Laura se așeză din nou.
— Îmi cer iertare că te-am întrerupt, Ted, se scuză ea din nou.
— Nu-ți face probleme. Nu mai sunt multe de spus. N-am mai vorbit niciodată cu tata despre asta. A continuat să lipsească de-acasă cât de des a putut, iar eu rămâneam acasă urându-l și certându-mă cu mama. Au divorțat, iar eu am renunțat la șah pentru totdeauna.
VP - 30
7.
Ted îngenunche în spatele unor tufișuri. Tocmai traversase pe jos o pădure plină de țânțari, mergând mai mult de un kilometru. Scutură din cap și se concentra să vadă ce se afla de partea cealaltă.
O melodie șuierată se amesteca cu ciripitul păsărilor. Văzu un lac și o barcă cu un singur ocupant: Wendell aștepta răbdător ca soarta dorită să se împlinească. Ținea în mână o undiță, absolut liniștit.
Ted strivi un țânțar cu o bătaie surdă din palme și se așeză, cu spatele spre lac, scrutând împrejurimile. Și atunci o văzu, strălucitoare, sub secerile de lumină care se filtrau printre pini, forma de neconfundat a unei potcoave.
Se afla la doar câțiva metri și nici măcar nu se sculă ca să ajungă până la ea; se târî și o luă cu amândouă mâinile, minunându-se cât de asemănătoare era cu cea pe care o avea Miller agățată la el acasă (în adâncul sufletului, știa că
aceea era potcoava lui Miller).
Ce căuta potcoava aceea acolo? Se uită o bună bucată de timp la ea și apoi o puse în buzunarul pantalonului.
La capătul drumului se afla casa de vacanță a lui Wendell, o suprapunere modernă de panouri de beton, cu ferestre mari. Într-o parte era un ponton din lemn ce se întindea dincolo de malul râului, și care venea dinspre un dig îngust de câțiva metri. Ted își cântări opțiunile. Imediat ce Wendell ar fi dat drept încheiată sesiunea de pescuit, în mod cert avea să tragă barca lângă
acel dig și să traverseze pontonul până la el acasă. Să-l aștepte înăuntru părea cel mai firesc. Cel puțin acolo așteptarea ar fi fost mai plăcută, fără să
fie asediat de țânțari. Strânse repede din pumn și își privi mâna cu o anumită
satisfacție. Când deschise pumnul nu văzu nimic. Merse liniștit pe cărarea privată. Pe măsură ce se apropia de construcția modernă, aceasta părea că
devine și mai mare. Mașina parcată în fața casei, neagră, model sportiv, se dovedea a fi un Lamborghini decapotabil cu două locuri. Ted nu putu să
reziste tentației de a se apropia, ca să se uite cu atenție. Aceea era mașina visurilor sale; începea să-i cadă bine Wendell. Când se aplecă să privească și în interior, haina pe care o purta se deschise sub greutatea Browningului, iar acest lucru îi aminti de gravitatea a ceea ce era pe punctul de a face. Își adună haina pe lângă corp fără să închidă nasturii – căldura era insuportabilă, dar se simțea mai sigur cu arma în mână – și se ridică exact în momentul în care zări ceva reflectat în oglindă. Mai întâi se gândi că era vorba despre o luminiță pe bordul mașinii, deși când își schimbă poziția înțelese că era vorba de un reflex în geam. Se întoarse și observă un stâlp de iluminat pe jumătate ascuns printre arbori. În vârful său, o cameră de VP - 31
supraveghere fixa exact locul în care se afla el. O luminiță roșie se aprindea și se stingea. Ted simți un frison. Mapa lui Lynch cu detaliile casei nu conținea nicio informație cu privire la un sistem de supraveghere, și nici Lynch nu-i precizase nimic în legătură cu asta. Nu părea tipul de amănunt care să le poată scăpa lor.
În timp ce lumina roșie continua să clipească, Ted se întrebă dacă se găsea oare cineva de partea cealaltă a acelei camere video sau dacă era vorba de un sistem închis de supraveghere. Dacă era vorba despre acesta din urmă, Lynch nu se deranjase să-i vorbească despre asta. Lynch și oamenii săi aveau să elimine înregistrările, firește. Își luă privirea de la camera de supraveghere, cu o oarecare ușurare.
