii. Eram stearpă. Stearpă. Mă auziţi?
— Tamam, ia-i fiului tău altă soţie! am exclamat cât am putut de tare şi am început să mă legăn.
Aminteşte-ţi de Allah, aminteşte-ţi de Allah.
