— Păi mai bine tu decât Corrado, nu?
— Asta-i sigur. Dar nu ştiu dacă…
— După care, convinge-o pe Paola să îi trimită în Statele Unite pentru o vacanţă de studiu, ca să-şi perfecţioneze engleza.
— Bine. Încerc. Dar ştii că ea nu prea se lasă condusă de alţii.
— Pe tine te ascultă. Îţi voi vărsa o sumă în cont pentru cheltuielile pe care va trebui să le faci. Câteva cadouri le-am şi cumpărat, pentru că sunt eterne, de pildă trusa de scule, am însemnat cu un asterisc pe listă. Pe celelalte trebuie să le alegi tu când le vine vremea, cum ar fi planta sau bicicleta.
Dacă vei cheltui însă mai mult…
— Dacă voi cheltui însă mai mult nu-ţi face griji… – mă
întrerupe.
Nu mai am cuvinte în vocabular ca să-i mulţumesc. Dau să-l îmbrăţişez, când, amuzat, mai are de adăugat ceva:
— Şi pentru Crăciun nu le pregăteşti nimic?
Îmi smulge un surâs.
— Pentru Crăciun se ocupă Moş Crăciun, nu? Ce, chiar totul să fac eu?
Acum pot să-l îmbrăţişez.
194
- FAUSTO BRIZZI -
— 46
Astăzi, Armata Brancaleone îşi joacă şansa de a intra în play-off. Dacă reuşim să câştigăm cu cel puţin cinci goluri diferenţă în faţa celor de la Flaminia’s Warriors, care sunt relaxaţi şi admişi în faza finală, ne calificăm de pe locul zece.
Adică pe ultimul loc ce ne-ar aduce un avantaj.
Cum v-am spus deja, doar Giacomo, tăcutul meu antrenor secund, cunoaşte situaţia sănătăţii mele. Când i-am comunicat acest lucru, acum aproape două luni, nu a scos un cuvânt. S-a aruncat însă într-o îmbrăţişare de cinci minute, încărcată de afecţiune. Am apreciat mult acel gest.
Am hotărât însă ca echipei să nu-i spun nimic. Nu vreau să-şi piardă concentrarea. E pentru prima oară în scurta noastră istorie când avem posibilitatea să ne jucăm accesul într-o ligă superioară.
Echipa se află în deplasare, într-o piscină absolut mizerabilă din Via Flaminia, cu pereţii scorojiţi prin vestiare şi faianţa neîngrijită de un sfert de secol. În tribune, circa cincizeci de părinţi ameninţători ai adversarilor. Galeria noastră e formată din şase persoane, dintre care una e Corrado, căruia nu-i place poloul şi care a venit pentru că
după aceea mergem la o bere împreună. E şi tatăl lui Săpunel, portarul nostru de neîncredere, care nu vine niciodată, pentru că s-a despărţit de soţie şi locuieşte pe malul lacului Como. Sper ca fiul să-l cruţe de data asta de obişnuitul şi penibilul spectacol al erorilor grosolane pe linia porţii.
În vestiar încerc să-mi îmbărbătez echipa cum se cuvine.
Mă dedic mai ales recuperării psihologice a lui Martino, atacantul nostru cel saşiu, vinovat de a fi ratat două
penaltiuri în ultimul nostru meci. Penaltiurile la polo sunt greu de ratat, e nevoie de mult efort şi puţină neşansă să
reuşeşti totuşi. Trebuie doar să striveşti violent mingea la suprafaţa apei şi golul e ca şi asigurat. Portarul nu are timpul de reacţie suficient pentru a se opune unui tir de la 195
- O SUTĂ DE ZILE DE FERICIRE -
cinci metri. Şi totuşi, marţea trecută, Martino a expediat mingea o dată în bară şi o dată de-a dreptul în tribună. Am reuşit un egal 8 la 8, că, dacă am fi câştigat, astăzi nu am fi fost obligaţi să marcăm atâtea goluri absolut necesare şi prea puţin probabile.
Fluierul de început.
Părinţii adversarilor sunt asurzitori, urlă şi suflă din fluiere şi trompete. Parcă ar fi finala mondialelor pe stadionul Maracana.
Ajungem iute la trei goluri mai puţin în prima repriză. Opt minute în care nu izbutim nici măcar un tras pe poartă
demn de luat în seamă. Nu o să reuşim niciodată.
În a doua repriză, câştigăm cu 2 la 1 printr-o bună
mobilizare. Suntem la 4 la 2 pentru ei în calculul total.
Îmi încurajez echipa recurgând la înjurături. Un vechi truc ce funcţionează aproape întotdeauna.
În a treia repriză, cei de la Warriors sunt puţin obosiţi şi s-au culcat pe-o ureche. Noi profităm. Martino bagă trei goluri la rând, iar eu citesc fericirea în ochii strabici ai atacantului meu preferat. Marcăm patru goluri şi încasăm unul. Suntem la 6–5 pentru noi. Nu e de ajuns. Trebuie să băgăm alte patru goluri şi să nu primim niciunul. Foarte greu, pentru că
Săpunel, care pare mai degrabă portar la hotel, întâmpină cu un „bun venit” fiecare balon ce se apropie de poartă şi îl lasă
să treacă.
Le cer băieţilor să facă un ultim efort. În aceste opt minute stă toată munca noastră din acest sezon. Avem nevoie să
marcăm un gol la fiecare două minute. În polo acest lucru e cu putinţă.
