Dar aproape nimeni nu ştie aceste lucruri.
Mă întorc la doctoriţa Zanella şi îi cer să aprofundam discuţia. Întrebarea principală e una singură, ca de obicei:
— Mai am vreme?
— Poate. Un corp se îmbolnăveşte pentru că a fost otrăvit de-a lungul timpului. Cu hrană toxică, medicamente, droguri, alcool şi emoţii reprimate.
113
- O SUTĂ DE ZILE DE FERICIRE -
— Eu nu beau, nu fumez şi nu mă droghez, poate un joint de două ori pe an.
— Da, dar mâncaţi gogoşi prăjite. Şi cine ştie ce alte scârboşenii.
Mă simt ca un şcolar scos la tablă.
— Ştiţi, tratarea cancerului cere o schimbare a stilului de viaţă şi alimentar, care să includă produse crude, sucuri de zarzavat, expunere la soare, respiraţie yoga şi abandonarea totală a alimentelor, medicamentelor şi produselor cancerigene. Dacă tumoarea e mică, e posibil să o limităm sau să o facem să regreseze.
— Ce pot face?
— Începem cu două zile de post negru. Cancerul e un parazit care trăieşte înăuntrul dumneavoastră. Dacă
dumneavoastră nu vă hrăniţi, nu se hrăneşte nici el. Numai că dumneavoastră aveţi rezerve să supravieţuiţi mai mult timp.
Îmi vine în mod firesc să întreb ceva.
— De ce nu fac toţi acest lucru?
— Industria farmaceutică. Vă ajunge ca răspuns? Dacă ar fi de domeniu public informaţia că un decoct de urzică este cel mai detoxifiant lucru de pe pământ, ce ar mai vinde farmaciştii? Gândiţi-vă că au inventat până şi homeopatia ca să ne bage pe nas un foarte scump produs care nu are niciun efect terapeutic.
— Aşadar, două zile de dietă? spun eu înfricoşat.
— Nu de dietă, de nemâncare, de post negru. După aceste două zile de repaos digestiv, aş începe cura propriu-zisă. O
alimentaţie ce încearcă să producă o regresie a tumorii nu e altceva decât un fel de dietă de înfometare pe bază de zarzavat bio, proaspăt şi crud.
Ea continuă să-mi facă o listă de lucruri pe care trebuie sau nu trebuie să le mănânc. În fond, e vorba despre o dietă
vegană.
114
- FAUSTO BRIZZI -
— Seara, înainte de culcare, e indicată o cataplasmă din frunze de varză sau din nămol termal, aplicată pe ficat sau pe torace, la nivelul plămânilor.
O întrerup. Cu toată această austeritate gastronomică pe care mi-o propune, nu mi-e limpede un lucru.
— Câte şanse am să mă fac bine?
— Vreau să fiu sinceră. Dacă aţi fi venit la mine în urmă
cu un an, cu o tumoare în stadiu embrionar şi fără să fi făcut deloc chimioterapie, v-aş fi răspuns nouăzeci şi nouă la sută.
În stadiul de dezvoltare a bolii în cazul dumneavoastră, posibilităţile sunt scăzute, dar aveţi măcar prilejul de a îmbunătăţi calitatea timpului ce vă rămâne, de a avea mai multă energie… Şi apoi nu se ştie niciodată. Organismul nostru e o maşină imprevizibilă şi complicată, programată
pentru a se vindeca. Ne poate surprinde întotdeauna.
Aceste ultime fraze par adăugate în mod intenţionat ca să
nu mă deprim prea tare.
— Veţi încerca? mă întreabă sosia Madonnei, schiţând în fine un surâs.
— Am de ales? îi răspund eu.
Tăcerea ce urmează e un nu.
115
- O SUTĂ DE ZILE DE FERICIRE -
— 81
Prima zi de post negru.
La amiază, mi se învârte capul, iar stomacul îmi chiorăie.
