Fereastra mică, cu gratii, lăsa să intre o lumină palidă ce făcea ca patul, mesele şi Um Saad cu eşarfa ei roz, să pară

ireali.

— Salam a închis uşile şi a oprit luminile. Pot să încep să

vorbesc, nu-i aşa?

— Da, Um Saad, poţi.

— Un mare „aah” din tot sufletul, mai întâi. Când Abu Saad se întorcea de la muncă, îi aşezam picioarele într-un lighean şi le spălam cu săpun şi apă. Era măcelar în piaţa de măruntaie de pe acoperişul râului – acoperiseră râul cu beton – din centrul Ammanului. Cizmele lui înalte din cauciuc negru erau întotdeauna acoperite cu sângele şi excrementele oilor şi caprelor. Pe viaţa ta, dura ore întregi să

le frec şi să le curăţ; puneam chiar şi gaz în lichidul cu care spălam, ca să curăţ cuţitele şi să înlătur mirosul persistent.

O duhoare scârboasă ce mă ducea cu gândul la moarte şi la canale. Mă striga cu vocea lui subţire şi-mi cerea să aştern masa. Aveam mereu la masă carne, rinichi, inimi de pui, picioare de capră şi maţe de oaie. Odată mi s-a întors stomacul pe dos şi am vomat totul pe masa rotundă, joasă, din lemn. Nu-mi dau seama cum am rămas însărcinată.

Trupul meu a părut să preia controlul şi a început să se umfle şi să se umfle, asemenea balonului uriaş cu care englezii au zburat peste Muntele Castelului. Acolo am trăit cea mai mare parte din viaţă, pe Muntele Castelului. Îmi uram trupul, buricul ce-mi ieşea în afară şi copilul care mă

storcea de viaţă dinăuntru. Petreceam ore în şir frecând burţile de oaie cu faină şi lămâie, aşa că nu aveam niciodată

timp să privesc prin fereastră la amfiteatrul roman ce se întindea în vale. Casa lui Abu Saad avea trei camere şi o verandă cu vedere spre centrul oraşului. Amfiteatrul a fost 140

- FADIA FAQIR -

apoi invadat de străini din lumea întreagă. Soră, ei traversează păduri şi câmpii ca să cerceteze pietre vechi, pline de muşchi. Ciudaţi oameni. Trecutul? Cine vrea să-şi amintească trecutul? De câte ori se întorcea acasă Abu Saad, seara, aducea o găleată de cauciuc plină de burţi şi de maţe pline încă de bălegar şi de mâncare stricată. O luam de la început cu curăţatul, iar şi iar.

Doar cântam şi frecam,

Poştaşii s-au plâns

De multele mele scrisori.

Atunci când ochii îmi plângeau,

Luminile-mi erau aprinse.

O, lună, o, lună, spune-i

Bună seara iubitului meu.

— Ai o voce minunată.

— E cam ruginită acum. Când eram tânără, cântecul meu atrăgea păsările din zborul lor înalt. Cred că soţul meu a încetat să se mai poarte aspru cu mine datorită vocii mele.

Simţea că Allah compensase astfel corzile lui vocale subţiri, tremurătoare. Ce rost avea? De câte ori cântam, mă gândeam la Muhammad în vreme ce-l priveam pe Abu Saad cum dădea din cap euforic. Asemenea cărnurilor pe care le vindea, era butucănos şi moale. Obişnuiam să închid ochii, să-mi astup nasul şi să-mi încredinţez trupul lui Allah. Dacă eşti răbdătoare mergi în paradis, îmi spusese profesorul de

kutab. Voiam să merg în paradis, ca să pot sta în spatele unei perdele creponate şi să privesc siluetele neclare ale oamenilor care trec. Abu Saad era un măcelar gras şi urât, din piaţa de măruntaie. O meserie dezgustătoare. Nimeni nu l-ar fi lăsat să se însoare cu fiica lui. Tata acceptase cererea lui în căsătorie într-o dimineaţă de vineri, când mersese să

cumpere humus pentru micul dejun de la cafeneaua aflată

lângă măcelăria lui Abu Saad. Pentru că sunt fiica unui imigrant, oamenii cred că am venit pe lume din senin. Nu am 141

- STÂLPI DE SARE -

arbore genealogic, nu am un trecut. De aceea, nimeni nu ar cere în căsătorie fiica unor imigranţi. Abu Saad şi eu. Ultimii dintre proscrişi. Refuzaţi chiar şi de gunoi.

142

- FADIA FAQIR -

Maha

Când mi-am deschis cufărul din lemn, balamalele au scârţâit a nemulţumire. Am aşezat covorul, războiul de ţesut, suveica şi roata de tors pe fundul cufărului, apoi mi-am împăturit cu grijă rochia sfâşiată şi bentiţa. Teaca pumnalului lui Harb şi o şuviţă din părul lui le pusesem sub pernă. Le-am legat cu eşarfa brodată şi le-am pus peste caietele de lână. Am privit maldărul de saltele, înalt până la tavan, şi am clătinat din cap. Nu mai era nevoie de ele în casa tatălui meu. După mirosul de tutun, mi-am dat seama că Tamam se afla în încăpere. Am întors capul şi am întâlnit privirea întrebătoare a ochilor ei mici.

— Iartă-mă, mătuşă, trebuie să mă întorc în casa tatălui meu.

Lăsându-mi capul în jos, i-am văzut pentru o clipă ochii strălucitori.

— Îţi promit că am să vin să te vizitez o dată pe săptămână. Şi tu trebuie să vii la mine oricând simţi că ţi se strânge inima, iar buzele-ţi jinduiesc să vorbească despre Harb.

— Allah este Marele Făuritor. Mergi la tatăl tău suferind.

Are nevoie de tine. Am să te vizitez.

Pufăi un nor de fum şi-şi pocni buzele subţiri.

— Poate că ar trebui să mă las de fumat? murmură ea şi mai trase o dată din pipă.

Mătuşa nu se gândise niciodată la faptul că fuma. Trebuie să fi fost obosită. Am îmbrăţişat-o şi i-am sărutat fruntea tatuată.

Nasra şi cu mine am cărat cufărul de lemn şi am mers înapoi în livada şeicului Nimer. Spatele îmi era mereu lovit de ochii ce priveau pe furiş prin ferestrele micuţe. Frunzele fremătau şi se auzeau şoapte. Tânăra văduvă se târa înapoi în casa tatălui ei, cu mâna goală. Fără avere, fără un fiu.

Doar cu o figură îmbătrânită şi aplecată de spate. Soţul meu nu era nici primul şi nici ultimul călăreţ ucis de englezi. Era 143

- STÂLPI DE SARE -

ca şi cum Allah ar fi creat-o şi apoi ar fi distrus matriţa. Am închis şi am deschis din nou ochii. Unde era Maliha, mama mea?

Nu ştiu de ce mi-am amintit de alaiul meu de nuntă, de focurile trase în aer şi de caii ce se cambrau. Atunci, la capătul drumului, mă aştepta o promisiune luminoasă.

Privind acum soarele ce apunea, mi-am dat seama că satul se schimbase. Tot mai multe încăperi din beton înlocuiseră

corturile din păr de capră, afacerea aurarului prospera, iar sanctuarul era mai mare. Uliţele erau acum mai curate şi copiii purtau pantaloni largi în loc să alerge de colo-colo goi.

Mi-am strâns mai bine şalul în jurul gâtului, apărându-mă

de vântul rece dinspre est, apoi am continuat să merg.

Nasra privea urmele paşilor noştri pe pământul uscat şi începu să le numere. Pronunţă diferit atunci când spuse: