Nu eram sigură dacă vorbeşte serios sau dacă glumeşte, în orice caz, nu voiam să-l dezamăgesc.
— Tu, Delan şi Serhad. Voi sunteţi cei mai mari. Trebuie să aveţi grijă de restul familiei, atât timp cât sunt plecat.
Îmi promiţi asta, fata mea?
Am dat din cap intimidată. Mă prinse cu drag de obraz.
— Nu-ţi fie teamă, zise el. Cu siguranţă, nu vor ajunge până aici. De asta vom avea cu toţii grijă: tu, eu şi luptătorii peshmerga.
Îşi întoarse chipul spre soarele ce apunea şi îşi împreună
ritualic mâinile.
— Şi Domnul nostru, Melek Taus, fireşte. Bine?
— Bine, am mormăit eu, pe jumătate liniştită.
Împotriva optimismului tatei nu puteau face nimic nici jihadiştii care înaintau. Dar acest lucru avea să se schimbe în curând.
—— 37 ——
—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——
Capitolul 3
CATASTROFA
Şi în următoarele zile am stat ca împietrită în faţa televizorului, privind la ce se petrecea sub ochii mei: teroriştii profitau la maximum de succesul obţinut în Moşul. În timp ce locuitorii fugeau în grupuri din oraş, ei jefuiau bănci, muzee şi clădiri oficiale. I-au eliberat pe toţi sunniţii care ne găseau în închisori din cauza activităţilor teroriste sau a apropierii lor de Al-Qaida şi i-au pus să le jure credinţă. Astfel şi-au dublat pe loc numărul adepţilor.
Se zvonea că plănuiau să ocupe, în continuare, capitala.
— Nu vă îmbătaţi cu propriile voastre orgolii – mai bine apucaţi-o spre Bagdad, striga în faţa camerelor de luat vederi reprezentantul lor, Abu Mohammed al-Adnani.
Luptătorii lui au străpuns, sub strigătele de bucurie ale adepţilor lor, un val de pământ, care până în acea clipă
marcase graniţa dintre Siria şi Irak. Un membru al ŞI spunea că aceasta ar fi fost trasată de nepoţii maimuţelor –
şi că acum nu mai avea nicio valoare: împărţirea musulmanilor în diverse state naţionale era de domeniul trecutului.
Politicienii, ale căror discursuri le-am urmărit de asemenea la televizor, repetau aidoma unor flaşnete că nu exista nicio problemă, capitala era sigură. Dar nu susţinuseră ei oare acelaşi lucru şi despre Moşul? Deşi sunniţii din Bagdad erau în minoritate faţă de şiiţi – cu siguranţă că vor lupta de partea SI-ului, dacă se va ajunge la confruntări. De aceea, unii se tem că Bagdadul va fi ocupat din interior. Ce se va întâmpla în continuare? Vor pune teroriştii stăpânire pe întreaga ţară? La urma urmei, bine că luptătorii ŞI nu au o astfel de bază în nordul kurd
—— 38 ——
—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——
şi în sudul şiit, îmi ziceam eu.
Apoi, pe la începutul lui iulie, a apărut în Moşul în faţa camerelor de luat vederi un bărbat înjur de patruzeci de ani, cu sprâncene stufoase, cu ochi căprui şi cu o barbă
lungă, cărunt-neagră. Omul cu turban şi cu straie de predicator anunţă că el este noul conducător legitim al Irakului şi al Siriei, îşi spunea calif şi în virtutea acestei calităţi avea pretenţii – asta o ştiam de la şcoală – atât asupra
conducerii
spirituale,
cât
şi
politice
a
musulmanilor. Nu doar a musulmanilor din Irak şi din Siria, ci a tuturor musulmanilor, de pretutindeni din lume.
Titulatura de calif pe care şi-o alesese Abu Bakr al-Baghdadi nu însemna nimic altceva decât că se considera un urmaş al profetului musulman Mahomed.
Televiziunea de stat nu transmitea asemenea apariţii propagandistice. Dar fratele meu Delan o descărcase pe telefon, având în vedere că un prieten îi trimisese link-ul respectiv de pe Youtube.
— Trebuie să vezi asta, Farida, mi-a spus el, cum inventează individul ăsta un stat, aşa, pur şi simplu.
Ne-am uitat aşadar împreună la cuvântarea susţinută de calif cu ocazia preluării puterii.
—Bucuraţi-vă, aşteptaţi să se întâmple numai lucruri bune şi ridicaţi-vă vă capetele, zicea al-Baghdadi într-o moschee din Mosul - şi îşi invita adepţii să-şi amintească
de umilinţa suferită de musulmani în perioada colonialistă.
În regiunea respectivă, lucrurile acestea nu fuseseră
