- FAUSTO BRIZZI -
— 42
Corrado are simpaticul obicei, pe care până astăzi l-am considerat foarte amuzant, de a face cadou prietenilor, de ziua lor, o frumoasă ramă cu un text care imită paginarea din ziarul „Messaggero”, ce conţine necrologul sărbătoritului şi un articol menit să-l comemoreze. Evident că în grupul lui de prieteni nu există niciun vip care să aibă cu adevărat dreptul la un articol funebru. Necrologurile lui afectuoase şi haioase sunt dedicate unor funcţionari, poştaşi, vânzători de ziare sau de pizza, farmaciste, femei de serviciu şi vatmani.
Pe scurt, întregul lui grup istoric de prieteni şi cunoscuţi a fost omagiat, de regulă de mai multe ori, printr-o astfel de idee. Şi eu.
Regăsesc vechiul meu necrolog într-un sertar şi îl recitesc.
Acum câţiva ani, când mi l-a făcut cadou de ziua mea, am râs toată seara. Azi, aşa cum e evident, nu mă mai amuză
deloc. Dar nu mă pot abţine şi citesc falsul meu ferpar, al cărui titlu era Lucio Battistini, o viaţă în slujba sportului.
(De la trimisul nostru Corrado Di Pasquale) De puţine ore, echipa de polo a Raiului are un nou antrenor: Lucio Battistini. După demiterea lui Iisus în a doua jumătate de sezon sportiv, acuzat că a trişat, întrucât îşi învăţase echipa să meargă pe apă, noul mister Battistini va reuşi poate să pună pe roate echipa cam prăpădită a Paradisului. Din luminoasa lui carieră de jucător, ne amintim cu toţii cele nouăzeci şi opt de zile consecutive petrecute pe banca de rezervă (record naţional), precum şi cele patru goluri încasate în decurs de trei minute în ultima sa apariţie în liga cea mai bună. În anii ce au urmat, Battistini a abandonat competiţiile profesioniste şi a dus mai departe cu succes activitatea de personal trainer, reuşind să-i facă să piardă nu mai puţin de şapte kilograme pe doamna Dora Loriani şi patru kilograme şi jumătate pe 207
- O SUTĂ DE ZILE DE FERICIRE -
cetăţeanul cu merite deosebite Casalotti, amândoi clienţi ai sălii de fitness unde lucra part-time. Rezultate uluitoare care l-au purtat pe bună dreptate la conducerea nou-născutei echipe de polo a Liceului Machiavelli. În primul sezon, rezultatele i-au fost favorabile, iar în ultima zi, echipa a putut sărbători penultimul loc în clasament printr-o minunată serată muzicală la Circo Massimo.
Ne vor lipsi veselia lui, friptura sa în permanenţă arsă, neînfricata sa incapacitate de a conduce o motocicletă, punctul său de vedere expansiv, simţul umorului atât de ermetic. În dimineaţa aceasta, la înmormântarea sa nu mai puţin de douăzeci şi trei de persoane s-au unit în jurul celor doi copii şi al frumoasei sale soţii Paola, care deja e foarte curtată. Preotul, în timpul funeraliilor, i-a greşit numele de trei ori, numindu-l o dată Luca, a doua oară Luciano şi reuşind, în fine, şi un surprinzător Ferdinando. După slujba de înmormântare au urmat aplauzele spontane ale echipei de polo, bucuroasă că va putea în fine să intre pe mâna unui antrenor adevărat. Din acest motiv şi din o mie de alte raţiuni, astăzi, pe lume, suntem cu toţii mai uşuraţi. Adio, Ferdinando. Pardon, Lucio.
În ciuda demenţei care răzbate din acest fictiv articol (bazat, din păcate, pe date obiective), trebuie să recunosc că
citirea propriei vieţi rezumate şi comentate post-mortem întrun cotidian este un eveniment cu efect terapeutic. Te obligă
să-ţi reglezi conturile cu tine însuţi şi să tragi concluziile legate de succesele publice şi private sau de multele înfrângeri.
Corrado e de neînduplecat, ştie să comprime viaţa celorlalţi într-un mod atât de lucid şi de cinic, încât să o facă
irezistibil comică pentru cititori, dar dramatică pentru cel în cauză. Am citit şi recitit acest fictiv ferpar. Din păcate, prietenul meu a nimerit la ţanc, bate câmpii, dar nu minte.
Poate trebuie să fac ceva ca să-mi îmbunătăţesc necrologul, acela iminent şi mult mai real. Ba ar trebui chiar să scoatem acel „poate”.
208
- FAUSTO BRIZZI -
— 46
Elevul a fost surprins pe când scotocea în laboratorul de chimie, de unde şi-a însuşit un litru de glicerină, un flacon de acid azotic concentrat şi două de acid sulfuric, care erau ţinute într-un dulăpior special închis cu cheia, ce a fost forţat de respectivul elev.
Dedesubt şi sentinţa indiscutabilă: două zile de suspendare disciplinară de la ore.
Citesc aceste rânduri în catalogul clasei şi nu mă
minunez. Mai devreme sau mai târziu trebuia să se întâmple ca Lorenzo să fie suspendat. În clasele primare e un lucru rar, dar ştiam că el e totuşi în stare. Doamna învăţătoare m-a sunat de îndată la telefon, iar eu am fugit imediat la şcoală.
Iată avantajul de a fi un moriturus pierde-vară. Întrevederea cu ea are loc în clasă, în timp ce vinovatul ne aşteaptă pe hol.
— Fiul dumneavoastră a făcut un lucru foarte grav, domnule Battistini. A furat nişte obiecte ce aparţin şcolii.
— „Foarte grav” mi se pare exagerat. Dumneavoastră nu aţi furat niciodată vreo carte de la bibliotecă sau îmbrăcăminte de pe la tarabe?
— Nu, mi-o întoarce ea, cu severitate.
— Din lista de obiecte ce lipsesc, mi se pare că ar fi avut intenţia să facă un experiment.
— Exact de experimentele lui mi-e foarte teamă. Anul trecut a invadat sălile de clasă cu insecte.
— Făcea experimentul cu reproducerea în mediu umed, în speţă în bazinul cu apă din grădina şcolii.
— Şi vi se pare normal? De data asta ce voia să facă? Să
dea foc la şcoală?
— Iertaţi-mă un moment. Trebuie să răspund unui mesaj, e de la serviciu.
Scot iPhone-ul. Am minţit. Google: glicerina, acid azotic şi acid sulfuric. Rezultatul: nitroglicerină. Sunt componentele 209
- O SUTĂ DE ZILE DE FERICIRE -
periculosului compus chimic. Micul chimist pe care l-am adus pe lume încerca să obţină nitroglicerină şi nu mă
îndoiesc că ar fi reuşit. Iar şcoala nu ar fi fost incendiată, ci ar fi explodat.
Încerc să minimalizez lucrurile faţă de învăţătoarea care, evident, nu a făcut vreo cercetare specială în acest sens şi îi promit că îl voi pedepsi pe micul meu moştenitor cu multă
asprime.
