Durerea a sporit, iar eu mi-am astupat gura cu mâna, ca să nu ţip. Poate că tata n-ar fi suportat să audă un asemenea strigăt de durere. Mi-am întins trupul şi am desfăcut picioarele larg. Durerea era tot mai sfâşietoare.

Auzeam sunetul de tobe ale ţiganilor ce nu-l venerau pe Allah. O gură mică de aer, apoi din nou durerea insuportabilă. Mi-am îndoit genunchii şi am încercat să

respir. Mi-am îndoit din nou genunchii, împingându-mi coapsele în sus, luptând împotriva durerii ce mă sfâşia înăuntru. În depărtare se auzeau lătrături şi melodii de fluier. Un sac de piele plesni, iar din mine năvăli un şuvoi de apă şi sânge. Mi-am aruncat bentiţa şi eşarfa cât colo, mi-am smuls părul umed. Valuri de durere treceau peste mine, iar după fiecare din ele simţeam că înot în mare cu Harb.

Degetele subţiri ale tatălui meu îmi mângâiau părul şi-mi spuneau „o să fie bine”. Nu-mi mai controlam trupul.

Muşchii începură să se contracte. Am strâns cât de tare am putut o mână de pământ, am tras aer în piept şi am împins cu toată puterea, să arunc afară durerea. O bucată rotundă

de carne roşiatică, mustind de sânge şi murdărie alunecă

afară, pe pământ.

Fiul meu? I-am atins trupuşorul alunecos şi am început să

râd şi să plâng. Fiul meu căzuse pe pământul bunicului său.

Un covor de fericire şi uşurare. Era orb şi semăna cu un vierme, dar inima-mi zbură din piept pentru a-l îmbrăţişa.

Când am întins braţele, l-am ridicat şi l-am îmbrăţişat, el începu să plângă. Se împotrivea atingerii umane după atâtea luni petrecute în apă călduţă. Era micuţ şi roşu ca o 156

- FADIA FAQIR -

nectarină. Degetele de la mâini şi de la picioare îi erau unite cu o pielicică subţire. Când i-am frecat trupul cu eşarfa, m-a copleşit un sentiment ciudat, călduţ. M-am îndrăgostit de creatura micuţă, ca un viermişor, ce-mi stătea în poală şi plângea din toate puterile. Tata îngenunche şi spuse:

— Curajoasă, Maliha. Lăudat fie Allah.

Şeicul Nimer sărută pământul acoperit de sânge şi, cu un cuţit din bambus, tăie cordonul ombilical. Legă strâns buricul fiului meu cu un fir scos din eşarfa.

— Să mergem în casă.

Mi-am luat bebeluşul în braţe şi am pornit spre casă

lăsând în urmă o dâră de sânge.

Tamam, Hulala, Hamda şi Nasra năvăliră cu toate în cameră, chiuind.

— Maha şi fiul lui Harb. Allah a luat şi Allah a dat!

Aprinseră focul în sobiţă şi aduseră un lighean plin cu apă

călduţă şi ierburi.

— Preamărit fie Allah, Protector al sufletelor, Cel care dă şi Cel care ia.

Tamam frecă trupul nepotului ei cu ulei de măsline şi sare, îi frecă mâinile şi picioarele cu făină călduţă, îi puse în ochi kohl, apoi îl înfăşură într-o bucată mare de cârpă. Mă

ajutară să mă dezbrac şi mă spălară. Mirosul de busuioc şi de frunze de lămâi pe care le puseseră în apă umplu încăperea. Când, în cele din urmă, m-am aşezat pe saltea, mă simţeam ameţită, dar fericită. Înfăşurară trupul fiului meu într-o cârpă pe care o fixară cu panglici. Părea aşa de mic şi neajutorat. Am început să plâng în tăcere. Bebeluşul meu era un orfan, nu avea tată, n-avea coloană. Nimeni de care să se sprijine. Cine avea să-l înveţe să călărească? Cine avea să…

Tamam plescăi din buze şi spuse:

— O mamă care alăptează nu trebuie să plângă. Are să-ţi sece laptele.

