Îşi întoarse capul şi i-am putut auzi respiraţia greoaie.

— Slăvit fie Allah, Creatorul credincioşilor şi Tămăduitorul rănilor. Îi vom spune Mubarak. Binecuvântat şi fiu al binecuvântatului.

I-am îmbrăţişat trupul slăbit şi am spus:

— Am să muncesc în gospodăria asta, am să curăţ casa şi am să pregătesc un loc luminos, fericit pentru naşterea fiului meu. Am să încep cu tine, bătrân minunat. Mâine-dimineaţă

am să-ţi fac o baie şi am să-ţi spăl şi hainele.

— Nu, sunt bolnav.

— Ba nu eşti, i-am spus râzând.

În dimineaţa următoare l-am rugat pe tata să se dezbrace în magazie. A rămas doar cu izmenele pe el. L-am pus să se aşeze şi să se aplece în faţă, iar apoi i-am frecat capul pe jumătate chel cu săpun şi l-am spălat cu apă călduţă până

ce părul lui cernit se ridică moale ca lâna proaspăt spălată. I-am spălat mâinile şi picioarele tremurătoare, pieptul, cu o 146

- FADIA FAQIR -

bucată mare de săpun şi apă. Coastele îi ieşeau în afară de parcă ar fi aşteptat să fie numărate.

— Restul trebuie să-l speli tu cum se cuvine, i-am spus şi l-am lăsat să-şi arunce hainele murdare într-un lighean.

De ce n-aş fi folosit pulberea pentru spălat pe care o adusese Daffash din casa lui Samir Paşa? Am acoperit hainele cu nişte pulbere şi am început să frec. Ca printr-o magie, grăsimea ce stătuse lipită de poale se dizolvă. Mândră, am privit rufele spălate. Am avut grijă ca fiecare bucată de cârpă sau haină din casa şeicului Nimer să fie spălată şi pusă la uscat.

Înfăşurându-se în pelerină, tata îmi spuse cu o voce morocănoasă:

— Allah să te ierte, Maha, mi-e frig.

— Stai la soare, ai să te încălzeşti repede.

I-am dat o cană cu lapte fierbinte şi am mers să inspectez livada. Am trecut peste canal. Deşi curgea încă, apa era noroioasă. Stratul unde cultivam înainte henna şi ridichi era acoperit de tufişuri verzi. Aveam multe buruieni de smuls.

Portocalii, lămâii şi copacii de grepfrut erau încă acolo, însă

pe frunzele lor apăruseră pete de un galben-deschis.

Suprafaţa nu era netedă, precum corturile făcute din păr de capră. Erau bolnavi. Trebuia să-i spun tatei. Vărsatul de vânt al frunzelor, aşa i se spunea. Într-un singur an câmpul ar fi ajuns sterp şi plin de cicatrice. M-am întors spre casă şi i-am vorbit tatei, care stătea în soare şi îl mângâia pe Nashmi.

— Poate că are să găsească Daffash ceva, el a adus tot soiul de pulberi magice în casă.

Daffash clătină din cap atunci când l-am întrebat şi rosti mânios:

— Lasă-mă să dorm!

147

- STÂLPI DE SARE -

Um Saad

Vreau să dorm. Vreau să mă odihnesc. Doar asta auzeam în cap. Aş vrea ca Um Saad să mă lase în pace în seara asta.

Dar nu. Urechile mele obosite au auzit din nou cunoscutul

„Maha, soră”. Mi-am forţat cu greu vocea şi i-am răspuns:

— Da, Um Saad.

— Asistentele s-au dus la culcare, nu? pot să vorbesc acum.

Am privit luna strâmbă, aşezată în mijlocul cerului întunecat şi am oftat:

— Poţi, da.

