Orizontul sclipea în cenuşa soarelui mistuit. Vântul rece al nopţii stârnea praful pământului lipsit de speranţă, ridicând nori ameţitori. Orizontul se întindea generos, promiţând mai multe câmpii acoperite cu şofran. Mi-am aşezat pântecele fierbinte pe stânca cea rece, privind norul de praf ce părea o aură în jurul vârfurilor corturilor. În acel moment păcătos, mi s-a întâmplat ceva cu adevărat ciudat. Trupul mi-a fost cuprins de o oboseală nesfârşită, iar o parte din mine s-a desprins şi mă privea de deasupra. Mi-am dat seama cât de lipsite de importanţă erau eforturile mele şi cât de inutil era să vorbesc singur în întuneric.

Uralele sălbatice, galopul şi hărmălaia bărbaţilor şi a cailor mă smulseră din nefericirea mea. Maha fusese virgină.

Călăreţii traseră focuri în aer, izbucniră în strigăte şi începură să descrie cercuri în jurul corturilor. Vocile groase ale bărbaţilor ce cântau „Hee-dehhya, hee-dehhya”, ajunseră

până la urechile mele obosite. Maymoon, care privea tot timpul spre uşa închisă a încăperii miresei, începu să ţopăie când văzu că bărbaţii îşi fluturau poalele pelerinelor. Steagul castităţii Mahăi flutura în întunericul din vale. Dacă Daffash ar fi fost acolo ar fi simţit cum îi creşte inima. Dar Samir Paşa îl convinsese să uite de formalismul ritualurilor de nuntă şi să meargă cu el să viziteze noua fermă pe care o cumpărase în partea de sus a Hamiei. Tot ce voia să

construiască era o căsuţă din pietre de prin zonă. Raai îmi spusese că Samir Paşa voia să-l angajeze pe Daffash ca 75

- STÂLPI DE SARE -

paznic şi administrator al plantaţiei. Femeia cu părul închis la culoare era dansatoare egipteană, iar cea blondă era Rose, fata capului tribului de luptători englezi.

Rose era asemenea unei lumânări albe, era precum porţelanul. Ori de câte ori se apropia de ea Daffash, îşi întorcea capul. Ha, Ha, Ha, He, He, He. Ca să se apropie de omul alb şi de toptanele lui de bani, Daffash voia să se căsătorească cu Rose Bell. După cum povestea paznicul, englezoaica se purta cu beduinul la fel de rece pe cât era ţara ei de baştină. Pentru Maha şi pentru toate femeile din trib, eu, Sami al-Adjnabi, leul deşertului, nu existam. Eu, maimuţa, măgăriţa şi poveştile mele eram invizibili chiar şi pentru Nasra, proasta satului.

În vreme ce stăteam pe stâncă, gândindu-mă la perne din mătase, la draperii tremurătoare, la femei împodobite cu bijuterii şi la dansatoare din buric, am văzut două siluete strecurându-se afară din casă. Întunericul rece îmbrăca totul, toate creaturile. Nu-mi venea să cred. Erau mireasa şi mirele. I-am legat repede pe Aziza şi pe Maymoon de o stâncă

mare, mi-am aruncat bocceaua în spatele pietrei, apoi am urmărit pe furiş cele două siluete. Se îndreptau spre Iordan.

Când s-au oprit pe mal, pentru a privi luminile de pe partea cealaltă, mi-am strâns cureaua în jurul taliei. Pregătiţi-vă de distracţie. Harb o sărută şi o trase mai aproape de el. Sub lumina palidă a lunii, se plimbară spre Marea Moartă. Am găsit nişte tufişuri scunde şi m-am aruncat la pământ în spatele lor. Dacă m-ar fi văzut, Harb m-ar fi împuşcat. Ha Ha Ha.