Nasra rosti:

— Aşa de frumos, fiul tău.

157

- STÂLPI DE SARE -

Hamda făcu curăţenie în cameră, puse nişte tămâie în jar şi aşeză o salteluţă în leagănul copilului. Darul lui Tamam pentru nepotul ei. Băiatul meu începu să plângă. Inima-mi tresări în piept. L-am luat în braţe, i-am sărutat ochii înnegriţi cu kohl şi amuleta mare, triunghiulară, pe care o avea prinsă la piept. Mi-am scos unul dintre sâni şi i-am dus sfârcul în dreptul guriţei sale. Se opri chiar atunci din plâns şi începu să sugă din laptele sânului meu plin. Deschise ochii şi două heleşteie mari de chihlimbar mă priviră

absente. Trupul îmi era copleşit de plăcere şi am uitat cu totul durerile naşterii de sub lămâi. Căpşorul lui rotund se odihnea pe pieptul meu şi am simţit atunci c-aş fi făcut orice ca să-l apăr. Mângâindu-i părul negru şi des am întrebat:

— Ce nume să-i dăm?

— Îi vom spune Mubarak. Mama ta şi-a mai dorit un fiu.

Allah ni l-a adus acum, rosti tata.

— Mubarak, ascultă-ţi bunicul, am spus eu, iar surorile începură să râdă.

158

- FADIA FAQIR -

Povestaşul

În numele lui Allah cel Milos şi Milostiv, pacea să coboare asupra sufletului lui Iisus, fiul Mariei, în ziua în care s-a născut, în ziua în care a murit şi în ziua în care va învia.

Maria se retrăsese de lângă ai ei pentru a trăi într-o încăpere cu deschidere spre răsărit, unde întunericul dă naştere luminii. Duhul lui Allah nu a părăsit-o în momentele de singurătate. Luând înfăţişarea unui bărbat desăvârşit, duhul a vizitat-o şi i-a spus că Allah avea să-i dăruiască un fiu desăvârşit.

El nu este fiul lui Allah, care nu a fost născut şi nu a născut niciodată. Allah i-a spus spiritului „Fii!” – şi aşa este.

Maria fusese castă şi pură, însă Maha din tribul Qasim era murdară şi malefică. Soţul ei era mort şi nu se mai urcase pe ea de multe luni. Cum rămăsese ea însărcinată şi cine era nefericitul tată? Oamenii spun că atunci când a petrecut o noapte în munţi, căutând rămăşiţele soţului ei Harb, o creatură cu picioare de om şi cap de cal a călărit-o în apropierea fântânii. Pântecele creştea tot mai mult şi mai mult, iar diforma creatură creştea în ea. În timpul nopţii devenea mai grea şi loviturile erau atât de dureroase încât femeia petrecea nopţi întregi gemând şi blestemând.

A părăsit casa soţului ei chiar în clipa în care i s-a spus că

spiritul lui a plecat spre Creator. Tamam a plâns şi a plâns, implorând-o să rămână pentru a risipi singurătatea şi a o ajuta în vremea bătrâneţii.

— Nu! a strigat tânăra văduvă.

Când a ajuns la casa tatălui ei, un spirit malefic a posedat întreaga zonă. Cu ajutorul a doi jinni soldaţi ai Stăpânului nostru Solomon, ea a întors totul cu fundul în sus şi şi-a întins cuibul pe toată proprietatea virtuosului său frate Daffash. A frecat, a măturat, a arat şi a smuls buruienile, s-a plecat în faţa stăpânilor ei jinni şi şi-a întins mâinile.

Oamenii spun că era gravidă cu o creatură care în viaţa anterioară fusese tăietor de lemne. Un jinn, care cu o singură

159