— Sigur nu ești ocupat?

— Deloc, spuse în șoaptă.

Deși Claudia era discretă, nu voia să audă o minciună gogonată. Era în urmă cu verificarea documentelor și fiecare secundă conta, dar faptul că

Laura apelase la el era foarte important, și nu avea de gând nici în ruptul capului ca să se arate dezinteresat. Prefera să fie admonestat de către directoare decât să fie nepoliticos cu Laura.

— Cred că sunt foarte aproape de fondul problemei.

— Mă bucur pentru tine.

— Tu faci parte din asta acum și nu vei putea să scapi de mine îi făcu ea cu ochiul.

Marcus râse.

— Nu știu dacă asta e bine sau rău. Te rog doar ca atunci când o să scrii cartea să nu menționezi nimic despre înțelegerea noastră de a-l muta pe McKay în pavilionul meu.

— Apropo, niciodată nu ți-am mulțumit suficient. Te fac complice la toate nebuniile mele și tu mereu ești alături de mine. Mulțumesc.

El nu știu ce să-i răspundă. Avea ea de gând să-i ceară altă favoare? Atâta prietenie îl deruta. Era unul din momentele acelea în care-și făcea curaj să o invite la cină sau la film, pentru ca în final să renunțe? În trecut se arătase incapabil de a reacționa la trucurile feminine, în special cele care veneau din partea Laurei.

— Cum ți-am mai spus, mă bucur că ți-am fost util.

— Dar eu nu am venit numai pentru asta, și nici ca să te întrerup din completarea rapoartelor de cheltuieli, spuse Laura arătând spre documentele pe care Marcus le dăduse la o parte.

Acum e acum.

— Vrei să vii la cină?

Marcus se aștepta la orice, mai puțin la o invitație de genul acesta. Într-o fracțiune de secundă se gândi la tot. Faptul că cina era la ea acasă implica și prezența lui Walter, ceea ce pe Marcus nu-l deranja absolut deloc, dar ieșea din discuție orice conotație romantică. Pe de altă parte, faptul că îi permitea ca el să facă parte din rutina familiei chiar era ceva important. Oricum ar fi fost, era încântat.

— Sigur.

— Genial! E bine mâine la șapte?

— La șapte o să fiu acolo.

— O s-o rog pe sora mea să-l ia pe Walter. O să-i placă la nebunie să stea cu verișoarele lui mai mari, care-l răsfață.

Marcus nu reacționă imediat. Era cumva o întâlnire? Laura se ridică.

VP - 156

— Atunci ne vedem mâine. Te las să-ți termini treaba.

Îi zâmbi înainte de a închide ușa. Odată ajunsă în hol, Laura încercă să-și rețină un surâs; faptul că lansase invitația așa, pe nepusă masă, era o mică

cruzime din partea sa. Marcus se aștepta la o nouă rugăminte legată de munca ei, nicidecum la o invitație la cină.

Claudia îi surprinse expresia ștrengărească de pe chip și o străfulgera cu privirea ei de câine de pază. De îndată, doctorița reveni la mina obișnuită și o salută dând din cap.

Nu-i rău pentru o ațâțătoare, nu?

24.

Walter aștepta pe canapeaua din sufragerie, cu rucsacul și o plasă cu jucării alese special. Deși mătușa Dedee urma să vină să-l ia la șase, el insistase să fie gata mult mai devreme. În caz că mătușa avea să vină mai curând. Adevărul era că Walter nu obișnuia să rămână peste noapte niciunde – nici acasă la tatăl său, nemernicul nici nu se deranjase să-i pregătească o cameră micuțului – cu excepția casei mătușii Dedee și a verișoarelor sale, Grace și Michelle. Pentru el reprezenta o adevărată

provocare, pe lângă aventură. Stăteau treji până târziu și făceau o mulțime de lucruri, cum ar fi să se joace făcând cazemate în grădină sau de-a detectivii… și tot felul de alte jocuri. Grace, în vârstă de 14 ani, care era cea mai mare dintre surori, avea grijă de ei și le citea povești pentru oameni mari. Povești de groază.

Laura coborî scările și-l văzu cum aștepta cuminte, lipit de rucsac și de plasa cu jucării, pregătit să iasă de îndată ce soneria avea să sune. Îl privi cu duioșie. Aștepta în același loc în care își aștepta tatăl, care de fiecare dată

obișnuia să-și anuleze planurile în ultimul moment, ceea ce în mod evident îi submina lui Walter încrederea în sine. Încă un motiv în plus de a-l urî pe fostul soț, se gândi Laura.

— Mamă, crezi că vine?

Ea se apropie și se așeză lângă el. Îl mângâie pe obraz.

— Sigur că vine.

Walter aprobă, mai relaxat. Chiar în acel moment păru că ghicește motivul pentru care mama lui se îmbrăcase mai special, în plus se machiase.

O privi de sus în jos.

— Marcus e iubitul tău?

VP - 157

Pe Laura întrebarea o amuză, dar văzând expresia serioasă a lui Walter își păstră fermitatea. Schiță un vag surâs.

— Marcus e prietenul meu, lucrăm împreună și avem multe lucruri în comun.

Micuțul aprobă. Zgomotul produs de o mașină îl făcu atent, văzând însă că

nu se oprește în fața casei, redeveni concentrat la mama lui.

— Porți rochie.

— Îți place?

— Da.

Walter medită preț de câteva secunde la ceea ce avea să spună în continuare:

— Tata are iubite. Marcus ar putea fi iubitul tău. Grace are și ea un iubit, dar e secret, mătușa Dedee nu știe.

— Deocamdată, eu nu am un iubit. Dacă o să am unul, o să-ți spun, de acord?

Walter făcu un gest aprobator.