Închis în laboratorul lui particular, unde nu voia să mai primească pe nimeni, inginerul Whitt examina încordat lampa cu opt conuri. Cât ar fi fost de folositoare acum manuscrisele fostului Preşedinte!... Directorul Oraşului Hawaii ar fi putut afla metoda pe care bătrânul Pi o folosise ca să ajungă la întâia formulă, principiul care l-a dus la a doua şi ce obstacole noi s-au ivit străbătând cele 7 conuri, unde ideea s-a oprit, şi imaginaţia a murit... De bună seamă, conul 8 trebuia să fie o culme, o izbăvire a celorlalte 7, căci nu era de închipuit să nu fi existat vreo simetrie a dificultăţilor - în conul 2,4,6 sau în conurile corespunzând

divizorului 3, ascunzând o parte, dacă nu taina toată a conului 8.

Doctorul Harwester, spiritul hilar şi sinistru care a ars manuscrisele bătrânului Pi, a pus astfel Omenirii cea mai mare piedică în drumul ei spre mântuire.

Inginerul Whitt a reluat experienţele de descompunere a atomului, examinând funcţia specială a fiecărui con. Când a ajuns cu cercetările la cel din urmă, a băgat de seamă că

electronii atomului se destrămaseră într-adevăr, dar pluteau la o distanţă destul de mare unii de alţii fără să-şi piardă

coeziunea, precum sistemele astrale alcătuite din numeroase corpuri cereşti îşi păstrează la oricât de mari distanţe forţa de atracţie şi echilibrul între ele.

Aici se oprise bătrânul Pi: la slăbirea forţei de atracţie a electronilor din atom, dar nu la anularea deplină a atomului.

Problema era unică. Ea nu se mai pusese în niciunul din cele şapte conuri, a căror funcţie se mărginise la o eliberare graduală. Bătrânul Pi privise greutatea drept în faţă: destrămarea electronilor definitiv! Glasul lui mai striga cu dispere: “Sfărâmaţi celula! Distrugeţi atracţia universală a primelor elemente!... Eliminaţi iubirea iniţială care a împreunat întâile existenţe!...”.

Inginerul Whitt îşi luase o însărcinare asemănătoare cu aceea de a se strecura între Pământ şi Lună sau între Soare şi Marte, spre a spulbera forţa de atracţie dintre ele - să

spulbere el, întâiul, sistemul ceresc al unui atom, originea lumilor.

Dintr-un scurt calcul văzu că, pentru smulgerea din tovărăşie a unui singur electron, i-ar trebui o forţă electrică

pe care n-ar putea-o produce toate mările Pământului. Şi

chiar de-ar izbuti să rupă din constelaţie un electron, se vor prăbuşi, oare, celelalte?... Nu vor rămâne, oare, supuse aceleiaşi atracţii centripete, cum dăinuiesc celelalte stele pe cer, din care cade una? Şi pe care anume dintre electroni va trebui să-l momească spre a strica simetria întregii construcţii şi a prinde în braţe, ca pe nişte stele căzătoare încărcate cu fluidul universal, pe toţi ceilalţi mici sori electrici?

Arhitectura unui atom - ce dedal!...

Ce făcuseră fizicienii până atunci?...

În acea construcţie minuţioasă oamenii, iată, umblau şi atunci, după milioane de ani de ştiinţă, ca într-o cameră

întunecoasă, în care se lovesc cu capul de bezne şi se-ncurcă

între mici planete, cu rotaţiile lor precise.

Atât se ştia - adică nimic. Şi, cu fiecare clipă, se apropia frigul - moartea Oraşelor. Cineva bătu la uşă.

Inginerul Whitt puse deoparte lampa bătrânului Pi şi se ridică de la masă.

Ostenit, uitând că dăduse poruncă să nu-l stânjenească

nimeni, se-ndreptă spre uşă. O deschise cu un gest mecanic, gândind aiurea.

Era Lucia.

Whitt o privi cu uimire.

— Am venit să lucrez, Whitt. Concediul meu s-a încheiat.

— Cum? A trecut o lună?...

— De ieri. Te tulbur? Pot să trec dincolo... Whitt o reţinu şi îi destăinui repede munca pe care o începuse - întunericul în care intrase. Apoi începu să umble prin odaie gândind adânc şi încordat. Se opri deodată şi zise Luciei, fără s-o privească:

— Semnalizează la Preşedinţie.

— Da. Anume?

— Depun lampa Pi. Gazul 8 este inexistent. Să se convoace Comitetul politic sau să continue experienţele altcineva, oricine... Eu am renunţat.

Şi cum Lucia voia să se-mpotrivească, inginerul Whitt o opri cu un gest scurt:

— Semnalizează, te rog, la Preşedinţie. E absurd să ne batem capul să aflăm gazul 8 în câteva zile - şi eu am avut nevoie de o lună ca să bag de seamă că nu se poate face nimic. Fiecare ceas de întârziere şi tăcere adaugă la ridicolul în care mă aflu!

Lucia se apropie de masă şi aruncă o privire iscoditoare asupra desenelor ca şi asupra lămpii cu şapte firişoare incandescente. Citi textul explicativ al lui Whitt. Apoi rămase pe gânduri. Înţelegea . Gazul 8 era o utopie: nu cu un gaz sau o combinaţie oarecare de gaze se anulează nunţile de la început de lume ale electronilor unui atom!

— O! Whitt, aici e nevoie de-o excepţională forţă electrică, nu de gaze, ca în cele şapte conuri precedente... Ar trebui să-i telefonăm lui Santio.

Whitt râse:

— Ce? Să ne dea forţele electrice ridicate la pătrat pe care le-ar produce azi turbinele, ca să smulgem din cercul lui un biet electron?... E ridicol!...

Lucia gândi, apoi răspunse:

— De ce să smulgem noi electronul, Whitt? Electronii sunt destrămaţi. Există între ei o forţă care-i ţine acum la distanţă unii de alţii, forţă desigur mai mică decât atracţia dintre ei, dar totuşi o forţă. De smuls, nu-i vom putea smulge

noi. Dar poate că e vreun mijloc să fortificăm tendinţa de evadare... Nu crezi?...

— Pompând electricitatea din atom?... întrebă Whitt ironic. Dar, Lucia, ăsta e tocmai scopul, să ne însuşim electricitatea atomului, ai cărui electroni nu vor să se descleşteze!...

— O! Whitt!... Dacă m-ai iubi... dacă m-ai iubi, sunt sigură că ai rezolva problema conului 8!...

Whitt râse:

— Asta da! - e într-adevăr o idee ştiinţifică!... Ştii bine, Lucia, că admir inteligenţa ta simţitoare sau sensibilitatea ta inteligentă, nu ştiu cum să spun mai bine, dar nu înţeleg chinul pe care mi-l ceri, orbirea pe care o vrei de la mine...

— Să nu renunţi azi, tocmai azi, când am revenit!

Whitt o privi lung, fără să rostească un cuvânt.

CAMERA CU VISE