faceţi griji! Pe curând!
Dar nu avea să fie deloc aşa. Luptele au durat. Şi chiar dacă crainicul de la ştiri se străduia să sune la fel de încrezător ca şi tata, în cea de-a doua zi de la atac nu mai părea că armata va reuşi să controleze situaţia la fel de repede şi să alunge teroriştii din oraş. În curând începură
—— 34 ——
—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——
să fluture de pe tot mai multe acoperişuri steagurile negre cu citate din Coran, pe care oamenii SI-ului le arborau în semn de victorie. Camerele de luat vederi ale televiziunii ne dezvăluiau o mare de astfel de steaguri.
Preşedintele Kurdistanului, Massoud Barzani, oferi guvernului ajutor constând în trupe militare pentru a apăra Mosulul. Dar în Bagdad încă mai erau voci care susţineau că vor readuce situaţia sub control, aşa că
guvernul respinse oferta cu mulţumiri politicoase.
— Arabii ăştia sunt nebuni, gemu Delan, care până de curând cochetase cu gândul unei cariere în armată.
Din cauza tensiunilor din ce în ce mai frecvente din interiorul Irakului, în cele din urmă se decise să nu o mai facă.
— Ei riscă mai degrabă ca Mosulul să cadă în mâinile teroriştilor, decât să îl lase în grija unui kurd!
Acest refuz avea să se întoarcă împotriva lor: în cea de-a treia zi, comandanţii supremi ai forţelor armate irakiene aveau să se urce într-un elicopter şi să fugă din Moşul – un semnal fatal pentru soldaţii rămaşi la sol. Oamenii îşi abandonară în panică uniformele şi armele şi încercară să
se îndrepte spre sud. Cei care au căzut în mâinile SI-ului au fost executaţi în chip brutal.
În Kocho am fost cu toţii şocaţi că Moşului a căzut atât de repede. La o zi după ce armata lăsase baltă oraşul intr-un chip atât de ruşinos, guvernul îi dădu totuşi preşedintelui kurd Barzani permisiunea să-l apere cu luptătorii peshmerga. Pentru noi, asta însemna că şi regiunea Sinjarului era de acum sub protecţia oamenilor săi. Regiunea Sinjar se află la marginea Kurdistanului, la graniţa cu Irakul arab. Şi satul nostru, care se găsea la douăzeci de kilometri la sud de munţi, intra deja îndeajuns de mult în teritoriul arab. Protecţia kurzilor ne era de mii de ori mai bine-venită decât cea a arabilor. De aceea, primarul nostru le pusese imediat la dispoziţie o casă din sat luptătorilor peshmerga care ajunseseră în Kocho, la
—— 35 ——
—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——
puţin timp după aceea.
Când tata se întoarse în cele din urmă, după aceste zile pline de evenimente, de la serviciul lui de grănicer, fraţii mei şi cu mine i-am fugit în întâmpinare şi l-am îmbrăţişat febril. Chiar şi mama, care de obicei nu era înclinată spre sentimentalisme, îşi şterse pe ascuns o lacrimă de pe chip.
Într-atât de uşurată era ea, să-l vadă viu şi nevătămat.
Tata abia dacă putea să ne privească în ochi, atât de mult se ruşina din cauza laşităţii colegilor săi.
— Nu-mi vine să cred, repeta el surprins. S-au lăsat alungaţi de acolo de o grămăjoară de terorişti. Dar, adăuga el pentru a le salva onoarea, populaţia din Moşul nu le-a uşurat tocmai situaţia: oraşul majoritar sunit considera armata dintotdeauna drept un corp străin, care urma ordinele guvernului şiitului Nuri al Maliki. Un preşedinte, pe care îl urau şi pe care îl considerau o marionetă dirijată
de la Teheran. Cu asta a câştigat propaganda SI-ului.
— Oamenilor din Mosul le sunt mai dragi jihadiştii? l-am întrebat perplexă.
El dădu din umeri.
— Aceste conflicte nu urmează nicio logică. Uneori oamenii nu trebuie să cunoască răul mai mare, pentru a pricepe care e cel mic.
Tata se duse pe terasă, se aşeză pe un scaun şi îşi suflecă mânecile uniformei, astfel încât îi deveniră vizibile braţele musculoase şi bronzate. Îmi plăcea să văd că era un bărbat bine făcut şi puternic. Încă din copilărie mă
simţisem sigură şi la adăpost în braţele sale. Şi chiar şi acum, în pragul maturităţii, nu-mi doream nimic mai mult decât ca ele să mă ţină strâns, în timp ce pe undeva prin depărtări lumea se prăbuşea.
I-am adus tatei narghileaua, pe care o pufăia seara cu atâta plăcere, şi m-am aşezat alături de el. O umplu cu tutunul lui favorit, cel cu aromă de mere. Trase primul fum savurându-l, suflând apoi fumul dulceag.
— Nu vreau să te întorci la graniţă, i-am zis. Rămâi mai
—— 36 ——
—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——
bine lângă noi.
— Dar, Farida, trebuie să mă întorc. Cine să câştige altfel banii pentru ca noi toţi să avem ceva de pus pe masă? Hm?
— Dar este prea periculos. Oamenii ăştia nu respectă
nicio graniţă. Nu ai văzut cât de repede au ajuns în Mosul?
— Tocmai din acest motiv avem nevoie de oameni care să
apere ţara, argumentă el. Oameni curajoşi, nu laşi care fug atunci când lucrurile se complică.
— Şi cine ne apără aici? i-am replicat cu vehemenţă.
Tata păru pentru o clipă derutat. Dar îşi reveni imediat.
— E, tu, zise el şi mă privi sever. Sau crezi că te-am învăţat de pomană să tragi cu arma?
— Nu, tată.