Bărbatul îşi scoase hainele şi începu să o dezbrace şi pe ea. Am reuşit să disting o siluetă albă, strălucitoare, cu sâni rotunzi. Goală, nu mai arată ca o beduină. Era albă şi sclipitoare precum porţelanul, precum lumânările, precum Rose. Sau poate că nu era? Ţinându-se de mână, cei doi şi-au cufundat trupurile în apă. Toţi jinnii şi demonii zburau liberi deasupra acelui ţinut blestemat de diavol. Maha începu să-l împingă sub apă, ca şi cum ar fi vrut să-l înece sau să-l 76

- FADIA FAQIR -

boteze, aşa cum fac infidelii creştini, dar el tot mai plutea. O

luptă teribilă se porni între ei. Mâinile şi picioarele li se încleştau, li se amestecau. El se împotrivea vrăjii ei scoţând mereu capul la suprafaţa apei, iar ea încerca să-i fure sufletul cufundându-l în acea mare a demonilor. Un ţipăt teribil m-a cutremurat când, în sfârşit, ea reuşi să-i posede trupul. Bărbatul plângea. Tot corpul mi-era supărător de ud.

Mi-am ridicat privirea spre cer şi l-am invocat pe Allah.

Când soarele răsări deasupra câmpiei acoperite cu tufişuri, îşi începură lunga plimbare spre casă. Picioarele şi spatele mă dureau atunci când m-am îndreptat. Femeia vorbea despre cineva pe nume Hakim. Arăta cu mâna spre munţii învăluiţi în ceaţă. Nimic! Mi-am propus să-l întreb pe Raai atunci când aveam să-l văd. Minaretele din Ierusalim răsunau de chemarea la rugăciune. Nu am mai urmărit perechea şi m-am întors spre izvoarele minerale de la mal, ca să-mi spăl trupul pătat de păcate cu apă proaspătă. În timp ce mă frecam să mă curăţ, un verset din Coran mi-a venit în gând. „Cei care îşi iau oblăduitori în locul lui Allah sunt asemenea păianjenului care şi-a luat o casă, însă cea mai fragilă casă este cea a păianjenului. O, dacă ei ar şti!” El este cel Măreţ şi înţelept. Preacinstiţii mei stăpâni, povestea ce v-am ţesut-o până acum este fragilă precum casa unui păianjen. O suflare de vânt, picături micuţe de ploaie pot îndepărta păianjenul şi distruge adăpostul lui firav. Cu toţii vom pieri curând.

77

- STÂLPI DE SARE -

Maha

Mătuşa Tamam, mama lui Harb, păru uimită când m-a văzut în dimineaţa aceea smulgând buruienile de pe peticul de pământ din spatele casei cu două camere. Voiam să

eliberez pământul şi să plantez nişte henna, ridichi şi unul sau doi portocali. Solul din jurul casei era sărat şi trebuia spălat cu şuvoaie de apă. M-am uitat la casa lui Harb, cu ferestrele ei mici. Avea o mulţime de colţuri, iar a noastră nu avea niciunul. Mamei mele nu-i plăcuseră formele cu unghiuri drepte. Intrările fuseseră modelate cu răbdare sub formă de arcade, oglinda era circulară şi chiar şi covorul neterminat avea marginile rotunjite. Trebuia să mă

obişnuiesc cu unghiurile ascuţite, de dragul iubirii mele.

Trebuia să fac pământul mai puţin sărat şi mai primitor.

În fiecare dimineaţă căram urciorul cu apă pe creştet şi mergeam la Puţul Adânc. Când aruncam găleata de cauciuc prin deschizătura îngustă a puţului, auzeam sunetul răcoros pe care îl scotea atunci când se lovea de apă. Melodiile plângătoare ale fluierului Nasrei şi behăitul oilor îmi răsunau în cap. Lumina puternică a dimineţii alunga noaptea cea grea. Mă întorceam pe aleile adormite, cărându-mi urciorul de lut pe creştet. Vocea aspră a lui Jarbwa îmi ajungea la ureche.

Hei, tu care porţi urciorul

Hei, tu care porţi secretele

Dă-mi nişte apă, fată.

