Mamă, mamă, mamă,
Opăreşte şi arde,
Vindecă şi alină.
— Ooooh, foc, foc, foc! i se alăturară femeile.
— Aşază-te şi scoate-ţi hainele, îmi porunci Hulala.
Hainele? Şi de data asta trebuia să-mi scot hainele.
Norocul îmi era precum făina împrăştiată. Hamda îşi înfipse genunchii în umerii mei, iar Tamam mi se aşeză pe picioare.
— Ooooh, foc, FOC!
Dolmenul era plin de mirosul înţepător de cenuşă şi sudoare. Erau gata să mă ardă, să-mi însemneze pielea pentru totdeauna.
— Nu! Nu! am strigat.
Nasra, prietena mea, s-a repezit afară din încăperea sufocantă. O bară fierbinte de fier mi-a trecut pe deasupra capului şi a aterizat pe pântecele meu, săpând cu foc prin piele. Am lovit-o pe Tamam cu piciorul, aruncându-i în aer pipa, într-un nor de fum. Stropi generoşi de apă. Hamda îmi plângea pe creştet. Am auzit o împuşcătură în depărtare, un ţipăt de cămilă în deşert. Am părăsit lumea luminii, intrând în cea a întunericului, unde nu poţi vedea şi nu poţi avea regrete.
Când m-am trezit, am auzit melodia tânguitoare a fluierului Nasrei. O voiam lângă mine pe mama, pe Maliha.
Carnea mi se sfâşia singură. O haită de câini sălbatici ronţăind o vulpe deja împuşcată. Harb trebuia să mă salveze.
110
- FADIA FAQIR -
Apa lovise părţile moi ale trupului meu. Acum înăuntru, acum în afară. Ceaţa mă împiedicase să văd expresia feţei lui Harb. Urechile-mi obosite auzeau sunetul valurilor şi gemetele lui Harb. Vizuina sufocantă era asediată de zaqqum-ii blestemaţi. Plutea în satul uitat de lume, agăţat de povârnişul muntelui ca o lipitoare.
M-am aplecat în faţă, să-mi văd rana. Cârpa de muselină, îmbibată cu sânge, zăcea pe pântece, aşa cum stau bufniţele cu ochii mari pe crengile de cedru.
— Surorile mele, sunt sub protecţia voastră. Vă implor, daţi-mi ceva ca să înceteze durerea.
Hulala mi-a întins o băutură atât de amară încât părea să
fie aloe, doar stoarsă şi fiartă. Am băut-o repede. Pielea mi se strânse şi mi se chirci toată, chiar şi pântecele cauterizat.
Nasra se întoarse şi începu, ca de obicei, să mă şteargă şi să mă răcorească.
Hulala stătea într-un colţ şi murmura:
— Oh, foc. Oh, mamă.
Hamda mă luă de mână şi mă ajută să mă ridic pe picioarele-mi nesigure.
Tamam îşi scoase pipa din gura strâmbă şi spuse:
— Allah să-ţi binecuvânteze mâinile.
Hulala nu răspunse. Continuă să se legene şi să cânte.
Am plecat din insula de zaqqum şi am traversat marea clocotitoare de nisip. Tălpile-mi săpau în nisip, căutând un strat mai răcoros. Nasra sufla în fluier, trezindu-l la viaţă.
Melodiile tânguitoare purtau cu ele primăvara, margaretele, anemonele roşii, pajiştile verzi şi oile mulţumite. Încercam să
văd verdeaţa, roua şi dimineaţa luminoasă, dar nu reuşeam să disting decât casele din pământ, mici şi cu ochi spălăciţi.
Soarele era neîndurător în după-amiaza aceea şi pârjolea tot ce-i ieşea în cale: pereţii vechi, palmierii răsfiraţi şi creierul meu.
Înotam într-o mare de sudoare. Fierbinte. Era foarte fierbinte totul. Am încercat să invoc o amintire răcoroasă, livada noastră de portocali, canalul umed, henna şi ridichile.
111
- STÂLPI DE SARE -
Tata stătea pe pragul casei din capătul celălalt al Hamiei, unde pământul era mai supus şi mai roditor. Acolo, soarele purta un văl transparent, cum aveau costumele ţigăncile dansatoare. Bătrânul se stingea în tăcere, sub acoperişul gros al magaziei. Ar fi trebuit să-l întreb despre cauterizate.
Însă bietul meu tată avea deja destui demoni cu care să se lupte.
112
- FADIA FAQIR -
Um Saad
— Maha, soră.
