- STÂLPI DE SARE -
Tu eşti durerea mea.
Tu eşti fericirea mea.
Fii fericită, inimă! Are să vină şi rândul tău. Ammanul era încântător, era înverzit, era minunat. Pe viaţa ta, eu, Haniyyeh, mai târziu Um Saad, credeam că avea să vină şi rândul meu. Fericirea era la un pas distanţă.
Um Saad e fericită. Eu trebuie să mănânc ce-mi aduce Sura, iar mâncarea ei are gust de noroi. Fadă. Um Saad vorbeşte despre fericire. Mie mi-e frig şi sunt obosită. Am uitat gustul fericirii. Viaţa mea e asemenea făinii împrăştiate pe un câmp cu ciulini. Teaca nu-şi are pumnalul, nu-şi are călăreţul.
98
- FADIA FAQIR -
Maha
Tata purta deja o povară grea, nu-i mai puteam adăuga şi durerea faptului că eram stearpă. Mi-am târât picioarele prin praful satului uitat de lume, ce se agăţa de povârnişul muntelui ca o lipitoare. Mi-am făcut mâinile streaşină la ochi şi am văzut un nor de praf coborând pe muntele dinspre est.
Se întorseseră călăreţii. Încet-încet, se apropiau. Auzeam acum sunetul cunoscut al copitelor în galop. Ştiam că
făcuseră un raid pentru că la plecare îşi legaseră ambele capete ale eşarfei. Strigătele de război umpluseră uliţele leneşe ale satului. Allah să ne apere, bărbaţii noştri luptau.
Vreo douăzeci de călăreţi traseră hăţurile şi descălecară. Şi caii, şi bărbaţii erau murdari şi obosiţi, de abia respirau.
Unul dintre ei se îndrepta spre mine, ţinându-se de umăr.
— Haaaaarb! am strigat şi am alergat să-l întâmpin pe geamănul sufletului meu.
Se dădu jos de pe cal. L-am luat de mână şi am mers acasă. Faţa îi era acoperită de sudoare şi praf.
— Ce ţi-au făcut, dragostea mea?
Hulala a fiert nişte ierburi şi a pus comprese pe rana adâncă de pe umărul lui Harb; eu i-am spălat faţa cu apă de trandafiri şi mi s-a strâns inima atunci când i-am simţit oasele ieşindu-i la iveală prin pielea pomeţilor. Ca stâlpii de cort făcuţi din păr de capră. I-am pregătit o ceaşcă de lapte fiert amestecat cu miere şi ou crud. A vomitat mare parte din băutură pe rochia mea. Lumina ochilor mei era fierbinte precum zgura încinsă.
— Trebuie să-mi spui cine ţi-a făcut asta. Pe sufletul bunicii mele, am să-i beau sângele.
Clătină din cap, apoi se culcă pe pernă.
— Maha, mă rugă şi pe urmă adormi.
Am petrecut noaptea aceea privind luna prin fereastra noastră îngustă. Părea să-şi întoarcă faţa, ba încolo, ba încoace. Harb aiura, iar gemetele lui umpleau valea întreagă.
„Ah”-ul zbura de pe buzele lui şi se lăsa uşor pe piepturile 99
- STÂLPI DE SARE -
tuturor celor din Hamia. Ar fi trebuit să pun muşeţel în lapte, să-i fi uşurat puţin durerea.
După un somn scurt, Harb se trezi şi mă văzu stând în genunchi lângă el, ca şi cum m-aş fi rugat.
— Tu eşti, Maha?
— Da.
L-am luat de mână. Faţa îi părea mai întunecată, iar ochii mai strălucitori în lumina lunii. Bărbaţii noştri trebuie că au luptat zile întregi.
Mă privi în ochi şi-mi spuse:
— A fost o bătălie mare.
I-am şters sudoarea de pe frunte şi l-am întrebat, deşi nu mă aşteptam să-mi răspundă:
— Împotriva cui?
— A turcilor şi a englezilor. Şi unii şi alţii vor mai mulţi bani.
— Impozite?
— Da, şi pe cele din urmă. Un regim străin a fost înlocuit de altul. Întâi turcii, acum englezii.
— Suntem beduini liberi. N-am acceptat niciodată stăpâni străini, i-am răspuns.
— Am atacat una dintre bazele lor la vremea răsăritului. Ei ne-au atacat cu ceva ce semăna a vulturi de fier. Am pierdut mulţi oameni, îmi spuse Harb cu ochii înlăcrimaţi.
M-am aplecat şi l-am sărutat. Şi-a îngropat faţa la pieptul meu şi a mai rostit:
— A trebuit să ne retragem. A trebuit să ne retragem.
I-am apăsat capul pe pieptul meu. Mă simţeam neputincioasă. Satul nu m-ar fi lăsat să-l însoţesc pe Harb pe câmpul de luptă, iar el avea nevoie de sprijinul meu. Cum aş fi putut să lupt împotriva englezilor? Trebuia să fac tot ce-mi stătea în putinţă ca să rămân gravidă.