Stropeam cu apă în jurul casei şi-i trezeam pe toţi care dormeau. Tamam îşi freca ochii şi pufăia din pipă. Mă privea cu suspiciune şi-mi spunea că de când a plecat Harb în munţi, am făcut numai treburi inutile.

La cinci zile după nunta noastră, o mână puternică ciocăni la uşă. Pieptănam părul lui Harb după ce ne terminasem pelerinajul spre plăcere. Allah să ne apere. Harb se înfăşură

78

- FADIA FAQIR -

în pelerină şi-mi porunci să rămân acolo. Deschise uşa şi ieşi. Am auzit vocea lui Jadaan vorbindu-i cu răsuflarea tăiată soţului meu. Harb se repezi înapoi în cameră, îşi puse cămaşa din bumbac şi haina din piele de oaie, îşi strânse cureaua cu muniţie şi-şi verifică pumnalul. Pleca într-un raid. Îşi fixă pe cap eşarfa, îşi puse sandalele şi smulse puşca de pe perete.

— Mi-ai hrănit calul? mă întrebă.

Mi-am pus rochia, mi-am acoperit creştetul şi mi-am urmat soţul în curte. În timp ce îi umpleam desaga de pe şa cu boabe şi curmale, am observat că-şi agita prin aer braţul drept, în vreme ce vorbea cu Jadaan. L-am auzit spunând:

— Alte impozite?

— Englezii… Cu toate forţele, răspunse Jadaan.

— Şi impozitele din urmă? întrebă Harb.

— Da… Fără să se consulte cu şefii de trib.

Soţul meu părea furios. Ţinându-l pe Jadaan de braţ, continuă să-i pună întrebări. Am simţit că avea să plece pentru multă vreme. Am împachetat o bucată mai mare de unt într-un ştergar şi l-am legat de marginea şeii. În timp ce se urca pe cal, ochii lui i-au întâlnit pe ai mei.

— Ţi-o las în grijă pe mama, geamănă a sufletului meu, îmi şopti el şi porni în galop în noaptea neagră precum praful de kohl.

Zgomotul făcut de calul său se estompă, fiind acoperit treptat de lătratul câinilor. M-am cutremurat.

Harb petrecu cea mai mare parte a începutului căsătoriei noastre în munţi, iar eu mi-am petrecut cea mai mare parte a timpului aşteptând sunetul familiar al copitelor în galop.

Ridichile au supravieţuit în curtea din spate, transformând-o într-un covor de verdeaţă şi rouă. Când a văzut frunzele proaspete şi rădăcinile roşii ale primelor ridichi, Tamam şi-a muşcat buza de jos, a pufăit din pipă şi a rostit:

— Mare e Allah.

Tamam îşi umplea pipa veche cu tutun proaspăt adus din Damasc de Uqla, negustorul ambulant ţigan. Clinchetul 79

- STÂLPI DE SARE -

clopotelor micuţe ce atârnau în jurul gâtului măgăruşului său avertizau soţii de venirea sa. Uqla prezenta tinerelor femei din sat eşarfe colorate, brăţări din sidef, mătase indiană şi dinţi din aur. Când femeile din Hamia auzeau clinchetul clopoţeilor lui începeau să strângă grâne, portocale, ouă şi covoare pentru a le da la schimb. Asemenea furnicilor, femeile din tribul Qasim se adunau în jurul lui Uqla şi al măgarului său. Tamam privea procesul de vânzare şi de cumpărare de mărfuri de la distanţă, lansând din când în când rotocoale de fum. Într-o zi, spuse că i-ar fi plăcut să-şi acopere unul din dinţi cu aur. Mătuşa încă avea o inimă

tânără în piept. Mi-am întors privirea spre munţii înalţi. Eu nu voiam nicio bijuterie sau eşarfa. Jumătate din inima mea se afla în munţi, iar cealaltă jumătate se afla în partea opusă

a satului, alături de tatăl meu.