— Farida!
— Da?
— Spune-i lui Delan să te înlocuiască pe acoperiş.
Îmi puse în mână o plasă şi câteva bancnote, de bună
seamă toţi banii noştri din casă.
— Du-te la magazin şi cumpără alimente: came uscată, nuci, orez… Tot ce găseşti. Şi grăbeşte-te. S-ar putea întâmpla foarte bine ca şi alţii să aibă aceeaşi idee.
— În regulă.
Mica prăvălie în care ne făceam de obicei cumpărăturile era una dintre cele trei din Kocho. În faţa uşii ei era deja o nebunie generală, atunci când am ajuns: zeci de oameni voiau să-şi facă dintr-odată, absolut urgent, cumpărăturile.
Mulţi dintre ei veniseră cu maşina până în faţă. Scoteau din magazin saci şi lăzi întregi cu alimente şi îşi umpleau cu ele portbagajele. M-am aşezat ultima la coada formată
din, aproximativ, o duzină de oameni.
— Bine, acum ajunge. Nu mai am nimic, anunţă
proprietarul magazinului, când aproape ajunsesem în faţă.
—— 49 ——
—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——
Oamenii de afară protestau. Dar bărbatul avea trei fii puternici, care îl ajutară să-i arunce fără să mai stea pe gânduri afară din magazin pe clienţii care mai erau înăuntru şi să-i respingă pe toţi cei care voiau să încerce să
intre. Nici măcar nu sunt sigură dacă, în zelul luptei, îşi mai încasase banii pentru toate cumpărăturile. Important era, se pare, doar să-şi poată închide într-un final magazinul – şi să-şi păstreze astfel restul alimentelor pentru el.
Am pornit în grabă spre următorul magazin. Era în partea opusă a satului, nu foarte aproape de casă. Când ne făceam acolo cumpărăturile, mergeam în mod obişnuit cu maşina. Având în vedere că fiecare casă din Kocho era împrejmuită de un teren, satul era destul de mare. După ce am mers o vreme spre magazin, am auzit oprindu-se în dreptul meu o furgonetă.
— Hei, Farida! strigă o voce bine cunoscută.
Era Nura. Stătea cu toată familia ei pe uriaşa platformă
deschisă din spatele maşinii: mama, bunicii, două mătuşi şi cele două surori mai tinere ale ei, cu toţii se aflau acolo.
Bărbaţii stăteau în faţă.
— Încotro aţi luat-o?
— Plecăm de aici. Nu o luaţi şi voi din loc?
— Poate mai târziu. Mai am de făcut nişte cumpărături.
— Poţi să nu te mai duci până acolo. Magazinul de la noi e închis deja.
— Să te ducem acasă? se oferi tatăl Nurei.
Am clătinat din cap.
— Mai încerc la familia Ramadi.
Acolo era cel de-al treilea magazin.
— În regulă, dar e foarte posibil ca şi ei să fi închis. Mai bine, nu pierde vremea!
Nura sări de pe platforma maşinii şi mă îmbrăţişă.
— Pleacă de aici, Farida! mă imploră ea stăruitor.
Am strâns-o la piept şi i-am auzit inima bătându-i cu putere pentru ultima oară. Amândurora ni se rupea
—— 50 ——
—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——
sufletul i a ne despărţeam în acest fel.
— Ai grijă de tine, i-am şoptit.
Dădu din cap.
— Şi tu de tine.
— Promit.
