Olivia îmbrăţişa repede câteva din micile prietene şi le zise tuturora:
— Fetelor, trebuie să dansaţi!... Ce vor zice oamenii? Şi, pe urmă, ce veţi face voi? Adevăratele dansatoare joacă mai mult pentru ele, nu pentru cei care privesc. Voi veni şi eu printre voi, dar mai târziu. Ne-mpăcăm? Da? Şi le-mbrăţişă.
La plecare le duse până la uşă. Aici apucă braţul lung, alb, mlădios şi rece al Soniei, şoptind:
— Tu rămâi, Sonia. Puţin! Puţin!... Apoi îţi dau drumul!
Da?...
Sonia nu răspunse, ci privi a mustrare, cu limpedea melancolie albastră a ochilor mari deschişi, ochii adânci ca de noapte, cu gene lungi, ai Oliviei.
Când rămaseră singure, Olivia întrebă, luând amândouă
mâinile prietenei:
— Cum a fost muzica?...
— Absurdă. N-a priceput nimeni nimic. Compozitorul cel nou e din Ceylan, un anume Aligator. Iată muzica lui: Peisaj terestru - bate vântul prin plantaţii de cafea; dansul şerpilor
- apare Zeiţa Luminii (Eu). Vrajă. Un şarpe de culoarea cafelei (trebuia să fii tu, Olivia) se ridică până la ochii zeiţei.
Se privesc. Se-n-ţeleg. Apogeu: Şarpele Pământului şi Zeiţa Luminii se topesc într-o îmbrăţişare nesfârşită. Vânturile cântă. Plantaţiile adie.
— E frumos, Sonia... De ce nu ţi-a plăcut?...
Sonia privi în jos:
— Ai lipsit tu.
Şi cele două braţe, ca doi şerpi albi se întinseră
mlădioase şi viclene, s-o îmbrăţişeze. Dar Olivia scăpă c-o săritură.
— Nu, Sonia!... Nu mai e voie!... Sunt mireasă!...
Făgăduită Preşedintelui!...
Şi râse în cascade grele, ironică. Sonia îşi retrase braţele într-un dans de jignire şi întrebă cu buze subţiri, rele:
— Inginerul Whitt?
— O! Nu e inginerul Whitt!...
— Atunci Filister? Santio?... Îţi plac ochii mongolici ai lui Santio?
— Nu, Sonia, nu e nici Santio!...
Sonia gândi o clipă. Întrebă:
— Inginerul din Mariana? Cum îl cheamă? Nu l-am văzut niciodată. Am auzit că e o gorilă păroasă...
— Xavier?... Nu, Xavier nu e o gorilă, Sonia! Dimpotrivă!
E un om ciudat şi ascuns, Xavier. Nu ştiu dacă-mi place mai mult ca ceilalţi... Dar mie nu-mi e îngăduit să vreau pe
cineva, Sonia. Eu trebuie să fiu soţia Preşedintelui un an, oricine ar fi... Dar până acum nu e nimeni, Sonia! Sunt încă
a ta...
Olivia, privindu-şi pe sub gene prietena iubită, aştepta acum una dintre îmbrăţişările pătimaşe ale făpturii ei de gheaţă. Dar Sonia sta locului, mistuindu-şi gelozia. Apoi deodată, ferindu-se, îşi acoperi faţa cu amândouă mâinile într-un hohot de plâns fără lacrimi, disperat, torturat, ca o pierdere pentru totdeauna.
— O! Sonia... zise Olivia şi se apropie de ea, încercând s-o dezmierde. Ce înseamnă asta?... Se poate? Pentru un bărbat pe care nici nu-l ştiu încă, nici nu-l vreau! Îşi mai dau seama bărbaţii ce-nseamnă iubirea?... Ştii bine, Sonia, că eu pe tine te voi dori, pe tine te voi iubi - oricând, totdeauna!...
GAZUL 8
Va găsi inginerul Whitt gazul 8?...
După ce întrebarea fu discutată de toţi locuitorii Oraşelor, în ascensoare, la Teatru, fu aproape uitată.
Oamenii nu văd prea aproape. Oamenii uită repede.
Inginerii celor trei Oraşe însă nu uitau. Ei n-aveau dreptul să uite. Mai cu seamă Santio, care furniza electricitate. El ştia că turbinele funcţionau complet numai în epocile de lună plină. Mările agitau iar valurile - slab - şi zămisleau încă forţele electrice necesare vieţii Oraşelor.
Descoperirea gazului 8 şi punerea în funcţiune a lămpilor Pi ar da oraşului Cap-Verde rang de Oraş teoretic, ca Hawaii, şi ar uşura şi munca silnică a oamenilor din Mariana. În locul
turbinelor greoaie, ţinute aproape de suprafaţa apelor - cu atâtea jertfe umane - oamenii ar suge electricitatea din materia descompusă, cu aparate mici, la fundul mării, comod.
În scurtă vreme n-ar mai exista decât Oraşe de rangul întâi şi s-ar rezolva astfel şi cumplita problemă a inegalităţii oamenilor. Ideea lui Whitt, săparea unor oraşe noi în miezul tare al Pământului, i se părea lui Santio o utopie!... Speranţa lui Xavier ca oamenii să zboare în altă Constelaţie, o nebunie!
Să se descopere gazul 8!
Şi cât mai curând!...
Să se desfiinţeze acele pericole uriaşe, permanente, care sunt acumulatorii cu plăcile de plumb de sute de metri, rezervele de electricitate din transformatorii instalaţi ca o perpetuă dinamită la fundul oraşelor.
Să vie gazul 8!...
Să se lucreze cu lămpile Pi - mici ca brichetele, dar cu puteri mai mari ca toţi Generatorii!
Fiecare om înzestrat cu o mică scânteie Pi!...
Să vie gazul 8!...