— Am să încep cu un mic „of”, pentru că zilele treceau şi zilele veneau, iar eu încă frecam interiorul burţilor, le umpleam cu orez şi năut, iar apoi le coseam la loc. Cu ajutorul lui Allah, am umplut casa cu fii. Opt băieţi: Saad, Mahmoud, Farid, Jamal, Wahid, Walid, Shaker şi Rawhi. Nici măcar o fiică. Mi-am dorit ca Rawhi, ultimul dintre ei, să fie fată. L-am îmbrăcat în fustiţe şi i-am legat părul lung, negru cu fundiţe colorate. Când vecinii îi vedeau bonetele, râdeau de mine şi-mi spuneau c-ar fi trebuit să-i fiu recunoscătoare lui Allah că era băiat. Fetele sunt o grijă până în clipa în care intri în mormânt. Gătind, spălând scutece, făcând curăţenie în casă, să pot scăpa de mirosul blestemat al cizmelor şi al hainelor lui Abu Saad, astfel au trecut douăzeci şi cinci de ani din viaţa mea. Cât ai clipi. Doar cloceşti şi fierbi chimen.

— Ce este chimenul?

— Este o sămânţă. Măcinăm chimenul, îl amestecăm cu orez şi apoi îl fierbem până se îngroaşă. Este servit cu fistic şi migdale oaspeţilor care vin să binecuvânteze naşterea unui copil. Ajută femeia care a născut să scape de sângele murdar. Cloceşte şi bea chimen.

Nu am mai privit pe fereastră. Abu Saad mi-a dat voie să

port un văl şi să stau pe veranda ce era complet împrejmuită

de butuci de vie şi iasomie. Arăta urât şi pustiu iarna, însă

vara era împodobită cu alb şi verde. Când stai pe fotoliile din 148

- FADIA FAQIR -

paie, seara, mirosul florilor de iasomie îţi învăluie sufletul.

Ca în rai. Trăgeam cu ochiul printre frunzele viei la străzile aglomerate ale Ammanului. Înainte eram îndrăgostită de oraşul ăla, dar e un oraş crud. Suferă de o amnezie acută.

— O ce?

— Doctorul Edwards mi-a spus că sufăr de amnezie acută.

Amnezie? Vorbe goale. Îmi amintesc totul, chiar şi lucrurile pe care nu vreau să mi le amintesc. Uitarea e o binecuvântare. Ascultă, Saad şi Mahmoud au intrat în afacerea tatălui lor şi s-au căsătorit. Ţin minte că Farid voia să fie actor şi a sfârşit prin a fuma şi a juca cărţi în cafeneaua League. Jamal a fugit în Europa şi n-am mai primit nicio veste de la el niciodată. Wahid era ajutor de brutar în Raghadan. Walid mergea la şcoală în fiecare dimineaţă şi îşi petrecea nopţile învăţând la lumina felinarelor de pe stradă. Shaker a intrat în armată, iar Rawhi s-a îndrăgostit de o baie publică doar pentru bărbaţi şi s-a angajat acolo. Vezi, soră, ţin minte totul. Aş vrea să nu fi ţinut minte. Să tai firele. Înainte tăiam frunzele de viţă-de-vie, le fierbeam şi apoi le umpleam cu carne tocată şi orez.

— Orăşenii!

— Sunt foarte gustoase şi la fel sunt maţele umplute, să

tot mănânci şi să mănânci. Să-mi hrănesc fiii, să le umplu burţile cu mâncare delicioasă era lucrul care mă făcea cea mai fericită. Farid n-avea poftă de mâncare. Din cauza fumatului, de-asta. Primul lucru pe care îl făcea era să bea dimineaţa o ceaşcă de cafea turcească. Îţi imaginezi ce face fiertura aia ţesutului din stomac? Îmi oboseam gura tot spunându-i: „Fiul meu, dragostea mea, te rog, bea paharul acesta cu lapte înainte de cafea.” Dar nu. Locuia într-una din cele două camere pe care le construiserăm în plus pe o latură

a casei. Odată era cât pe ce să-şi dea foc la cuvertură. Era o cauză pierdută.