În momentul acela sosi Dedee. Walter sări de pe fotoliu și, fără să dea drumul bagajelor, alergă spre ușă. Își surprinse mătușa când era pe punctul de a apăsa soneria.

— Ce face nepotul meu preferat?

Dedee îl luă pe Walter în brațe.

— Credeam că nu mai vii. Și verișoarele mele?

— Sunt acasă, te așteaptă. Am avut de rezolvat ceva, din cauza asta am și întârziat.

Dedee se uită peste umăr în timp ce îl îmbrățișa pe Walter. Văzând cum era îmbrăcată Laura, gesticulă un uau pe care sora mai mare îl înțelese numaidecât.

— Jessica Rabbit vrea să-i înapoiezi rochia, spuse.

Laura se strâmbă.

— Cine e Jessica Rabbit? întrebă Walter.

— Nimeni, zise Laura. Mătușa ta e foarte isteață.

— Da, este, spuse micuțul, complet străin de replicile cu subînțeles dintre cele două surori.

— Ei bine, Walter, ar fi cazul să mergem. Michelle a tot întrebat de tine toată ziua.

— Pa, mamă.

Walter nu înceta să zâmbească. Se apropie de Laura, iar ea se aplecă să-l sărute.

Dedee profită că băiatul n-o putea vedea, pentru a arăta încă o dată spre rochie și a-i da OK-ul surorii sale.

VP - 158

— Salută-le pe fete din partea mea, spuse Laura. Distracție plăcută!

— Și ție, răspunse Dedee pe când trecea pragul.

În grădină, Laura își luă la revedere. Rămase acolo chiar și după ce mașina se îndepărtă pe strada Embers.

După ce intră în casă, se duse să verifice friptura din cuptor. Alesese niște coaste de vită cu sfeclă și ridichi, care nu necesitau prea multe operațiuni ca să fie gătite; singurul inconvenient era că cereau să fie ținute la cuptor timp de trei ore, dar erau aproape gata.

Marcus ajunse la timp. Îi întinse vinul pe care insistase să-l aducă el și îi admiră rochia. Și el era dichisit, cu pantaloni eleganți, jerseu din tricot și o modernă pălărie gri pe care Laura nu-și amintea să o mai fi văzut până

atunci.

— Ce bine miroase!

— Știi că în ale gătitului nu excelez, deși am și eu specialitățile mele. Hai să bem un pahar cu vin până se rumenește carnea.

Masa era deja aranjată, dar în loc să se așeze acolo, luară loc pe canapeaua din salon și pălăvrăgiră despre fleacuri un timp, despre Walter, despre spital. Discuția trecu natural spre filme, domeniu despre care știau deja că aveau aceleași gusturi, când o frază aparent inofensivă a lui Marcus provocă o deviere spre subiectul pe care Marcus și-ar fi dorit să-l evite: recenta despărțire de Carmen. La întrebarea directă a Laurei, el îi răspunse că dispunea de mai mult timp pentru a se bucura de mica lui sală de proiecție, acum, că nu mai era cu ea. Știa că trebuia să completeze, să mai adauge ceva, că timpul disponibil pentru a viziona filme nu era un parametru adecvat pentru a-și analiza relațiile, problema era că, pentru a mărturisi de ce Carmen nu era femeia ideală pentru el ar fi trebui să-i spună

mai degrabă cum ar fi vrut să arate acea femeie: una care să nu se gândească

numai la distracții, care să aibă planuri, visuri, care să aprecieze munca lui Marcus… Și desigur femeia care însuma toate acestea se afla lângă el.

Marcus ieși triumfător din provocarea de a-i explica Laurei motivul despărțirii de Carmen. În plus, interesul pe care îl arăta față de Laura era evident de multă vreme, iar ea era o femeie receptivă și inteligentă; n-avea rost să se ascundă după degete, când lucrurile erau mai mult decât evidente.

Stăteau acolo, îmbrăcați elegant, la un pahar de vin, așteptând să cineze. Era un rendez-vous. Marcus așteptase atâta timp un semnal pozitiv din partea Laurei, încât atunci când momentul sosise nu știu cum să reacționeze. Și chiar era vorba de un semnal. Laura îl invitase să cineze la ea acasă! Invitația reprezenta declanșarea startului ca Marcus să acționeze. Era înspăimântător faptul că el nici măcar nu reușea să recreeze în minte acel moment. Să se apropie și să o sărute așa tam-nesam? Să-i spună că se gândea la ea de multă

VP - 159

vreme? Habar n-avea. Mintea parcă i se dedublase, călătorea într-un tren în care ideile se mișcau greoi, iar în afară lucrurile prea evoluau rapid.

O cină tihnită. Friptura era delicioasă, iar Marcus se bucură de moment.

Doar nu avea să-i spună Laurei că se gândea în mod constant la ea; cu o bucată de sfeclă în gură.

— Am citit ciorna primului ciclu, spuse făcând referire la documentul pe care i-l trimisese Laura pe mail.

Înainte să ajungă la întâlnire, se gândise că ar fi mai bine să-i spună în ziua următoare că-l citise, dar gura lui spartă elimină această posibilitate.

Acum nu mai avea de ales, trebuia să continue…

— Cum ți s-a părut? se interesă Laura imediat.

— L-am citit ieri pe nerăsuflate, spuse Marcus.

Era incredibilă încrederea în sine pe care o căpăta atunci când vorbea despre domeniul lui.

— Și m-a făcut foarte curios. Acum îți înțeleg mai bine…

— Obsesia.

Marcus râse;

— Urma să spun dăruirea și entuziasmul tău, dar, ce-i drept, acest caz te cam obsedează. Cred c-ai ales și forma corectă de a-l prezenta: din punctul de vedere al pacientului. Totul se potrivește. Fiecare ciclu a fost real pentru Ted, nemailuând în calcul primele luni în spital, pentru ca totul să fie mai ușor din perspectiva lui. De fapt, cred că fix în acel moment mi-am dat seama de un lucru foarte important.

Laura făcu ochii mari.

— Ce anume? Așteaptă, așteaptă… ajută-mă mai întâi să duc vasele la bucătărie, facem o cafea și-mi povestești.

Tocmai de-asta se temea Marcus.

— E perfect.

Făcură două ture până la bucătărie pe tăcute și se intersectară la jumătatea drumului ca și cum era ceva obișnuit pentru ei. Marcus își închipui cum ar fi fost să facă asta zilnic, și simți un fior; atât de tont era.

Când cafeaua a fost gata, s-au întors în sufragerie.

— Sunt de aceeași părere cu tine, că primul ciclu este perfect, spuse Marcus. Wendell reprezenta tot ceea ce Ted disprețuia la el însuși, iar dorința lui de a se diferenția de el pentru a-l asasina mi se pare rezonabilă.