Interiorul era exact așa cum se așteptase: o zonă amplă cu terasă și pasarele unde predomina albul, balustrade metalice și sticlă, ca și cum ar fi fost vorba de holul de la intrare al unei corporații, și nu de o casă de vacanță. Existau două scări – ale căror trepte din lemn lustruit păreau că plutesc – și mai multe coloane rotunde și subțiri. Ted păși încet spre dreapta, în direcția unei mese mari din sticlă, închisă la culoare, care părea că nu fusese niciodată

folosită. Știu imediat că cel mai bun loc pentru a-l aștepta pe Wendell era cel de sub arcadă, în holul care se presupunea că duce spre bucătărie.

Se îndreptă în direcția aceea, când… îl asaltă senzația de neconfundat că

cineva îl privește. Se opri și privi în toate direcțiile. Nu văzu camere înăuntrul casei, dar presupuse că existau totuși câteva. În partea cealaltă a acelui spațiu se afla un televizor uriaș și niște fotolii din piele. Un șemineu cu câteva fotografii așezate pe pervaz. Ted, plin de suspiciune, continuă să se uite atent prin încăpere. Când senzația că era urmărit se duse, continuă să

înainteze înspre arcadă, chiar dacă fără să se poată elibera complet de acel sentiment neplăcut, atât de puternic. Ceva nu era în regulă. Oare despre ce era vorba?

În afară de faptul că tocmai voia să omoare un om?

Da.

Clătină din cap. Nu.

Să omoare încă un om.

Imediat ce ajunse în bucătărie își scoase pistolul Browning din buzunarul hainei și, cum simți greutatea armei, se liniști puțin. Exista o fereastră

enormă cu vedere spre lac, de la care putea să pândească, să vadă când sosea Wendell. Se apropie și observă întinderea de apă de dincolo de ponton. Credea că privește exact înspre locul în care trebuia, acolo unde cu câteva clipe mai devreme văzuse barca, și totuși acum nu se zărea nici urmă

VP - 32

de ambarcațiune. Neliniștit, căută cu privirea în spatele șirului de arbori, dar nici acolo nu văzu nimic. Atunci auzi zumzetul îndepărtat al motorului outboard. Wendell se întorcea acasă.

Se fâțâi când într-o parte, când în alta, lovindu-se încet cu patul armei peste frunte. Cât timp mai avea? Puțin, în mod cert. Deși să termine cât mai repede cu putință era cel mai bun lucru care i se putea întâmpla, apropierea momentului decisiv trezi în el o serie de senzații de nedescris. Nu se mai simțea atât de sigur pe el. Și dacă Wendell nu-l aștepta pe el? Și dacă, la fel ca și cu acele camere de supraveghere, lucrurile nu stăteau exact cum Lynch îi spusese? Se opri și, cu o mișcare rapidă, îndreptă arma în direcția unui almanah agățat pe perete. În fotografia calendarului apărea un scafandru explorând un recif de corali. Ținti numărul cincisprezece, în centru. Hai, curaj! Țeava pistolului se mișca ușor, chiar și când se ajută cu mâna stângă

ca să susțină arma.

— Hai, șopti.

Zgomotul motorului se auzea din ce în ce mai puternic. Wendell avea să

ajungă la dig dintr-un moment în altul, și urma să se îndrepte spre ponton, de unde putea să-l vadă pe geamul de la bucătărie. Dar Ted era decis să-și recapete calmul, și nu voia să se miște până ce nu se va fi liniștit.

Transpirația, care se uscase datorită aerului condiționat din casă, începea să-i umezească din nou tâmplele și palmele. Își mișcă degetele pe rând, luând poziție de tragere, așa cum altă dată o făcuse de atâtea ori la poligon.

Închise ochii.

Wendell are nevoie de glonțul ăsta la fel de mult ca și tine.

Deschise ochii și se îndepărtă de fereastră. Se apropie de arcadă în timp ce asculta cum motorul se oprea cu un tuset răgușit. Îi mai dădea lui Wendell două minute până ce avea să apară în ușa de la stradă. Ted se asigură că

arma nu avea siguranța pusă. Imediat ce Wendell avea să închidă ușa în spatele lui, Ted urma să iasă din bucătărie cu arma sus, să avanseze doi sau trei pași ca să reducă posibilitatea de a o da în bară și apoi avea să tragă.

Dacă Wendell o să strige să se oprească, atunci o va face.

— Hai, Wendell, deschide ușa, spuse Ted încet.

Trecuse mai mult de un minut când Ted ascultă pașii pe pontonul din lemn. Hai, Wendell…

Ușa se deschise și se închise.

Trei, doi, unu.

Ted ieși din bucătărie. cât de repede putu, înconjură practic masa și ridică

arma.

Wendell se afla în prag, cu spatele, atârnând ceva în cuier, și întoarse capul auzind zgomotul de pași. Chipul i se schimonosi poate din cauza VP - 33

faptului că fusese luat prin surprindere, dar nu spuse nimic. Un cerc perfect îi apăru pe frunte, și se prăbuși.

Ted era atât de obișnuit să tragă cu protectoarele auditive puse, încât zgomotul teribil îl făcu să strângă din dinți cu putere. Se apropie de cadavru, încet. Wendell zăcea pe covor cu brațele desfăcute și expresia de surpriză

încă întipărită pe față. Deși aspectul era al cuiva care se odihnește liniștit, Ted știa că împușcătura fusese una perfectă și că glonțul explodase în capul omului pulverizându-i creierul, aproape fără nicio durere.

Se pregătea să plece, când un mobil începu să țiuie în haina lui Wendell.

Ted avea exact aceeași melodie îngrozitoare la mobilul său, fapt care îl neliniști puțin. Se aplecă și scoase iPhone-ul din buzunarul din față. Pe ecran apăru un nume: Lolly, iar Ted a fost cât pe ce să lase să-i scape un strigăt de groază. Așa o strigase el pe Holly câtva timp, la începutul relației lor.

Coincidența era prea mare, dar, cu toate acestea, nu era lucrul cel mai important. Cel mai important era că se presupunea că Wendell nu avea nici nevastă, și nici iubită… Lynch îl asigurase că tipul nu avea pe nimeni!

Mobilul încetă să mai sune.

Cine era Lolly? De ce Lynch nu-i vorbise despre ea?

Răspunsul sosi ca prin farmec. Ted simți o singură vibrație puternică în palmă. Era un SMS de la Lolly.

Ajungem imediat și noi. Gata cu pescuitul pe ziua de azi.:) Noi?

Ted dădu drumul la mobil ca și cum ar fi primit un electroșoc. Aparatul ateriză pe pieptul lui Wendell.

— Cine e Lolly? Gândește-te! Gândește-te! Gândește-te!

Atunci înțelese – sau așa a crezut. A fost o ușurare.

Wendell era gata să aibă propria lui petrecere privată, și invitatele aveau să ajungă dintr-o clipă în alta. Fără să se gândească, luă din nou mobilul și răspunse la mesaj.

Vizita se anulează. Sunt ocupat. Îmi pare rău.

Alt mesaj.

Foarte amuzant. Știi doar cât detest să trimit mesaje în timp ce conduc. Ne vedem în două minute, iubitule.

Iubitule…

VP - 34