Mike făcu un gest către asistent și zâmbi. Nu-mi datorezi nimic, pentru numele… Apoi îi făcu cu ochiul lui Ted și se întoarse pe pervaz ca să-și reia lectura.

Ted se apropie de masă unde partida de șah continua, mai avansată dar mai puțin interesantă. Cel care juca cu albele era într-un clar dezavantaj, iar acum privea piesele fix, ca și cum ar fi vrut să le mute cu puterea minții.

Celălalt aștepta să-i vină rândul, uitându-se când la tabla de șah, când la mica audiență. Prezența lui Ted păru să-l incomodeze, totuși nu spuse nimic.

— Haide, Sketch, n-am toată ziua la dispoziție! O să-i zic lui Scott să ne facă rost de un ceas din alea duble, așa o să vă pot rezolva mai rapid.

Sketch se făcu că nu pricepe, continua să stea concentrat asupra jocului.

Posibilitățile lui ar fi fost nule împotriva unui jucător experimentat, se gândi Ted, chiar dacă ar fi putut să mai aibă o șansă dacă muta calul de la F5 la H6.

Unul dintre cei trei spectatori interveni:

— Îl ai deja, nu-i așa Lolo? Își lovi pumnul cu palma. O să te strivească, Sketch… ca pe o muscă.

— Taci din gură, spuse altul dintre cei care priveau. Tu nu știi nici măcar să muți piesele. Ăsta e șah, știai?

Toți râseră, cu excepția celui la care se făcea aluzia, și Sketch, care continua să stea concentrat, scoase indecis brațul pe care îl ținea sub masă

ca să facă în cele din urmă mutarea. Degetele lui se apropiară de calul de la F5. Putea să facă două mutări: H6, care i-ar fi dat un dram de speranță, și H4

care l-ar fi terminat definitiv.

Mută la H4.

— Nu ești un rival pentru mine, Sketch! spuse Lolo în timp ce avansa cu un pion care se apropia periculos de rege. Să văd cum ieși din asta.

Sketch se cufundă din nou în meditările sale.

Ted se hotărî să se îndepărteze. Orele până la sosirea Laurei păreau nesfârșite.

Mergea înspre ușă când își dădu seama că Dawson terminase lectura și nu-și lua ochii de la el. Fără să știe dacă era o idee bună sau nu, se apropie, poate ca să-i mulțumească pentru că intervenise în povestea cu Lester.

— Tu ai știut, nu-i așa? îl luă Dawson prin surprindere. Chestia cu calul la H4.

Pentru o clipă, Ted nu știu la ce se referea. Când înțelese, ridică din umeri.

— Am jucat puțin șah când eram mai tânăr…

— Și eu: nimic profesionist, recunoscu Dawson. Poate că noi doi o să

jucăm într-o zi.

VP - 103

Îl punea la încercare.

— Sigur.

Ted își văzu de drum.

— Stai!

Dawson îl cântări din priviri.

— Lasă-mă să vin cu tine afară. Lester tot pe-acolo e.

Chiar în momentul acela, deveni conștient că în salon domnea din nou tăcerea. Toți, cu excepția prezentatorului de la televizor, păreau în așteptarea întâlnirii, își aminti cuvintele lui McManus din dimineața aceea, la duș. Dacă i-ai intrat lui Dawson în grații, atunci nu vei avea probleme cu ceilalți.

Grădinile erau mari, generoase. Erau străbătute de alei pe care, în clipele acelea, le traversau câțiva pacienți solitari, erau acolo parcuri bine îngrijite și copaci stufoși. Lester și alți câțiva stăteau adunați într-un colț al terenului de baschet, alți câțiva pe o bancă și alții în picioare, iar imediat deveniră

atenți la cei doi bărbați.

— Atunci nu știi de ce te afli aici? zise Mike.

Ted se uita la el fără să fie suspicios. În lumina soarelui dimineții, continua să pară bărbatul cel mai sănătos la minte de pe pământ. Dacă nu l-ar fi descoperit cu o noapte în urmă uitându-se ia el cu privirea aceea de nebun, era greu să pricepi ce căuta Dawson în Lavender.

— La fel ca tine, și iată-te.

Se îndreptau spre una din băncile cele mai îndepărtate, sub un pin imens.

— Și atunci? insistă Mike așezându-se.

— Nu că n-aș ști, spuse Ted oarecum resemnat. Doctorița Hill m-a tratat în ultimele săptămâni. Am o tumoare… ce nu se poate opera, și medicul meu s-a gândit că terapia m-ar putea ajuta să trec peste asta. Drept să-ți spun, nu s-a înșelat. Am crezut că n-o să folosească la nimic să stau de vorbă cu doctorița Hill… dar a folosit. Puțin. Acum a dus lucrurile prea departe.

Pe terenul de baschet, Lester împreună cu ceilalți începură să joace.

Mingea sărea pe ciment cu acel sunet strident, caracteristic.

— Doctorița Hill te-a internat împotriva voinței tale?

— Da.

Mike băgă mâna în buzunar și scoase un pachet de țigări. Îi oferi una lui Ted, care îl refuză.

— Nici eu nu fumam, spuse Mike aprinzându-și țigara cu o brichetă aurie.

Trase prelung. Apoi uitându-se la țigara dintre degetele sale, adaugă pe un ton misterios: Uneori mă gândesc că o fac doar ca să nu semăn cu tipul care era acolo, afară.

VP - 104

Ted își ținea privirea ațintită asupra brichetei. Mike îi atrase atenția și spuse:

— Pe măsură ce-i câștigi încrederea, lucrurile se îmbunătățesc. Acum, zilele mele aici sunt destul de liniștite. Nopțile sunt cele care mă chinuie.

— De ce te afli aici?

— Nu ți-au zis?