— Aştept ziua aceea, în care am s-o întâlnesc pe Maliha, îmi răspunse el şi porni înapoi spre casă, şchiopătând şi sprijinindu-se în baston.
95
- STÂLPI DE SARE -
Um Saad
— Maha, soră.
Pipăiam pe sub pernă teaca pumnalului lui Harb. Argintul îşi pierduse strălucirea şi se transformase într-un gri şters, însă turcoazul rezistase umezelii.
— Da, Um Saad. Toate fiinţele din lumea asta au adormit.
Acum îţi poţi vărsa durerea din inimă.
— Nu ştiu ce să-ţi spun, de unde să încep. Mă băteau, pur şi simplu, fără niciun motiv. N-am să uit niciodată mustaţa tatălui meu şi pantalonii lui largi. Pe mustaţa-i stufoasă s-ar fi putut aşeza doi vulturi. Cântecele ostoitoare şi strigătele din noapte.
Frumuseţe cu păr negru.
Oh, frumuseţe cu păr negru.
Tu eşti cupa,
Iar buzele-ţi sunt vinul.
* * *
Cântăreţul care ne era vecin intona cu vocea-i cristalină.
Ţipetele copiilor care erau îmbăiaţi sau care cereau sânul mamelor umpleau malul plin de pini al râului. Când am auzit melodia săltăreaţă a unui acordeon cerchez, am oftat.
În Cartierul Imigranţilor era o nuntă. Priveam prin găurile în formă de stele şi-mi doream ca sufletul meu să se poată
întinde şi ieşi prin găuri, să poată atinge umărul lui Muhammad.
— De ce ai ridicat jaluzelele, fato? strigă tata.
Mă bătu cu catarama curelei. Era rece şi ascuţită. Când m-am oprit din scâncit şi tremurat, am adormit sub fereastră, pe perne. În noaptea aceea am visat tichia care te face invizibil. Voiam să fiu nevăzută precum eterul, să mă
mut într-o altă identitate. Poţi să-ţi arunci identitatea ca lenjeria murdară? Poţi?
96
- FADIA FAQIR -
— Identitate? Ce e identitatea? Eu nu cred că am vreuna.
— Maha, biată Maha.
— Te rog, Um Saad, mai spune-mi.
— Mi-am pus mulaya după ce mi-am acoperit faţa cu pudră albă. Mama mi-a dat voie în dimineaţa aceea, pentru prima oară, să-i folosesc fardurile. Nu voiam ca Muhammad să-mi vadă bărbia lovită. Am intrat în magazinul lui şi mi-am cufundat degetele tremurânde în boabele de orez. El mă
privi. Am început să plâng ca o proastă. M-a apucat de braţul drept, împrăştiind nişte orez pe duşumea.
— Vino cu mine, mi-a spus.
Am mers după el. În văgăuna mică din spatele magazinului, a ridicat vălul negru şi mi-a sărutat bărbia pudrată.
— Nu, nu face asta. Nu mă atinge.
— Vreau să te iau de soţie, mi-a răspuns el.
Am intrat în panică şi am ieşit valvârtej din magazin, în căldura de pe stradă. Dacă m-ar fi văzut tata, m-ar fi omorât în bătaie.
Însă mama m-ar fi omorât dacă n-aş fi cumpărat trandafirii uscaţi după care mă trimisese. Mi-am tras pelerina neagră şi m-am dus la magazinul lui Abu Shawmer.
Trandafiri uscaţi pentru gât, iasomie uscată pentru voce, Crema Miresei pentru un ten curat, alifie de băşica-vacii pentru sâni mai plini. Vai, cum îmi doream toate astea! Îmi doream şolduri rotunde, ca ale lui Hind Roustom.
— Cine e?
— O actriţă egipteancă frumoasă. Are vocea răguşită şi-şi unduieşte şoldurile. Eu nu aveam şolduri, n-aveam nimic.
Când am auzit ţăcănitul chimvalului vânzătorului de suc din lemn-dulce şi strigătele celui de vată de zahăr, mi-am dat seama că eram fericită. Pe acoperişul pieţei de aur era pe atunci o cafenea. Um Kulthoum le cânta fumătorilor de narghilea şi celor care jucau cărţi:
Spre cine să mă întorc?
97
