Două raze de lumină îi zburară de pe buze dimineaţa, când îmi rosti numele:
— Maha.
— Harb, vreau să ştii că te sprijin.
100
- FADIA FAQIR -
— Aşază-te lângă mine, ochi-de-căprioară.
Mă strânse puternic de talie cu braţul stâng. I-am atins cu buzele ochii obosiţi, i-am sorbit oboseala de pe gene. M-a sărutat pe gât şi am simţit că avea nevoie de mine, că tânjea după mine, după linişte. L-am ajutat să-şi scoată hainele, m-am dezbrăcat şi eu; am făcut dragoste cu gingăşie, uşor precum zborul unui fulg ce pluteşte, pluteşte şi se aşază pe o pernă din catifea, un fulg purtat de adierea leneşă a nopţilor fierbinţi de vară. M-am înfăşurat în jurul lui ca să-i ţin de cald, să-l apăr şi să-l salvez de rafalele de vânt ce schimbă
forma dunelor.
— Dragostea-mi pentru tine e înspăimântătore, Maha. Ca Antar Ibn Shadad, mă reped spre vulturii de metal pentru că
întrezăresc acolo chipul tău, al copiilor noştri şi frunţile înalte ale arabilor.
Lacrimile îmi asaltară ochii şi-ncepură să mi se prelingă
necugetate pe faţă.
— Pe sufletul bunicii mele Sabha, am să-ţi fac un fiu.
— Nu plânge. Lupt tocmai ca să nu te văd plângând. Iepele arabe nu plâng niciodată.
I-am povestit despre tata. Mi-a zis că pot merge la el în fiecare după-amiază.
Deodată mă întrebă:
— Dacă mor, o să ai tu grijă de mama?
Inima-mi îndurerată se scufundă-n Iordan.
— De ce vorbeşti despre moarte?
— Nu ştiu, mi-a răspuns el şi începu să se îmbrace de plecare.
— Nu poţi să lupţi cu umărul rănit.
— Dă-mi doar binecuvântarea ta, ochi-de-căprioară.
Am strigat din toate puterile în dimineaţa aceea.
— Du-te! Fie ca ochiul lui Allah să te apere. Du-te! Fie ca Allah să frângă lăncile duşmanilor tăi.
Mi-am despletit părul.
— Du-te! Ochii mei nu au să cunoască odihna până ce n-ai să te întorci.
101
- STÂLPI DE SARE -
Cu mâinile întinse către cerul uituc, am alergat în spatele armăsarului lui Harb, invocându-l pe Allah, îngerii Lui, cărţile Lui şi profeţii Săi, ca să-mi apere bărbatul şi să-l aducă înapoi cu bine, să trăiască pentru a-şi vedea copiii jucându-se în jurul lui. Speram ca urechile cerului să nu fie surde şi ca vântul învolburat să-mi asculte ruga, în loc de a-şi asculta propriile urlete. Soarele s-a întors cu spatele către noi la apus, iar eu mi-am împletit părul în două cozi.
102
- FADIA FAQIR -
Povestaşul
În numele lui Allah cel Milos şi Milostiv, „Vă apropiaţi de bărbaţii din aceste lumi părăsindu-vă soţiile, create vouă de Domnul vostru? Sunteţi un popor călcător de legi.”
Preamăriţii mei stăpâni, rugaţi-vă pentru sufletul Celui Ales, profetul nostru Mohamed, şi pentru companionii lui cei drepţi. În seara aceasta, a cincisprezecea din Ramadan, luna postului şi a rugăciunii, am să vă istorisesc partea cea mai infamă a poveştii noastre. Cea care L-a zguduit pe Allah de pe tronul său şi L-a făcut să lovească pământul cu bastonul Său, întorcând ţinutul cu susu-n jos. Dacă vă scufundaţi în mare, pe fundul ei veţi găsi siluete din sare; stâlpi de sare, cu groaza întipărită pe chip. Gurile larg deschise, strigând după
ajutor şi iertare. Da, oamenii lui Lot în ţinutul acesta mânjit, cel mai malefic dintre popoare. Mâna Atotputernicului a lovit cu toată puterea şi a frânt faţa pământului. Prăpastia începe în Damasc şi se termină în Africa întunecată. Loviţi-vă
tamburina de şold şi haideţi să dansăm. Să-L preamărim pe Allah, Regele Judecăţii de Apoi.
Allah, Allah, e generos Allah,
Allah, e milostiv Allah,
Allah e puternic.
Maha, da, Maha, a început să urle şi să latre când văzu umărul rănit al bărbatului ei. Oamenii povestesc cum corpuri din fier au traversat centura albastră ce înconjoară
