A fost odată…
— Un împărat! vor spune imediat micuţii mei cititori.
Nu, copii, nu aţi ghicit. A fost odată o bucată de lemn.
„Spre-amiaza vieţii noastre muritoare /ajuns într-o pădure-ntunecată /mă rătăcii pierzând dreapta cărare…”
sau „Acel braţ al lacului Como ce coteşte spre miazănoapte”
sunt, în comparaţie cu acesta, fraze de început scrise parcă
de amatori, de poeţi de duminică.
Collodi îi bate pe Dante şi pe Manzoni cu unu la zero.
Repunerea condeiului de la centru.
O consecinţă neprevăzută a chimioterapiei: mintea îmi sare ca într-un zapping.
Mă gândesc la lucruri inutile, visez capitole apocrife din Pinocchio, compar nişte genii ale literaturii italiene, de parcă
ar fi echipe ale unui fotbal fantezist. Ca început de tratament nu e rău.
Ies din clinică şi o iau pe jos. Nu mă simt nici mai bine, nici mai rău. Aş vrea să mă mai trezesc o dată şi să descopăr că şi acesta e doar un vis. Un vis foarte urât, de om mare.
90
- FAUSTO BRIZZI -
— 89
Aştept efectele secundare ale chimioterapiei ca pe un oaspete întârziat. Un oaspete nu foarte agreabil. Masa e pusă, risotto-ul e deja pe foc, lumânările aprinse, dar invitatul pe care îl aştepţi nu soseşte, nu răspunde nici măcar la telefon. Începi să crezi că nu va veni niciodată. Şi când colo, când risotto-ul s-a lipit, lumânările au ars de tot, când te-ai pătat cu vin pe cămaşa albă şi când ai descoperit că laptele pe care l-ai folosit la gătit expirase de o săptămână, iată că soseşte clopoţelul asasin.
„Scuză-mă că am întârziat, prietene, sunt de neiertat, dar n-am găsit loc de parcare!”
Aveţi răbdare, divaghez mai mult decât de obicei, aşadar, vorbeam despre efecte secundare. Le cunosc pe dinafară, ca pe o poezie învăţată în clasele primare.
„Oboseală, tulburări digestive, vomă, pierderea poftei de mâncare, alterarea gustului, febră, tuse, durere în gât, migrene, dureri musculare, nervozitate, subţierea firelor de păr şi scăderea interesului pentru viaţa sexuală.”
Încetul cu încetul, mai cu ţârâita, sosesc toate.
Pierderea poftei de mâncare.
Abia acum realizez că de ieri de la prânz n-am mai pus nimic în gură. Şi eu n-am ratat vreo întâlnire cu mâncarea până acum.
Pe asta o am.
Alterarea gustului.
Mă chinui să mănânc un măr. Pare cam amar. Dar gura mea e cea care îl decodifică greşit.
Şi pe asta o am.
Tuse.
Asta nu se pune. O aveam dinainte. Oricum, şi pe asta o am.
Tulburări digestive.
Mărul deja îmi vine înapoi.
Şi pe astea le am.
91
- O SUTĂ DE ZILE DE FERICIRE -
Durere în gât.
Cunoaşteţi acea usturime care îţi semnalizează că mâine vei fi răguşit?
O am.
Migrene.
600 mg de ibuprofen le-au alungat. Dar vor reveni.
Şi pe astea le am.
