— Cuţit de la Alfuruşi-Bataci, continuă în şoaptă Dou-long-mor, adresându-se doctorului… El a omorât maimuţa, şi stăpân al lui a răpit pe urmă fata ta.
— Ah, ah, biata mea Elsa… oftă Elias.
— O vom regăsi, strigă acum Jack cu îndârjire. Willie şi cu mine vom bate pădurea cu Dou-long-mor, pe când d-ta vei conduce pe Frida pe coasta de sud, la vreun plantator prieten de-al d-tale, şi să te întorci cu o trupă de miliţieni ca să ne dea ajutor dacă va fi nevoie.
— De ce să nu plec cu voi ca să-mi caut fiica?
— Pentru că numai d-ta ai autoritatea necesară pentru a căpăta de la guvernatorul provinciilor de sud oamenii înarmaţi de care avem nevoie…
— Dar…
— Trebuie să luăm măsuri repezi şi fără să şovăim, îi tăie vorba Jack, zorile or să se ivească şi cu o barcă vei putea ajunge repede la reşedinţă, aşa că mâine vei putea să
fii înapoi şi s-o porneşti pe urmele noastre.
Tânărul vorbea cu atâta convingere, încât doctorul Elias se lăsă biruit.
— Şi apoi, trebuie s-o salvăm şi pe Frida, suspină el. Cu toată grija care-mi copleşeşte inima, o să plec cu Frida. Iar voi, nu întârziaţi, dragii mei prieteni. Ştiu că eşti în stare să
faci imposibilul şi chiar şi mai mult, pentru ca s-o regăseşti pe Elsa şi am încredere în d-ta, Jack!
— Mulţumesc! răspunse tânărul cu o emoţie adâncă.
Dragă doctore, ai încredere în mine. Vampirii nopţii, întovărăşiţi cu Băutori de sânge, vor cădea repede sub gloanţele noastre şi sub cuţitul dayacilor. Eu şi cu Willie le declarăm chiar în noaptea asta război de moarte Batacilor, acestor monştri cu chip de om. Cu toate piedicile pe cari ni le vor pune în cale, o vom regăsi pe Elsa şi o voi readuce vie, sănătoasă.
— Dumnezeu să te aibă în paza lui, scumpul meu copil, murmură doctorul Elias, fără a bănui că, auzindu-se numit astfel, Jack simţise o emoţie nemărginită. Doctorul îl trata
—— 34 ——
ca pe un fiu şi Jack îşi dădu seama că-i va fi foarte uşor să
devie cu adevărat fiul doctorului, dacă reuşea s-o redea pe Elsa tatălui ei…
……………………………………………………………………………
Zorile îl găsiră pe drum, înaintea tuturor, în capul unei mici trupe de Dayaci, pe care Dou-long-mor îi îmboldea mereu să se grăbească. Inginerul închidea marşul.
Willie, la rândul lui, se despărţise de Frida cu o strângere de inimă pe care şi fata o împărtăşise. Sora doctorului Elias îngrijise şi lecuise pe tânărul inginer, cu o stăruinţă care crease între ea şi Willie o simpatie care nu aştepta decât ocazia favorabilă pentru ca să se transforme într-o legătură
definitivă.
Frida era o femeie curagioasă, liniştită, frumoasă, dulce şi iubitoare; căminul pe care ar şti ea să-l creeze putea să
aducă o linişte binefăcătoare unui om de acţiune ca inginerul. Willie visa de multe ori la liniştea unui cămin delicios care l-ar întâmpina când s-ar întoarce după o zi de muncă grea şi s-ar odihni alături de o tovarăşe frumoasă şi destul de inteligentă ca să-l înţeleagă.
Aşa că, în zilele din urmă, îl lăsase pe fratele său să
zburde prin păduri cu vioaia Elsa, pe când el rămânea acasă, la plantaţie, lângă fermecătoarea lui infirmieră.
Amândoi stăteau de multe ori minute întregi fără să
schimbe o vorbă, dar sufletele lor se înţelegeau şi doctorul Elias, care-l aprecia pe Willie, se păzea să le turbure aceste minute de tăcere şi se depărta discret pentru a nu alunga fericirea care plutea deasupra celor doi tineri.
Inginerul era prea amorezat de Frida ca să nu împărtăşească emoţia fratelui său, pricinuită de răpirea Elsei.
De multă vreme Willie ghicise sentimentele tânărului naturalist pentru fiica doctorului Elias şi înţelegea prea bine durerea fratelui său, ca să nu-l ajute din toate puterile să regăsească pe dispărută.
Jack, la rândul lui, avea în fratele său mai mare o încredere absolută şi se simţea îmbărbătat, ştiindu-l alături
—— 35 ——
de el în expediţia asta de căutare.
Din nenorocire urmele lăsate de răpitorii Elsei în iarba înaltă, se şterseseră când mica trupă pornise în cercetare.
Deodată însă o fâşie de mătase albă care atârna de o ramură spinoasă, le arătă direcţia pe care trebuiau s-o ia.
— E o bucată din Kimonoul de noapte al Elsei, spuse Jack… Cum a putut vântul agăţa bucata asta de mătase pe o cracă atât de înaltă?
— n-a dus-o vântul, spuse inginerul. Elsa a fost ridicată
până în vârful copacilor. Nu ne-a spus Dou-long-mor că
Batacii din Celebe străbat astfel distanţe considerabile?
— Da, thuan! afirmă Dayacul.
— Deci drumul pe care l-au luat răpitorii, trebuie să-l căutăm prin frunzetul de sus al pădurii, continuă Willie.