Se îndreptă spre ușa de la intrare, care bineînțeles că era deschisă. Un covor dreptunghiular, poate adus din India, îl invită să facă primii pași.
Interiorul era exact așa cum se așteptase: o zonă amplă cu terasă și pasarele unde predomina albul, balustrade metalice și sticlă, ca și cum ar fi fost vorba de holul de la intrare al unei corporații, și nu de o casă de vacanță. Existau două scări – ale căror trepte din lemn lustruit păreau că plutesc – și mai multe coloane rotunde și subțiri. Ted păși încet spre dreapta, în direcția unei mese mari din sticlă, închisă la culoare, care părea că nu fusese niciodată
folosită. Știu imediat că cel mai bun loc pentru a-l aștepta pe Wendell era cel de sub arcadă, în holul care se presupunea că duce spre bucătărie.
Se îndreptă în direcția aceea, când… îl asaltă senzația de neconfundat că
cineva îl privește. Se opri și privi în toate direcțiile. Nu văzu camere înăuntrul casei, dar presupuse că existau totuși câteva. În partea cealaltă a acelui spațiu se afla un televizor uriaș și niște fotolii din piele. Un șemineu cu câteva fotografii așezate pe pervaz. Ted, plin de suspiciune, continuă să se uite atent prin încăpere. Când senzația că era urmărit se duse, continuă să
înainteze înspre arcadă, chiar dacă fără să se poată elibera complet de acel sentiment neplăcut, atât de puternic. Ceva nu era în regulă. Oare despre ce era vorba?
În afară de faptul că tocmai voia să omoare un om?
Da.
Clătină din cap. Nu.
Să omoare încă un om.
Imediat ce ajunse în bucătărie își scoase pistolul Browning din buzunarul hainei și, cum simți greutatea armei, se liniști puțin. Exista o fereastră
enormă cu vedere spre lac, de la care putea să pândească, să vadă când sosea Wendell. Se apropie și observă întinderea de apă de dincolo de ponton. Credea că privește exact înspre locul în care trebuia, acolo unde cu câteva clipe mai devreme văzuse barca, și totuși acum nu se zărea nici urmă
VP - 32
de ambarcațiune. Neliniștit, căută cu privirea în spatele șirului de arbori, dar nici acolo nu văzu nimic. Atunci auzi zumzetul îndepărtat al motorului outboard. Wendell se întorcea acasă.
Se fâțâi când într-o parte, când în alta, lovindu-se încet cu patul armei peste frunte. Cât timp mai avea? Puțin, în mod cert. Deși să termine cât mai repede cu putință era cel mai bun lucru care i se putea întâmpla, apropierea momentului decisiv trezi în el o serie de senzații de nedescris. Nu se mai simțea atât de sigur pe el. Și dacă Wendell nu-l aștepta pe el? Și dacă, la fel ca și cu acele camere de supraveghere, lucrurile nu stăteau exact cum Lynch îi spusese? Se opri și, cu o mișcare rapidă, îndreptă arma în direcția unui almanah agățat pe perete. În fotografia calendarului apărea un scafandru explorând un recif de corali. Ținti numărul cincisprezece, în centru. Hai, curaj! Țeava pistolului se mișca ușor, chiar și când se ajută cu mâna stângă
ca să susțină arma.
— Hai, șopti.
Zgomotul motorului se auzea din ce în ce mai puternic. Wendell avea să
ajungă la dig dintr-un moment în altul, și urma să se îndrepte spre ponton, de unde putea să-l vadă pe geamul de la bucătărie. Dar Ted era decis să-și recapete calmul, și nu voia să se miște până ce nu se va fi liniștit.
Transpirația, care se uscase datorită aerului condiționat din casă, începea să-i umezească din nou tâmplele și palmele. Își mișcă degetele pe rând, luând poziție de tragere, așa cum altă dată o făcuse de atâtea ori la poligon.
Închise ochii.
