Ştiam, îmi vorbise despre asta Massimiliano. Vreau să

ascult însă cuvintele celui în cauză.

— Dar mi se pare că într-un mod nu tocmai eficient, spun eu cu ironie.

— Prima dată a fost ghinion curat. Am legat un furtun de ţeava de eşapament a maşinii mele, l-am băgat pe fereastră

şi m-am închis înăuntru. Am adormit aproape imediat, dar după un minut s-a terminat benzina. Indicatorul era stricat şi eu nu ştiam.

— A doua oară?

— A doua oară am ajuns la spital pentru că înghiţisem o cutie de somnifere.

— Spălătura gastrică?

— Nici măcar. Erau foarte slabe. Am dormit două zile şi, când m-am trezit, mă simţeam mai bine decât înainte.

— A treia oară?

— A treia oară nu vi-o mai povestesc pentru că mă simt prea idiot.

Zâmbesc.

— Hai, deja m-ai făcut curios.

— Hai, fie. Am împins maşina în râpă, de pe stânci. Dar parapetul a rezistat, s-a deschis airbagul şi am rămas acolo ca un nătâng în maşină. În schimb, mi-am rupt o mână.

Asta a fost acum trei luni.

— Va exista o a patra tentativă?

— Nu cred.

— Nu cred nu înseamnă nu.

— Nu, nu va exista. Şi e şi meritul lui Massimiliano.

Proprietarul prăvăliei noastre preferate surâde.

— E mai ales meritul cuşcuşului meu. Încă cinci minute, băieţi.

Massimiliano se aşază în faţa mea.

— Pot să-ţi sugerez o tactică?

— Pentru ce anume?

249

- O SUTĂ DE ZILE DE FERICIRE -

— Pentru proiectul călătoriei tale.

— Spune.

— Tu pregăteşte-te oricum de plecare cu copiii. Mai mult chiar, povesteşte-le deja despre călătorie. Şi o să vezi că

Paola se va răzgândi. N-o să vă lase să plecaţi singuri.

— Nu o cunoşti.

— Dar e ca şi când aş cunoaşte-o deja. Punem pariu că

vine şi ea?

— Pe o cină la restaurant?

— S-a făcut!

Batem palma, iar Giannandrea taie şi consfinţeşte pariul nostru.

Atunci când, după ce i-am venit de hac spectaculosului cuşcuş, dau să plătesc pentru orele petrecute în prăvălie, Massimiliano refuză să primească banii de la mine şi zâmbeşte.

— Nu mai eşti un client. Eşti un prieten.

Intervine şi Giannandrea:

— E valabil şi pentru mine.

Am doi noi prieteni care s-au urcat in extremis în autocarul vieţii mele. Pun la loc banii în portofel şi surâd.

250

- FAUSTO BRIZZI -

— 27

Lorenzo şi Eva se uită la mine cu ochii ieşiţi din orbite.

— O aventură? începe primul meu copil.

— Exact. Trei săptămâni hai-hui prin Italia, în descoperirea unor locuri misterioase şi necunoscute. Vă

place ideea?

Răspunsul este un „da” entuziast al lui Lorenzo. Nici nu mă îndoiam.

Eva, în schimb, are nişte lucruri de cerut.