Când am auzit râsetele nepăsătoare ale lui Daffash mi-am întors capul şi am scuipat pe stâncile curate.

— Mulţumesc, surioară.

— Ce pot să mai zic? Nimic nu poate descrie neruşinarea ta. Du-te şi ajută-ţi tatăl pe moarte, în loc să violezi femei.

— N-a fost viol. Mă implora să o fac şi bărbăţia mea nu mi-a permis s-o las să-mi scape fără să-i dau ceea ce voia.

— Ruşine să-ţi fie!

82

- FADIA FAQIR -

Privi spre siluetele tot mai şterse a lui Salih şi a soţiei lui.

— Îmi pare cu adevărat rău, spuse el.

Îmi strânse mâinile şi mă sărută pe frunte.

Nasra îşi strigă dintr-odată capra, Nawmeh, cu o voce ascuţită. Era îndrăgostită de Daffash, care o violase, îi făcuse viaţa nefericită, se culcase cu alte femei. Pe viaţa Sabhei, bunica mea, nu o înţelegeam. Pentru a doua oară, Nasra îl scosese din încurcătură. Acum îşi ridică fluierul şi porni în josul muntelui. Când suflă în instrument şi îl atinse cu degetele-i tremurătoare, fluierul făcu să răsune o melodie sfâşietoare. Tubul din trestie rezonase cu aerul fierbinte suflat de buzele Nasrei, rezonase cu gura-i nerăbdătoare.

Lemnul îi răspunsese!

Însă trupul meu nu răspunsese apei fierbinţi a lui Harb.

Carnea nu răspunsese. Ah, cum uram priveliştea sângelui meu menstrual, scoţându-şi limba la mine la fiecare douăzeci şi opt de zile. Mătuşa Tamam pufăia, umplând camera cu un fum insuportabil şi mă întreba:

— E încă gol butoiul?

Da, Tamam, butoiul era încă gol. Da, pântecul Mahei era la fel de mic ca întotdeauna, sânii la fel de moi ca întotdeauna, iar ciclul o vizita regulat. Când nu răspundeam, Tamam îşi pocnea buzele, scoţând un sunet clipocit. La doar cinci luni fără sarcină, oamenii din Hamia începură să

adauge „Allah să-ţi dăruiască un fiu” după fiecare salut.

Trupul meu avea doar câţiva muşchi, oase, vene şi sânge precum oile pe care Jarbwa le tăiase pentru nunta noastră.

Îmi petreceam zilele mâncând, bând şi dormind. Corpul meu prefera să facă ce voia el şi să-mi dea în fiecare lună un semn că sunt stearpă, eliberând limbile de sânge neiertătoare.

Satul nostru leneş stătea pe munte asemenea unei lipitori.

Mă vedeam pe mine însămi în fiecare ciot uscat de copac, în sacii de fân uscat, în dunele aride de nisip ce se întindeau dincolo de orizont. Marea Moartă era prea sărată şi prea înţepătoare pentru a permite vieţii să se dezvolte. Râul Iordan încerca din greu, cu apa-i proaspătă, să îndulcească

83

- STÂLPI DE SARE -

marea încăpăţânată, să o facă mai puţin densă şi mai prietenoasă, să o aducă înapoi la viaţă, însă nu reuşise.

Marea Moartă murise cu ani şi ani în urmă.

Marea îmi era singura prietenă. Mă simţeam tot una cu apa ce mirosea a pucioasă. Oamenii comiseseră tot felul de păcate în acel ţinut, bărbaţii le-o făcuseră altor bărbaţi, aşa că Allah a întors pământul cu susul în jos, a turnat sare şi a inundat zona cu apă. Întreaga regiune era cu totul stearpă, aridă. În lumina slabă a dimineţii, ori de câte ori priveam portocalele rotunjoare şi strălucitoare, vedeam copilaşi rotofei. Îmi frecam sânii de câte ori vedeam o cămilă

alăptându-şi puiul. Eram asaltată de fertilitatea din jurul meu; fructele erau coapte, iar copiii se jucau prin curţi cât era ziua de lungă. Mătuşa Tamam îi considera o modalitate de a mi se aduce aminte; nu aveam nevoie să mi se aducă

aminte. Torceam şi torceam ca un vierme de mătase. Firele pe care le făceam erau suficiente ca să acopere întreaga noastră vale. Suficiente să ajungă la Harb, oriunde ar fi fost el, şi chiar la mama. Îmi doream s-o îmbrăţişez şi să plâng pe umărul ei. Mătuşa Tamam mă privea cu suspiciune, îşi pocnea buzele şi spunea:

— S-a aşternut întunericul. Tot mai cari după tine roata aia de tors?

După apus, am auzit sunetul cunoscut al copitelor cailor.

Apariţia lui Harb era proaspătă ca mirosul de cardamom14, ca aroma florilor de portocal, chiar ca aroma paradisului.

— Bine ai venit, tovarăşul sufletului meu.

Mă trase înăuntru zâmbind şi mă sărută aspru pe buze.

Mirosea a lungi nopţi prăfuite şi a oboseală. Eu miroseam a busuioc şi a baloţi de lână. Crezusem că n-am să-l mai văd niciodată.

— Tot mai torci. Nu face bine ochilor tăi frumoşi.

— E mai bine decât să ascult bătrânele.

— Tot mai vorbesc despre tine?

14 Cardamom (Ekttaria cardemomum), plantă cu seminţe aromate, utilizată în special în cafea (n. red.).

84

- FADIA FAQIR -

— Au trecut doar şase luni! am strigat şi l-am tras pe Harb spre podea.

M-am aşezat deasupra lui şi i-am azvârlit eşarfa cât colo, i-am scos cureaua cu muniţie şi i-am deschis cămaşa de bumbac. Am început să-i sărut şi să-i muşc uşor pieptul, ca un ghul ce jinduia după carne de om. Când mi-am trecut limba şi buzele peste genele lui, s-a cutremurat. Trebuie să-l fi durut sărutările şi muşcăturile mele, a vrut să mă împingă

la o parte. Mi-am înfipt genunchii în şoldurile lui şi am gâfâit:

— Nu sunt stearpă! Nu sunt stearpă, mă auzi?

— Eşti o iapă puternică. Iapa mea.

Apoi, încercând să-şi recapete suflarea, soţul meu îmi mai spuse:

— Nu asculta ce vorbesc bătrânele.

Mi-am culcat capul pe coapsa lui şi am început să plâng.

Lacrimile mi se scurgeau peste lacrimi, peste supărare, peste umilinţă. Harb m-a mângâiat pe păr şi mi-a sărutat lacrimile până m-am oprit din plâns.

— Mătuşa Tamam vrea să merg cu ea la Hajjeh Hulala, i-am spus lui Harb.