Wendell are nevoie de glonțul ăsta la fel de mult ca și tine.
Deschise ochii și se îndepărtă de fereastră. Se apropie de arcadă în timp ce asculta cum motorul se oprea cu un tuset răgușit. Îi mai dădea lui Wendell două minute până ce avea să apară în ușa de la stradă. Ted se asigură că
arma nu avea siguranța pusă. Imediat ce Wendell avea să închidă ușa în spatele lui, Ted urma să iasă din bucătărie cu arma sus, să avanseze doi sau trei pași ca să reducă posibilitatea de a o da în bară și apoi avea să tragă.
Dacă Wendell o să strige să se oprească, atunci o va face.
— Hai, Wendell, deschide ușa, spuse Ted încet.
Trecuse mai mult de un minut când Ted ascultă pașii pe pontonul din lemn. Hai, Wendell…
Ușa se deschise și se închise.
Trei, doi, unu.
Ted ieși din bucătărie. cât de repede putu, înconjură practic masa și ridică
arma.
Wendell se afla în prag, cu spatele, atârnând ceva în cuier, și întoarse capul auzind zgomotul de pași. Chipul i se schimonosi poate din cauza VP - 33
faptului că fusese luat prin surprindere, dar nu spuse nimic. Un cerc perfect îi apăru pe frunte, și se prăbuși.
Ted era atât de obișnuit să tragă cu protectoarele auditive puse, încât zgomotul teribil îl făcu să strângă din dinți cu putere. Se apropie de cadavru, încet. Wendell zăcea pe covor cu brațele desfăcute și expresia de surpriză
încă întipărită pe față. Deși aspectul era al cuiva care se odihnește liniștit, Ted știa că împușcătura fusese una perfectă și că glonțul explodase în capul omului pulverizându-i creierul, aproape fără nicio durere.
Se pregătea să plece, când un mobil începu să țiuie în haina lui Wendell.
Ted avea exact aceeași melodie îngrozitoare la mobilul său, fapt care îl neliniști puțin. Se aplecă și scoase iPhone-ul din buzunarul din față. Pe ecran apăru un nume: Lolly, iar Ted a fost cât pe ce să lase să-i scape un strigăt de groază. Așa o strigase el pe Holly câtva timp, la începutul relației lor.
Coincidența era prea mare, dar, cu toate acestea, nu era lucrul cel mai important. Cel mai important era că se presupunea că Wendell nu avea nici nevastă, și nici iubită… Lynch îl asigurase că tipul nu avea pe nimeni!
Mobilul încetă să mai sune.
Cine era Lolly? De ce Lynch nu-i vorbise despre ea?
Răspunsul sosi ca prin farmec. Ted simți o singură vibrație puternică în palmă. Era un SMS de la Lolly.
Ajungem imediat și noi. Gata cu pescuitul pe ziua de azi.:) Noi?
Ted dădu drumul la mobil ca și cum ar fi primit un electroșoc. Aparatul ateriză pe pieptul lui Wendell.
— Cine e Lolly? Gândește-te! Gândește-te! Gândește-te!
Atunci înțelese – sau așa a crezut. A fost o ușurare.
Wendell era gata să aibă propria lui petrecere privată, și invitatele aveau să ajungă dintr-o clipă în alta. Fără să se gândească, luă din nou mobilul și răspunse la mesaj.
Vizita se anulează. Sunt ocupat. Îmi pare rău.
Alt mesaj.
Foarte amuzant. Știi doar cât detest să trimit mesaje în timp ce conduc. Ne vedem în două minute, iubitule.
Iubitule…
VP - 34
Atunci, Wendell chiar avea o iubită. Acesta nu era un amănunt care să-i poată scăpa lui Lynch.
Pata de sânge de pe covor forma o aureolă roșiatică în jurul capului lui Wendell.
— Căcat!
Lolly scrisese că avea să sosească în două minute.
Lolly Holly
Poate că vorbise la modul figurat sau… Ted băgă mobilul lui Wendell în buzunarul propriei haine și făcu la fel cu Browningul. Într-un fel sau altul, trebuia să se grăbească. Trebuia să ascundă cadavrul, și astfel avea să
câștige timp până ce femeia anunța poliția, iar imediat după aceea își lua tălpășița de-acolo. Dacă avea să reușească, lucrurile nu urmau să se schimbe în mod substanțial pentru el. Îl irita faptul că nu știuse de existența acestei iubite, chiar dacă acesta era tocmai motivul pentru care Lynch nu-i spusese nimic. Nu trebuia să uite că însuși Wendell era cel care își dorea să moară, la fel ca și el. Fără îndoială că bărbatul cântărise impactul asupra ființelor iubite, la fel cum și Ted se gândise cum avea să o afecteze lipsa lui pe…
Lolly Holly
Ajunge! Trebuia să se concentreze la cum să se debaraseze de cadavru.
Oare era mai bine să-l ascundă în casă sau afară? Era o decizie dificilă atâta vreme cât nu știa cât timp avea la dispoziție. Aruncă o privire prin preajmă, ca și cum ar fi căutat răspunsul în aer. Și atunci se opri brusc, de parcă
